Archive

Monthly Archives: March 2014

ayaan are 53 de ani, 2 fiice: cea mare de 20 de ani, mezina de 16 si o teorie spectaculoasa despre pensie. zice ayaan ca, odata ce va fi prea batran ca sa impinga cheile de la camere peste tablia fals-marmorata a receptiei, o sa ia bani de la banca si isi deschide hotelul lui. sau poate un restaurant. pentru ca nu vrea sa fie o povara pentru fetele lui, care o sa aiba si ele vietile lor.

teoria lui arata a meteorit, picat in tunguska creierului meu sfatuit de neamuri sa fac copil: ca sa am pe cine sa ma bazez la batranete, ca sa am pe cineva care sa-mi aduca o canita de apa, ca sa am si eu un suflet alaturi, mai cu seama atunci cand voi descoperi ca toti barbatii e porci, ca sa nu fiu singura.

matusi, bunici, unchiuleti, mame, vecine, pretene, cu totii au expus teoria necesitatii alcatuirii din ovul si spermatozoid a unui robot de adus canite cu apa, atunci cand artrita te va impiedica sa ajungi la robinet. atat de impamantenita e la noi ideea ca tu, copilul, esti sluga parintelui pe care trebuie sa il servesti, platind astfel pentru “cel mai de pret dar, cel al vietii”, cum adeseori imi spune maica-mea, incat ayaan si viziunea batranetii petrecuta prin munca, pentru a evita transformarea intr-o greutate de picioarele copilasului, e mai straina decat o ceremonie voodoo practicata intr-o comuna din judetul olt.

pensionar???pai eu pentru ce m-am spetit atatia ani? eu pentru ce l-am tinut in scoala?-se intreaba parintele roman atunci cand trage linia. ayaan spune: pentru ca imi iubesc fetele si pentru ca vreau sa fie independente. amandoua fiicele lui merg la scoli particulare, foarte scumpe, ca sa fie educate si viata lor sa nu aiba o lama boanta, de cutit de uns, ci sa taie negresit tortu destinului. pai da-continua mamicuta din fetesti sau focsani sau brasov-dar eu cui raman? dupa ce mi-am sacrificat toata viata si am stat cu animalu de taica-tu care era un betiv si nu aducea bani acasa si umbla cu fufa de la doi, las ca stiu eu, acum cine are grija de mine?

taica-miu a iesit la pensie la 50 de ani. de 17 ani e pensionar, face plimbari zilnice, citeste, se uita la televizor si merge la cumparaturi la kaufland sau lidl, isi ia bere ceheasca ieftina si haine de la solduri. a mai mimat la un moment dat interesul pentru un serviciu, nimic istovitor: “am muncit toata tineretea.” asa mi-a zis: “acum e timpul sa ma odihnesc si eu.” e timpul sa bag eu pentru familie. anul trecut am implinit 20 de ani de munca. trag de la 20 de ani, desi nu se vede. fac parte din generatia care a rupt usa la 18 ani, secretarele de ieri, ceo-ul de azi, norocosii care au intrat primii la bufetul suedez deschis in ’90 de caderea comunismului. ce vrei sa fii? “manager.” poftim, incearca. dumneata? “jurnalist”, dumneata?, “bancher”.

pensionari odihnindu-seam invatat din mers, fara manuale si carti de munca, ce tot atata maculatura? pe genunchi, pe pereti, in fuga. n-am avut timp sa facem copii sau i-am proiectat afara si i-am lasat cu bunicii, sa-i creasca si sa-i invete ca le datoreaza parintilor lor o canita de apa, ca uite, acum, se spetesc pentru ca ei-copiii, sa o duca mai bine si sa aiba tot ceea ce ei-parintii-nu au avut cand erau mici. “ca noi nu aveam de unde sa le dam tataie, era nenorocitu de ceausescu si nu se gasea nimic”

cartile de psihologie ii dau dreptate lui ayaan. e bine sa muncesti pana la sfarsit, sa-ti folosesti creierul, sa-l pui sa calculeze, modeleze, profeseze, altfel se leneveste si atunci chiar ai nevoie de o canita de apa adusa de fi’tu, pentru ca esti atat de prost si neputincios incat nu stii sa gasesti sticla de biborteni.

cum a ajuns societatea noastra atat de anchilozata la numai 55 de ani? de ce avem o populatie activa atat de mica si caram o remorca de pensionari in carca? de ce la indieni, batrani de 80 de ani invart pedalele ricselor pe strada, in timp ce la noi, la 65 de ani esti considerat prea batran sa stai in autobuz in picioare?

sa fie lenea balcanica sau lipsa de responsabilitate venita din comunism, unde cu totii eram doar niste copii ai unui regim cu un singur tatuc, antrenati sa ii aducem iar si iar canite cu apa?

de ce batranii nostri nu muncesc sau asteapta sa fie ingrijiti de catre noi?

decembrie 2000. in trenul care merge la moscova, ne suim 11 cetateni. avem 2 zile de mers pana la sankt petersburg, avem bautura cu noi si tone de tigari, pe care le pufaim frenetic in burdufu inghetat al vagonului, tropaind de pe un picior pe altul. ludu si kisbac boncaluiesc la usa compartimentului unei rusoaice infricosate, slaniceanu a terminat al patrulea pachet de john player special si are raguseala unui suporter brazilian de fotbal, funky canta, vamesii ucrainieni ne numara si prin garile sarmane, trenul e asteptat de femei imbrobodite, cu nasuri cirne si rosii, curgand in batice. vand mancare gatita, direct din oale aburinde, iti pun pelmeni, bors si placinta cu varza si carne in farfurii de tabla. ele stiu ca trenul o sa stea in statie o-hoo, deci nu le e groaza ca o sa ramana fara vesela.

vamesii rusi ma striga paluca, silviei ii zic si-via, sunt binevoitori, rad, isi dau coate cand vad adunarea de betivi, tavaliti in cusetele cu 4 paturi, cu cearsafurile mototolite, scurse pe jos. moscova-trebuie sa schimbam gara. si sa luam bere baltica. berea baltica, de 9 feluri, variind de la 0 la 9 grade. cetateanul moscovit si cetateanca moscovita, atarna nesigur/a pe scarile rulante care coboara in centrul pamantului, cu o baltica in mana. se bea in metrou, in trolebus, in fata blocului, in fata scolii, in farmacie si la casa de bilete. se bea bere, desi noi cu totii stim ca ar trebui sa se bea vodca.

trenul de sankt petersburg are mileuri pe masute, pe fotolii si perdea cu dantela la geam. dupa 4 ore, sau 6?-nu mai imi amintesc precis, ajungem in cel mai spectaculos oras pe care l-am vazut pana atunci. venetia-pisat, amsterdam-cacamaca. sankt petersburg te-ntampina cu uriasii mos craciun si baba craciun, o blonda cu parul lung, prins sub tiara, nu sare de 25 de ani, desi rusii spun ca e nevasta lu mos craciun, dinsa pare mai degraba fi-sa. cele doua statui de placaj cresc, imense, langa ermitaj.

pe una dintre strazile care alearga spre neva, in  zapada din fata carciumii, doua femei in blanuri de vulpe polara, blonde si superbe, isi cara pumni. fiecare a insfacat reverul hainei inamicei si, cu mana libera, ii loveste obrazul, nasul, ochiu, fara sa o scape insa din stransoare. fiecare pumn, arunca pe spate destinatara dar aduce inainte, dezechilibrand, expeditoarea. femeile, aseazate comod in fund, se bat cu eleganta unor figurine de ceas medievale. langa, bine infipte in zapada, sunt doua cutii de baltica 9.

ucraina si rusia. de ce tinem cu una, de ce o uram pe cealalta? e cartea de marti si va recomand “among the russians” a lui Colin Thubron. scrisa in ’80, este o carte de calatorii unica, dupa cortina de fier. o descriere precisa a ceea ce a fost uniunea sovietica si de ce trebuie sa ne temem de ea.  daca pentru un vestic, uniunea sovietica e departe, moarta si ingropata, sub bolovanul anilor ’90, pentru noi uniunea sovietica nu a murit niciodata. vorba cantecului “ea nu este moarta, ea doar se transforma”

cartea o gasiti pe amazon sau la libraria “anthony frost”, langa magazinul muzica.

la starbucks intri printr-o poarta de securitate care caraie atunci cind detecteaza metalul pe tine. tzipa la catarama, urla la lantic, placa de titan din cap o isterizeaza. imbracat intr-o uniforma cu pene si fireturi, paznicul cafenelei sterge poseta cu detectoru de metale: deschideti va rog, narile freamata, adulmecand bombitele si pocnitorile pe care orice femeie le poarta la ea, ascunse printre rujuri si creioane de ochi. in spatele meu, un bunic procopsit face circ ca de ce nu exista valet parking. macar au cappuccino si gogosele si un decor de ingheti. caci starbucksu de india nu e la fel ca ala din mall vitan. in india, nu ai voie sa investesti, daca nu ai un partener indian, asa ca toti: vodafone, tesco, starbucks, trebuie sa scoata la film si inghetata o companie indiana si s-o convinga sa-si deschida grabnic picioarele. starbucks s-a logodit cu tata grup, si-au construit o frumusete de lant de cafenele, da’ iaca pozna, nu au valet parking.

in fata starbucks, o fetita de 3 ani, danseaza pe o sfoara intinsa la vreun metru jumate de trotuar, pe doua bete. fetita calca sigur pe ata, in ritmul batailor la toba ale mamei, un schelet tras intr-o musama maro. la cateva strazi mai incolo avem tatal tobosar si baietelul, pe la 3-4 ani, plesnindu-se viguros peste spate cu un bici gras si umed, ca limba lui verestoy atiila. indienii ranjesc, se opresc si privesc oroarea dar nimeni nu duce mana la portofel.

mumbai decrepitintre palatele goale, au crescut bube, mucegaiuri si noroi, satrele saracilor: corturi, ceaune, oameni cu picioare strambe de la poliomelita, copii cu burti umflate, lasand siraguri de cacatei la marginea drumului. si brusc, pe linga trece un ferrari. rosu.

indienii-aia de cort, aia cu lepra muscandu-le mainile, plonjeaza in buzunare si scot telefoanele mobile si incep sa filmeze. ferrariul franeaza si opreste in fata unei cladiri coloaniale fabuloase. soferul nu coboara, se ascunde dupa geamurile fumurii. usa palatului zboara de perete si pe scari alearga elevi, in costumase cu stema heraldica aurie, lei si dragoni sprijinind un scut cu crucea templierilor. e una dintre scolile crestine. dar este sambata, ce cauta astia la scoala? 

saracie vs bogatieprakesh spune ca vor sa schimbe legea si copiii sa aiba tot weekendul liber. e ingrijorat: “o sa aiba mai putin timp pentru studiu. nu o sa mai fie atat de pregatiti si nu o sa mai fie mandria indiei, exportul nostru numarul 1”

ferrariul pleaca, il privesc cu mila cum isi salta ca un porumbel olog garda prea joasa peste soseaua care valureste, ridicata de radacinile de banyan. la stanga creste imensa, cea mai scumpa casa din lume: antilia, casa miliardarului mukesh ambani.

cizmarprakesh zice ca inauntru locuiesc doar 4 oameni si sunt ingrijiti de peste 200 de servitori. wiki zice ca sunt 600 si contructia a costat aproape 2 miliarde de dolari. mukesh a luat terenul de la un orfelinat, pretinzand ca il va folosi pentru constructia unor facilitati pentru ajutorarea copiilor sarmani. hahaha. pe langa problemele morale, exista incalcari ale normelor de zgomot, ale reglementarilor armatei si ale arhitecturii vastu. asa ca nea ambani nu s-a mutat nici acum in cladire, de frica ghinionului care l-ar putea paste. mai multe aici http://en.wikipedia.org/wiki/Antilia_(building)

antilia e dovada vie ca baronii lor sunt mai smecheri decat ai nostri. dar ca si astia de teleorman sau dolj, se tem si ei de mania celui de sus. si ca nu e valet parking la starbucks.

 

masina lui rakesh a fost botezata “queen of the road”. pe luneta scrie “busque, compra y encuentra algo mejor comprelo”. italiana-se lauda rakesh si apoi ma intreaba, tot in italiana:che tal? e spaniola prietene. italiana, spaniola, acelasi lucru, oricum e fan messi care e ceva intre spaniol si italian. dar si “romania” e un nume foarte romantic. daca ar avea o fata, rakesh i-ar spune romania. “am cunoscut foarte multi romani, vezi acolo in caiet”. rakesh e sofer, ia turisti de la hotel si ii plimba prin desertul rajastanului sau ii cara la delhi. la finalul calatoriei, ii roaga sa ii scrie impresii in caiet, un catastif mare si gras, cat cartea de telefon a new yorkului in ’86. gasesc multi australieni si italieni si francezi dar nicio mariana si nici urma de mihut. de unde e ideea asta cu caietu? de la un cuplu de turisti englezi care i-au spus asa: rakesh, esti un baiat extraordinar dar trebuie sa faci urmatoarele lucruri- sa inveti engleza, sa vorbesti cu turistii, ca prinzi limba gratis; nu conteaza ca spui tampenii, totul e sa continui sa vorbesti, ca din greseli se invata. si trebuie neaparat sa tii un caiet in care sa ii pui pe turisti sa scrie impresii.

diavolul indiantoata lumea il lauda pe rakesh, spun ca e un highlight al calatoriei in india, ca jaipurul fara rakesh e ca micul fara mustar si humanitasu fara liiceanu. rakesh sporovaieste in fatza: uite indragostitii, le-au spus parintilor ca se duc la scoala dar ei se intalnesc pe la colt si se pupa, si daca afla parintii ca sunt impreuna, avem remake de romeo si julieta. de ce? pentru ca orice parinte stie ca tu, copilul, nu esti in stare sa iti alegi un partener potrivit si sunt, din principiu, impotriva oricarei relatii. “uite fiica-mea (aia pe care ar fi putut sa o cheme romania), chiar daca vine cu unul frumos, destept si bogat, eu tot o sa zic ca e praf si o sa vreau sa il aleg eu.”

rakesh sare cu o statistica, zice ca doar 2% dintre parinti sunt de acord cu alegerile sentimental-sexuale-matrimoniale ale copiilor si doar 1% accepta casatoriile inter-religioase. dar, “let me tell you”, musulmanii si hindu sunt cei mai buni prieteni aici. in pakistan e nasol, ca musulmanii prind fetele hindu si le violeaza.

baetii & feteleuitati-va in dreapta-comanda cu un ranjet viclean. ce e in dreapta? este gradina unde tinerii jaipurezi vin sa faca “ciki-ciki-bum-bum”. rakesh face cu ochiul multumit, parca spunand din pleoapa ca orice problema are o solutie. nu poti sa mergi cu iubita acasa sa va penetrati, ca iti sare maica’ta in cap? perfect. te duci la hotel. nu, nu se poate nici sa mergi la hotel pentru ca aici se pot caza numai cei care au domiciliu in alta localitate. deci-fiind localnic-nu poti lua camera la hotel. dar poti sa mergi in orasul alaturat. toata afacerea te-ar costa 300 de rupee hotelul si 100 de rupee pastila de dupa, deci 400 cu totul. si atunci, cum poti sa faci ciki-ciki-bum-bum fara sa dai faliment? daca stai prost pe cascaval, te duci la gradina publica, platesti 12 rupee intrarea, deci 24 pentru amandoi, si te bulanesti in tufisuri. care nu-s prea multe. rakesh zice ca tot jaipurul trage la marginea gradinii sa vada pornosag gratis. si live. “ciki-ciki-bum-bum. vrei sa oprim?” nu multumesc, e prea devreme. in lacul de la poalele lui amber fort, o domnita se spala vartos la subrat, asa, cu doua bluze pe ea.

rakesh zice “bano”, in italiana desigur. “ai grija si nu iti lua nici ghid, nici nu cumpara nimic de aici. jaipur e cheaty bazaar. iei tricou, il speli o data, s-a dus vopseaua. cu bijuteriile e si mai grav. cumperi unul cu 12.000 de rupee, ii arzi o ranga in ecran si bucatelele le vinzi pe post de smaralde. profit garantat”. smaralde de la samsung si erotism de gradina de zarzavat.

jaipur metrosexualrakesh rade si-mi face cu ochiul. si ciki-ciki-bum-bum. si cu banii luati. iata o amintire numai buna de scris in caietul lui de impresii de calatorie

in numarul de saptamana asta al lui the economist este un articol care ar putea foarte usor sa descrie evenimentele de acum 25 de ani, decembrie, timisoara, romania. se cheama “the end of the begining?” si vorbeste despre scenariul pe care rusii il joaca in ucraina.

regasesti acelasi tip de retorica, intoarsa insa 180 de grade, cu baietii buni de atunci, deveniti raufacatorii de astazi. pentru ca in ’89, sub gorbaciov, rusii erau promotorii progresului, baietii cu lumanarica aprinsa, care ajutau sarmanul popor roman, oprimat, sa vada pe unde calca si sa nu-si rupa gatul, bajbaind pe calea spre democratie.  iar acum, rusii sunt bucatarul canibal cel rau, ala care-ti arde peste crestet un polonic, atunci cind vrei sa o stergi din oala de supa, asezata pe foc.

degeaba tipa ceausescu despre spioni si interese straine, lumea isi dadea coate: “bate campii nebunu. si daca vin rusii, sa vina, ca oricum sunt mai bine decat cizmaru megaloman si sinistra sa sotie”. acum, ianukovici anunta ca e lovitura de stat, ca vestul comploteaza, ca totul e o farsa. putin ii sare in ajutor, arata cu degetu fascistii care calca in bocanci tarisoara.

zice the economist “everyone in Crimea and now across eastern Ukraine, is talking about Ukrainian fascists, but nobody has actually seen one. <We have not seem them here yet, but we have seen them on television>, said Stanislav Nagorny, an aide to the leader of the local “self-defence” force in Sebastopol”. The confusion was understandable: Russian television had unleashed a propaganda campaign impressive in both its intensity and cynicism, stocking ethnic hatred and exacerbating historical divides, mixing half truths with outright lies.”

reteta este identica: sa ne amintim de miile de morti de la timisoara anuntate pe europa libera si vocea americii, de apele otravite ale lui brates, de teroristii pe care nimeni nu i-a vazut, dar despre care a auzit, de taica-miu si vecinii inarmati cu ciocanele de snitele si cutite de bucatarie, aparand blocul de teroristii arabi pregatiti de ceausescu in tabere de antrenament, de orfanii luati de securitate si transformati in ieniceri ai regimului.

daca atunci, in ’89, scenariul sovietic servea unei cauze bune, acum-aceeasi piesa, aceeasi, identica, este o marsavie cinica, in fata careia vestul isi da ochii peste cap. duble standarde. cand cu acelasi insecticid omori si gandacul de bucatarie si fluturasul albastru-neon, cum il pedepsesti pe faptas? e el un gardian al curateniei sau un mizerabil ucigas?

cumva ma obisnuisem cu pierderile de memorie ale poporului roman. dar nu reusesc sa trec peste cinismul amnezic al vestului, care pozeaza in demoazela uimita atunci cind se joaca piesa, aia la care acu 25 de ani a fost co-autor.

in fiecare an, in martie, stau in fata sectorului “carte romaneasca”, ca vitelul, cu ochii mari si creierul ravasit, incercand sa aleg din mormanul de carti cu coperti infecte, ceva care sa nu ii jigneasca inteligenta si simtul estetic prietenei mele iubitoare de literatura romana, care locuieste la londra. i-am luat tot cartarescu, i-am luat plesu asta si alalalt, i-am luat “baiuteii” si “degete mici” si alte ziceri ale fratilor florian. si acum ce sa ii mai cumpar?

de obicei, din raft trebuie sa ma priveasca usor dezaprobator mihaela radulescu, aceasta liiceanu a literaturii de inima franta si legata cu scoci. de data asta, mihaela ia-o de unde nu-i, s-a puturosit acolo la montecarlo. insa avem, intoarse cu fata, in toata splendoarea, catre privitor (vezi bine, astea sunt cartile pe care ti le recomanda librarii) urmatoarele nume: florinel piersic, tudor chirila, ambii sondandu-si adancimile de cescuta de cafea ale intelectului. avem literatura de tip lorno, adicatelea lightporno, 50 shades of grey romanesc, tristeti erotice si murdarele, ca un blug patat cu stropi de ciclu, ale unor fete care se chinuie grozav sa para sincere. dar calea aleasa e infantila, fluturarea unor injuraturi nu te face mai autentica sau mai erotica. dupa zona de coperti cu muieri cu spatele gol, avem bucata cu liiceanu si vosganian. hop, uite si niste plesu. dosit gasesc niste dan lungu, iata si un singur volum de iulian tanase.

chiar si carturestiul promoveaza numai rahateluri. literatura de pufoaica, stoarsa din oameni care isi exerseaza vocabularul plin de sudalmi. mai ca imi vine sa ma duc pe batranei, pe constantin toiu sau, pe vesnicul caragiale, ca nu pot da gres cu el. dar prietena mea are caragiale. si are toiu. si are chiar si goma si tepeneag. si petru popescu inainte sa o ia prin balarii si sa-si faca reclama de pe urma bietei zoia, moarta si ingropata.

chiar, i-as cumpara “sfarsitul bahic”. dar nu e de gasit in librariile romanesti. si nici “dulce ca mierea e glontul patriei”. nici macar “prins” nu poti sa il cumperi in cea mai mare librarie bucuresteana.

alergand dupa bani, editurile si-au stropit rochitele cu zoaiele literaturii feminist-erotice si cu mazga filozofiei de taraba a histrionilor de vama veche. literatura romana de azi? io zic sa dam o comanda in china. sunt sigura ca ar putea sa faca ceva mai bun, mai trainic si cu mai putin plastic.

tatal lui neha a visat un barbat care i-a spus sa se mute din mahalaua unde stateau si i-a indicat unde sa se aseze. tatal fetei s-a executat, si-a luat cei 5 copii, nevasta si calabalacul si iata ca noul vecin, primul om intalnit, l-a luat de mana si l-a dus la barbatul din vis. acesta i-a oferit o farfurie cu mancare si de atunci a devenit guru-ul familiei. “tot ceea ce am facut vreodata, tot ce am intreprins se datoreaza acestui om”.

neha ma conduce, pasi mici, stransi in foldurile sariului visiniu, pana la fotografia lui Data, tata in hindi. guru-ul are parul incalcit si barba lunga, seamana leit cu rasputin si priveste cu ochi intensi, din lumea lui 2d, intinsa sub sticla tabloului, spre familia pe care a lasat-o in urma, dar care continua sa il venereze. “nu e mort. doar carnea a fost lepadata. dar sufletul lui este aici, pretutindeni.”. sub tablou este o nuca de cocos.

templu indiannuca de cocos e pe placul lui data, daca-i dai o nuca de cocos rezolva orice problema pe care i-o ridici. “era un baiat bolnav de cancer la creier. doctorii nu ii mai dadeau nicio sansa, parintii erau distrusi, sufereau si vedeau cum li se stinge baiatul. dar au fost sfatuiti sa vina la templu si data le-a cerut sa aduca o nuca de cocos si sa o aseze sub poza lui. si baiatul s-a vindecat. traieste si acum, sanatos si are familie si copii”.

neha imi vede grimasa. poate ar fi mai bine sa ma convinga cu o poveste care nu implica miracole medicale.

baga mana in desaga cu minuni si iaca istorie: sotul lui neha a fost convins de taica-su sa plece de la firma de marketing, unde era director si sa isi faca propria afacere cu textile, cam ca 99,7% din populatia jaipurului. neha si-a lasat postul de profesoara de franceza la scoala primara si, impreuna s-au inhamat sa faca bani. dar vezi bine, soarta nemiloasa si karma puturoasa, tata-socru s-a imbolnavit, fara banii lui, biznisu cu textile s-a desirat si dus a fost. erau saraci si aratati cu degetu de restu familiei: sunteti puturosi daca nu ati fost in stare sa tineti in picioare pravalia. copiii mieunau, disperarile se umflau si, strivita sub acest munte de rahat pe care viata i l-a asezat pe piept, neha l-a visat pe guru.

guru pe malul gangeluiguru, ca si decedatul socru, i-a zis ca trebuie sa deschida alt biznis. neha s-a apucat de block printing iar barbata’su de creat ceramica albastra, traditionala in jaipur. au invatat mestesugul dar de unde bani sa investeasca? din nou apare guru in schema, acest ben bernake al “vizionarilor indieni”. in vis, guru sta in fata celor doi soti si le da fiecaruia cate o moneda.

“semn ca vin banii. si ce sa vezi: sotu scotoceste pe un dulap, cautand niste acte de care aveam nevoie si, in foiala aia, da pe jos un dosar in care gasim 800 de actiuni, fiecare valorand nimic, vreo 2 rupee juma.” (un dolar e 60 de rupee, deci aveau 13 parai).

vehicolul lui vishnuda’ uite ca de a doua zi pretul actiunilor incepe sa creasca, mai intai cateva sute, apoi cateva mii, apoi cateva zeci de mii. neha vinde 600 si 200 le pune deoparte, sa fie pentru mai tarziu, cu banii scosi da drumu la biznis, totul merge perfect si barbat’su zice: hai sa vindem si restu de 200 de actiuni, sa ne luam si noi niscaiva lucruri noi prin casa. dar pretul cazuse din nou la 2 rupee. “primesti cat ai nevoie, nu ca sa te imbogatesti” declara neha. apoi mangaie cu privirea portretul lui data si spune “are puteri foarte mari. a fost vazut in acelasi timp si la jaipur si la varanasi. e un sfant”.

la gat ii atarna un colier de aur, in care e prinsa poza lui data, de gene ii sunt prinse lacrimi. deus ex machina.

oare ce ne face sa credem in interventii divine, in extraterestrii, miracole, sfinti si vrajitoare? aflati mai jos din fabuloasa prelegere tinuta de michael shermer, de la skeptic.com

http://www.ted.com/playlists/74/our_brains_predictably_irrati