Archive

Monthly Archives: March 2014

masina lui rakesh a fost botezata “queen of the road”. pe luneta scrie “busque, compra y encuentra algo mejor comprelo”. italiana-se lauda rakesh si apoi ma intreaba, tot in italiana:che tal? e spaniola prietene. italiana, spaniola, acelasi lucru, oricum e fan messi care e ceva intre spaniol si italian. dar si “romania” e un nume foarte romantic. daca ar avea o fata, rakesh i-ar spune romania. “am cunoscut foarte multi romani, vezi acolo in caiet”. rakesh e sofer, ia turisti de la hotel si ii plimba prin desertul rajastanului sau ii cara la delhi. la finalul calatoriei, ii roaga sa ii scrie impresii in caiet, un catastif mare si gras, cat cartea de telefon a new yorkului in ’86. gasesc multi australieni si italieni si francezi dar nicio mariana si nici urma de mihut. de unde e ideea asta cu caietu? de la un cuplu de turisti englezi care i-au spus asa: rakesh, esti un baiat extraordinar dar trebuie sa faci urmatoarele lucruri- sa inveti engleza, sa vorbesti cu turistii, ca prinzi limba gratis; nu conteaza ca spui tampenii, totul e sa continui sa vorbesti, ca din greseli se invata. si trebuie neaparat sa tii un caiet in care sa ii pui pe turisti sa scrie impresii.

diavolul indiantoata lumea il lauda pe rakesh, spun ca e un highlight al calatoriei in india, ca jaipurul fara rakesh e ca micul fara mustar si humanitasu fara liiceanu. rakesh sporovaieste in fatza: uite indragostitii, le-au spus parintilor ca se duc la scoala dar ei se intalnesc pe la colt si se pupa, si daca afla parintii ca sunt impreuna, avem remake de romeo si julieta. de ce? pentru ca orice parinte stie ca tu, copilul, nu esti in stare sa iti alegi un partener potrivit si sunt, din principiu, impotriva oricarei relatii. “uite fiica-mea (aia pe care ar fi putut sa o cheme romania), chiar daca vine cu unul frumos, destept si bogat, eu tot o sa zic ca e praf si o sa vreau sa il aleg eu.”

rakesh sare cu o statistica, zice ca doar 2% dintre parinti sunt de acord cu alegerile sentimental-sexuale-matrimoniale ale copiilor si doar 1% accepta casatoriile inter-religioase. dar, “let me tell you”, musulmanii si hindu sunt cei mai buni prieteni aici. in pakistan e nasol, ca musulmanii prind fetele hindu si le violeaza.

baetii & feteleuitati-va in dreapta-comanda cu un ranjet viclean. ce e in dreapta? este gradina unde tinerii jaipurezi vin sa faca “ciki-ciki-bum-bum”. rakesh face cu ochiul multumit, parca spunand din pleoapa ca orice problema are o solutie. nu poti sa mergi cu iubita acasa sa va penetrati, ca iti sare maica’ta in cap? perfect. te duci la hotel. nu, nu se poate nici sa mergi la hotel pentru ca aici se pot caza numai cei care au domiciliu in alta localitate. deci-fiind localnic-nu poti lua camera la hotel. dar poti sa mergi in orasul alaturat. toata afacerea te-ar costa 300 de rupee hotelul si 100 de rupee pastila de dupa, deci 400 cu totul. si atunci, cum poti sa faci ciki-ciki-bum-bum fara sa dai faliment? daca stai prost pe cascaval, te duci la gradina publica, platesti 12 rupee intrarea, deci 24 pentru amandoi, si te bulanesti in tufisuri. care nu-s prea multe. rakesh zice ca tot jaipurul trage la marginea gradinii sa vada pornosag gratis. si live. “ciki-ciki-bum-bum. vrei sa oprim?” nu multumesc, e prea devreme. in lacul de la poalele lui amber fort, o domnita se spala vartos la subrat, asa, cu doua bluze pe ea.

rakesh zice “bano”, in italiana desigur. “ai grija si nu iti lua nici ghid, nici nu cumpara nimic de aici. jaipur e cheaty bazaar. iei tricou, il speli o data, s-a dus vopseaua. cu bijuteriile e si mai grav. cumperi unul cu 12.000 de rupee, ii arzi o ranga in ecran si bucatelele le vinzi pe post de smaralde. profit garantat”. smaralde de la samsung si erotism de gradina de zarzavat.

jaipur metrosexualrakesh rade si-mi face cu ochiul. si ciki-ciki-bum-bum. si cu banii luati. iata o amintire numai buna de scris in caietul lui de impresii de calatorie

in numarul de saptamana asta al lui the economist este un articol care ar putea foarte usor sa descrie evenimentele de acum 25 de ani, decembrie, timisoara, romania. se cheama “the end of the begining?” si vorbeste despre scenariul pe care rusii il joaca in ucraina.

regasesti acelasi tip de retorica, intoarsa insa 180 de grade, cu baietii buni de atunci, deveniti raufacatorii de astazi. pentru ca in ’89, sub gorbaciov, rusii erau promotorii progresului, baietii cu lumanarica aprinsa, care ajutau sarmanul popor roman, oprimat, sa vada pe unde calca si sa nu-si rupa gatul, bajbaind pe calea spre democratie.  iar acum, rusii sunt bucatarul canibal cel rau, ala care-ti arde peste crestet un polonic, atunci cind vrei sa o stergi din oala de supa, asezata pe foc.

degeaba tipa ceausescu despre spioni si interese straine, lumea isi dadea coate: “bate campii nebunu. si daca vin rusii, sa vina, ca oricum sunt mai bine decat cizmaru megaloman si sinistra sa sotie”. acum, ianukovici anunta ca e lovitura de stat, ca vestul comploteaza, ca totul e o farsa. putin ii sare in ajutor, arata cu degetu fascistii care calca in bocanci tarisoara.

zice the economist “everyone in Crimea and now across eastern Ukraine, is talking about Ukrainian fascists, but nobody has actually seen one. <We have not seem them here yet, but we have seen them on television>, said Stanislav Nagorny, an aide to the leader of the local “self-defence” force in Sebastopol”. The confusion was understandable: Russian television had unleashed a propaganda campaign impressive in both its intensity and cynicism, stocking ethnic hatred and exacerbating historical divides, mixing half truths with outright lies.”

reteta este identica: sa ne amintim de miile de morti de la timisoara anuntate pe europa libera si vocea americii, de apele otravite ale lui brates, de teroristii pe care nimeni nu i-a vazut, dar despre care a auzit, de taica-miu si vecinii inarmati cu ciocanele de snitele si cutite de bucatarie, aparand blocul de teroristii arabi pregatiti de ceausescu in tabere de antrenament, de orfanii luati de securitate si transformati in ieniceri ai regimului.

daca atunci, in ’89, scenariul sovietic servea unei cauze bune, acum-aceeasi piesa, aceeasi, identica, este o marsavie cinica, in fata careia vestul isi da ochii peste cap. duble standarde. cand cu acelasi insecticid omori si gandacul de bucatarie si fluturasul albastru-neon, cum il pedepsesti pe faptas? e el un gardian al curateniei sau un mizerabil ucigas?

cumva ma obisnuisem cu pierderile de memorie ale poporului roman. dar nu reusesc sa trec peste cinismul amnezic al vestului, care pozeaza in demoazela uimita atunci cind se joaca piesa, aia la care acu 25 de ani a fost co-autor.

in fiecare an, in martie, stau in fata sectorului “carte romaneasca”, ca vitelul, cu ochii mari si creierul ravasit, incercand sa aleg din mormanul de carti cu coperti infecte, ceva care sa nu ii jigneasca inteligenta si simtul estetic prietenei mele iubitoare de literatura romana, care locuieste la londra. i-am luat tot cartarescu, i-am luat plesu asta si alalalt, i-am luat “baiuteii” si “degete mici” si alte ziceri ale fratilor florian. si acum ce sa ii mai cumpar?

de obicei, din raft trebuie sa ma priveasca usor dezaprobator mihaela radulescu, aceasta liiceanu a literaturii de inima franta si legata cu scoci. de data asta, mihaela ia-o de unde nu-i, s-a puturosit acolo la montecarlo. insa avem, intoarse cu fata, in toata splendoarea, catre privitor (vezi bine, astea sunt cartile pe care ti le recomanda librarii) urmatoarele nume: florinel piersic, tudor chirila, ambii sondandu-si adancimile de cescuta de cafea ale intelectului. avem literatura de tip lorno, adicatelea lightporno, 50 shades of grey romanesc, tristeti erotice si murdarele, ca un blug patat cu stropi de ciclu, ale unor fete care se chinuie grozav sa para sincere. dar calea aleasa e infantila, fluturarea unor injuraturi nu te face mai autentica sau mai erotica. dupa zona de coperti cu muieri cu spatele gol, avem bucata cu liiceanu si vosganian. hop, uite si niste plesu. dosit gasesc niste dan lungu, iata si un singur volum de iulian tanase.

chiar si carturestiul promoveaza numai rahateluri. literatura de pufoaica, stoarsa din oameni care isi exerseaza vocabularul plin de sudalmi. mai ca imi vine sa ma duc pe batranei, pe constantin toiu sau, pe vesnicul caragiale, ca nu pot da gres cu el. dar prietena mea are caragiale. si are toiu. si are chiar si goma si tepeneag. si petru popescu inainte sa o ia prin balarii si sa-si faca reclama de pe urma bietei zoia, moarta si ingropata.

chiar, i-as cumpara “sfarsitul bahic”. dar nu e de gasit in librariile romanesti. si nici “dulce ca mierea e glontul patriei”. nici macar “prins” nu poti sa il cumperi in cea mai mare librarie bucuresteana.

alergand dupa bani, editurile si-au stropit rochitele cu zoaiele literaturii feminist-erotice si cu mazga filozofiei de taraba a histrionilor de vama veche. literatura romana de azi? io zic sa dam o comanda in china. sunt sigura ca ar putea sa faca ceva mai bun, mai trainic si cu mai putin plastic.

tatal lui neha a visat un barbat care i-a spus sa se mute din mahalaua unde stateau si i-a indicat unde sa se aseze. tatal fetei s-a executat, si-a luat cei 5 copii, nevasta si calabalacul si iata ca noul vecin, primul om intalnit, l-a luat de mana si l-a dus la barbatul din vis. acesta i-a oferit o farfurie cu mancare si de atunci a devenit guru-ul familiei. “tot ceea ce am facut vreodata, tot ce am intreprins se datoreaza acestui om”.

neha ma conduce, pasi mici, stransi in foldurile sariului visiniu, pana la fotografia lui Data, tata in hindi. guru-ul are parul incalcit si barba lunga, seamana leit cu rasputin si priveste cu ochi intensi, din lumea lui 2d, intinsa sub sticla tabloului, spre familia pe care a lasat-o in urma, dar care continua sa il venereze. “nu e mort. doar carnea a fost lepadata. dar sufletul lui este aici, pretutindeni.”. sub tablou este o nuca de cocos.

templu indiannuca de cocos e pe placul lui data, daca-i dai o nuca de cocos rezolva orice problema pe care i-o ridici. “era un baiat bolnav de cancer la creier. doctorii nu ii mai dadeau nicio sansa, parintii erau distrusi, sufereau si vedeau cum li se stinge baiatul. dar au fost sfatuiti sa vina la templu si data le-a cerut sa aduca o nuca de cocos si sa o aseze sub poza lui. si baiatul s-a vindecat. traieste si acum, sanatos si are familie si copii”.

neha imi vede grimasa. poate ar fi mai bine sa ma convinga cu o poveste care nu implica miracole medicale.

baga mana in desaga cu minuni si iaca istorie: sotul lui neha a fost convins de taica-su sa plece de la firma de marketing, unde era director si sa isi faca propria afacere cu textile, cam ca 99,7% din populatia jaipurului. neha si-a lasat postul de profesoara de franceza la scoala primara si, impreuna s-au inhamat sa faca bani. dar vezi bine, soarta nemiloasa si karma puturoasa, tata-socru s-a imbolnavit, fara banii lui, biznisu cu textile s-a desirat si dus a fost. erau saraci si aratati cu degetu de restu familiei: sunteti puturosi daca nu ati fost in stare sa tineti in picioare pravalia. copiii mieunau, disperarile se umflau si, strivita sub acest munte de rahat pe care viata i l-a asezat pe piept, neha l-a visat pe guru.

guru pe malul gangeluiguru, ca si decedatul socru, i-a zis ca trebuie sa deschida alt biznis. neha s-a apucat de block printing iar barbata’su de creat ceramica albastra, traditionala in jaipur. au invatat mestesugul dar de unde bani sa investeasca? din nou apare guru in schema, acest ben bernake al “vizionarilor indieni”. in vis, guru sta in fata celor doi soti si le da fiecaruia cate o moneda.

“semn ca vin banii. si ce sa vezi: sotu scotoceste pe un dulap, cautand niste acte de care aveam nevoie si, in foiala aia, da pe jos un dosar in care gasim 800 de actiuni, fiecare valorand nimic, vreo 2 rupee juma.” (un dolar e 60 de rupee, deci aveau 13 parai).

vehicolul lui vishnuda’ uite ca de a doua zi pretul actiunilor incepe sa creasca, mai intai cateva sute, apoi cateva mii, apoi cateva zeci de mii. neha vinde 600 si 200 le pune deoparte, sa fie pentru mai tarziu, cu banii scosi da drumu la biznis, totul merge perfect si barbat’su zice: hai sa vindem si restu de 200 de actiuni, sa ne luam si noi niscaiva lucruri noi prin casa. dar pretul cazuse din nou la 2 rupee. “primesti cat ai nevoie, nu ca sa te imbogatesti” declara neha. apoi mangaie cu privirea portretul lui data si spune “are puteri foarte mari. a fost vazut in acelasi timp si la jaipur si la varanasi. e un sfant”.

la gat ii atarna un colier de aur, in care e prinsa poza lui data, de gene ii sunt prinse lacrimi. deus ex machina.

oare ce ne face sa credem in interventii divine, in extraterestrii, miracole, sfinti si vrajitoare? aflati mai jos din fabuloasa prelegere tinuta de michael shermer, de la skeptic.com

http://www.ted.com/playlists/74/our_brains_predictably_irrati

pe 14 ianuarie, in india e ziua zmeelor. toate magazinele sunt inchise, eee, nu pot fi chiar toate magazinele inchise pentru ca, nu-i asa, mereu trece un turist cu portofelul cu burta, asa ca trebuie sa il ajuti sa care mai putin si sa-l coclesti, sa-l imbrobodesti, sa-i bagi in plasuta o pereche de pantofi din piele de camila, care se ruleaza ca un trabuc si put tot ca unul, de data asta ud. din dreapta se iteste printre stalpii bazarului din jaipur, un motociclist cu casca, dar fara motocicleta, care ne pofteste-absolut dezinteresat, asa cum tine sa ne marturiseasca-sa intram in templul krishna de peste drum, sa urcam pe terasa templului si sa ne jucam si noi cu zmeele. ca e gratis.

festivalul zmeelordupa o luna in india, miros plasatorii mai dihai ca pe mancatorii de usturoi. trazneste a facatura, dar parca-parca as vrea sa incerc si eu sa ma bat cu zmeul.

motociclistu fara motor continua sa ne sfatuiasca: “atentie mare la oamenii care se dau guru, ca nu sunt.” stiu fratello, e plin de impostori si la mine in tara. altceva? “daca astia cu magazinele de bijuterii va propun sa faceti transport de aur si giuvaieruri in europa, promitandu-va ca deveniti parteneri si taiati profitul pe din doua, sa nu puneti botu. asta e trafic. o sa fiti arestati. nu fiti fraieri”. dupa scurta alfabetizare in contrabanda cu aur, sarim la sporturi: “ce sport e cel mai popular la voi in tara?” fotbal. “si jucati?” nu. “nici eu nu stiu sa manipulez zmeul.” dar sigur stie sa manevreze oameni. in timpul conversatiei, ne-a trecut strada, ne-a bagat in templu si ne-a suit pe terasa.

jaipur pustiula picioarele noastre e jaipurul, deasupra noastra mii de zmee sughit, se framanta, tasnesc, tusesc. motociclistul dispare si e inlocuit de neha, o femeie pe la 40 de ani, infasurata intr-un sari vesel si cu mainile pictate cu hena. e stapana locului, ingrijitoarea templului krishna, mama unuia dintre luptatorii cu zmee, un baiat de vreo 12 ani, cu fiecare deget impachetat in leocoplast, ca o mumie miniona. de la ce? s-a taiat in atele zmeelor. “da-le si lor zmeul” comanda neha. imi fac loc spre baiat, impiedicandu-ma in firele zecilor de zmee lesinate, doborate, ucise in bataliile care se dau in aer. baiatul se executa, preda zmeul care se contracta, are un spasm, apoi tasneste mai tare, tras de un curent de aer. printre copii alearga un caine-lup isteric si rupe atele, in timp ce neha povesteste ca festivalul kiteurilor e, de fapt, sarbatoarea soarelui. ca pe 14 ianuarie se marcheaza trecerea intr-o perioada mai buna. casatoriile devin si mai auspicioase, planetele se pupa, se aliniaza, se invart si trimit tot norocul de pe lume catre pamanteni, catre indieni, catre jaipurezi, saracii primesc mancare si bogatii primesc sanatate si….

ziua profetuluituuuuuu-tuuuuuu-tuuuuuuuuuuuuuuu, claxoane isterice umplu strada ca o herghelie de mii de magari scapata intr-o ocna de sare. acustica-nu jucarie aici, in orasul vechi din jaipur. luptatorii cu zmee, neha si noi, alergam spre crenelurile templului li krishna.

pret de jumatate de ora, poate mai mult, strada se umple de drapele verzi, culoarea profetului, a carui zi de nastere musulmanii o sarbatoresc in anul asta tot pe 14 ianuarie. mii de barbati urland, cu esarfe legandu-le fruntea. sunt cate 15 intr-un tuctuc, cate 50 intr-un camion, iesind ca atele dintr-o haina mancata de molii, curg repezi ca un torent rau si toata agitatia iti ridica parul pe maini si pe ceafa. e o energie rea in aer, o furtuna electromagnetica pe care copiii cu zmeele o simt. si neha spune ca nu-i a buna. “arata a minoritate?”, ma intreaba si eu raspund ca nu. sunt multi, mii de oameni inveliti in matase verde, (desi sa stii ca musulmanii sunt opriti de koran sa poarte matase, zice neha), claxonand frenetic. “dar guvernul indiei spune ca sunt minoritari si le ofera bani, dar, in acelasi timp ii tine fara educatie. si ei se inmultesc, fac cate 8-10 copii, femeile stau acasa, cu totii nefiind decat o mare masa de manevra, pe care puterea o manipuleaza. o fabrica de voturi”.

ziua lu mohamedpe strada musulmanii curg, ocupand cele 3 sensuri de mers cu autobuze si cu biciclete si cu basculante cu benele pline, o uriasa mineriada religioasa, barbati cu fete schimonosite si pumni strasi. neha incepe sa povesteasca soptit, in urechea mea dreapta: in 2008, mujahedinii au pus la cisternele cu apa, uite-le colo jos, la intrarea in templu, au pus bombe. templul lui krishna s-a cutremurat, a dardait cuprins de frisoane si inima lui neha a inghetat, caci sotul ei era afara, vorbind cu niste oameni. barbatul a aparut clatinandu-se in usa, doua bucati de metal l-au lovit dar, miraculos, i-au ars doar camasa si pielea, nu au intrat in carne.

“daca nu era protejat de data, barbata-miu murea”. cine e data? “tata, guru-ul familiei noastre. el are grija de noi. nu stiu de ce iti spun astea, caci stiu ca voi, occidentalii nu intelegeti nimic din traditiile noastre”, neha se intoarce cu ochii-n lacrimi si priveste zmeele care au imbobocit peste oras.

maine intreaga poveste a lui guru-data-tata, cel care-desi a plecat dintre noi-nu e mort, ci doar se odihneste, descompus in molecule de pace.

rodica novac e manager de proiecte finanțate de Fondul European de Integrare a Resortisanților Țărilor Terțe in cadrul asociatiei Sah Rom. u-a-u. ce inseamna asta? ca rodica stie cu imigrantii, intelege din blablaul oficial care e treaba cu ospitalitatea romaneasca si..surpriza..poate sa spuna raspicat ca aceasta e mai mica decat puta de furnica. poate chiar si decat puta de bacterie.

desi aseara la Frontline Club Bucharest, ne-am strans sa vorbim despre colonia chinezeasca din colentina, am sfarsit prin a toca la sezatoarea noastra de dupa, datele pe care rodica ni le-a imprastiat in fatza, ca boabele de porumb pentru gaini.

ce zice rodica: vin refugiatii si noi nu avem cum sa ii tinem, ce sa le dam de mancare, cum sa ne respectam angajamentele europene. de fapt totul e o spoiala. suntem o halta saraca si urat mirositoare din drumul refugiatilor sirieni sau-posibil-ucrainieni, catre un vest mai curat si primitor (cred ei). dar desi suntem vai de capul nostru, o ardem mandrii. acum 3 zile a iesit presedintele basescu si a zis ca romania poate sa preia 3500 de refugiati ucrainieni, in cazul unui conflict cu rusia. 3500? de unde a venit numarul asta?

nu prea se stie. ce se stie este ca statul roman plateste solicitantului de azil o alocatie de hrana de maxim 3 lei pe zi. pentru cazare primeste alti 1,8 lei pe zi si, generos, statul mai acopera pe zi “alte cheltuieli” de 0,6 lei, de persoana. asta inseamna 5,4 lei pe zi, cu totul si cu totul, mai putin de 2 parai pe zi cat e definit de banca mondiala ca pragul saraciei lucii.

inainte sa dati cu parul (lasa domle, sa munceasca, sa care, sa spele, sa faca, sa dreaga), trebuie sa va spun ca solicitantii de azil sunt opriti prin lege sa munceasca pe perioada solutionarii cererii, adica sunt total dependenti de statul roman. care iata ca le da 5,4 lei pe zi, valoare care nu a mai fost indexata din 2006, cand a fost adoptata legea privind azilul din romania.

si care-i problema-o sa intrebati-ca n-a venit pana acum niciun imigrant din ucraina, poate nici nu vin ci se duc direct la unguri sau la polonezi sau stau la ei acasa, ce tot atata foiala.

ce spune rodica novac este ca butaforia asta umanitara pe care o inaltam in ochii europei, s-ar putea sa cada si sa ne striveasca sub placajul ei vopsit. cam cum s-a intamplat la bulgari. anul trecut, numarul cererilor de azil a crescut de noua ori, de la 1000 la 9000. sirieni. veniti prea multi, prea repede. fluxul de imigranti a dus la isterie, xenofobie, atacuri asupra lor, noi n-avem de unde si trebuie sa le dam lor, mai da-i in ma’sa de sirieni, cine i-a pus sa se puna cu assad? bine bulgarilor, nu sunteti in stare sa diluiti cu situatia, pai uite cum fuge schengenul de voi. speriati de represaliile europei, bulgarii au inceput sa inalte un zid la granita cu turcia. nu-i cioaca. asa zice doamna novac, si stie ce vorbeste. ea spune ca daca nu invatam nimic din povestea bulgareasca, asa cum probabil va fi cazul (ca doar noi suntem descurcaretii europei), o sa ne pasca si pe noi aceeasi soarta.

situatia nu e inca neagra, dar asta pentru ca vanataia e proaspata si are doar culoarea mov. rugati-va sa nu se ciomageasca lumea in crimeea, caci cei 3500 de refugiati pe care s-a laudat basescu ca ii poate primi, vor fi o greutate prea mare pentru scena de bete de chibrit, asamblata in graba de autoritatile romane.

ps. am intrebat care e diferenta fata de 1999, cand romania a primit refugiati din kosovo. raspunsul: atunci, azilantii au fost tinuti doar o scurta perioada de timp, la hoteluri in herculane. acum herculane si toate celelalte statiuni au fost praduite de mafia romaneasca. nicio sansa sa ii mai pui acolo. poate daca ne cream un urias sistem airbnb si ajutam marele frate de la nord. pentru 1,8 lei pe zi, cine nu ar face-o?

templul jain e zahar sculptat, ar fi inebunit hansel si gretel daca ar fi dat de el, iesind din padurea de stradute unde negustorii de flori, fructe si ofrande, asteapta ca niste paienjeni colorati sa-ntepe credinciosul. jainistii se duc la templu. desculti pe strada murdara, infasurati intr-un cearsaf, cu parul ud caci abia s-au spalat. ajung la templul, isi clatesc talpile, intra, fac puja, ies, se duc acasa, fac baie din nou si apoi merg la birourile lor scumpe. caci toti jainistii sunt foarte bogati, milionari, miliardari, catralionari. religia le interzice sa ia viata oricarei fiinte, asa ca nu se pune problema sa aiba de-a face cu negustoria cu matase sau piele, insa sunt perfect adaptati pentru camatarie si industria filmului. evreii subcontinentului. toti sunt legati la gura, sa nu inhaleze microbi, randuri-randuri de chirurgi, in genunchi pe dalele de marmura. curatenie glantz. un ingrijitor stropeste scarile, statuile-ti ies in cale, in  culori tipatoare si daca ele nu-ti asurzesc ochii, atunci sigur o fac avertismentele de la intrarea in templu care urla la tine sa nu carecumva sa calci pragul daca ai la tine tigari. si nici daca esti femeie pe ciclu. prakash zice ca jainistii nu mananca seara, ca atunci microbii ataca, pe inserat. nu se ating de carne, pentru ca animalul omorat ar fi putut deveni sau a fost intr-o alta viata un om si sa mananci un om, trecut sau viitor, nu face bine la karma. nu se ating nici macar de legumele astea care cresc sub pamant. le este frica sa nu haleasca un fost sau viitor couch potato, hahaha.

templul jainca sa ajungi la templul jainistilor treci prin intestinul mic si colmatat cu tarabe, al strazilor unde zac vanzatorii de flori. kanshal ma sfatuieste sa ma abtin sa le miros. pardon? “fiecare floare este dedicata unui anumit zeu. daca tu te apleci si mirosi floarea, inseamna ca ii furi mirosul si zeul nu se va mai putea bucura de ea.” ciordesc ofranda cu nasul. aha. vanzatorii amutesc cand trecem pe langa ei, priviri rele iti cara biciuste peste spate, misca-te mai repede, iti zic privirile rele si negre. “nu fa poze. nu le place sa le faci poze”. mirosit nu, privit nu. mai ramane auzit-dar florile tac. si de pipait nici nu poate fi vorba. intinse deasupra tarabelor sunt bannere cu modelele de ghirlande pe care florarii le executa. pentru ca in india nu se practica oferirea de buchete. ghirlande, covorase, flori tesute cu model suedez, maramuresan, surinamez. sau poti sa-ti iei tu capete de flori, la kil, sa le cosi tu acasa. dar buchete? ce-oi fi matale? vreun venetic?

piata de flori mumbaitoate florile din temple sunt recuperate. sunt transformate in ingrasamant. iar mancarea lasata langa penisul de piatra care e intruparea lui shiva, e data la saraci. de ce toarna cu polonicul lapte si apa si aseaza floricele langa penis, pardon, langa shiva? pentru ca zeul e nervos si trebuie sa fie racorit, ca miezul de uraniu, altfel il apuca nabadaile, deschide al treilea ochi si transforma lumea in cenusa. daca ar fi incercat povestea asta cu nea putin, sa-i puna niste apa cu cenusa si lapte peste carbasanul nervos, poate ca acum eram cu totii mult mai linistiti.

vita la plimbareca vaca asta. tacticoasa, haleste o ghirlanda de flori portocalii. culoarea norocului-zice kanshal. nimeni nu o alunga. vaca e sfanta in india. brahma traieste intre omoplatii ei, vishnu in gatul ei si shiva in bot. soarele si luna sunt ochii ei. zic istoricii ca intre 1883 si 1891, au izbucnit 15 razmerite cauzate de uciderea vacilor, numai in nordul indiei. in 1893, tara a luat foc, tot de la o vita care s-a jucat cu chibriturile:). in 1909, calcutta s-a umplut de sange, in timpul unei rascoale pornita de la uciderea unei vaci. 1912, 1916 si 1917 aduc cu ei noi razmerite, cea din 1917 lasand 41 de morti, 176 de raniti, basca talharirea si incendierea a 150 de sate.

tineri pe ciuci, jucand carti langa o balegagasesc similitudini istorice in relatia popor-animale. noi avem revolutia dupa uciderea porcului in ’89 si loviturile de stat denumite mineriade, declansate de cucuveaua de la cotroceni. avem si noi cireada de boi si vaci din parlament care, ca si in india, orice ar face, indiferent de stricaciunile pe care le produc, continua sa fie venerate de poporul roman.

kanshal ma invita la ceai. in salonul sarman, un soi de cantina a fabricii de perdele din pascani, domneste un sef de sala in costum, care aseaza, solemn, meniurile unsuroase pe masa. kanshal imi spune sa nu mananc nimic aici si sa nu beau apa din ulcioarele pline, ci sa cer imbuteliata. kanshal e ghida. si divortata. pentru india, existenta ei e sinonima cu miracolul intruparii unui antrenor de cricket femeie. e o onoare sa impart ceaiul masala cu aceasta specie ciudata, evoluata darwinistic in straniul arhipelag care e mumbaiul. o femeie care sta cu maica-sa si cu bunica, o femeie care a scapat din stransoarea celor 7 vieti impreuna cu sotul, pe care ti le promite mariajul hindu, o femeie care face bani avand mereu contact cu strainii, respirand zilnic noxele filozofiilor lor otravitoare.

ceainariade ce aveti atat de multe restaurante chinezesti in mumbai? “nu sunt chinezesti, sunt cinchiene, mancare chinezeasca adaptata ritmurilor indiene, mult-mult-mult mai picanta si mai aromata. exista si restaurante chinezesti adevarate, dar alea sunt goale. cele cu bucatari indieni sunt pline”. kanshal spune ca niciunul din restaurantele indiene din londra nu sunt indiene ci balti. adica sunt tinute de refugiati din bangladesh. indienii care au emigrat in anglia, sunt educati, muncesc in industria it. nu gatesc. bangladeshii (sau bangladeshienii, oare cum se spune corect?) sunt cei care trebaluiesc la bucatarie. acelasi lucru se repeta in statele unite, unde nepalezii se dau indieni si-ti umfla matul cu mancare apriga la miros, plina de chilli cum e crimeea de trupe rusesti.

“stiai ca chilliul a ajuns in bucataria indiana pe mana portugheza?”. habar nu aveam. “da, vasco da gamma a adus chilliul, rosu si verde. si astfel a inlocuit long pepperul, original din bengal, care era iuteala noastra traditionala”. chilliul a fost mult mai ieftin si a crescut la fel de repede ca nea crin in sondaje, dupa emisiunea cu gadea. si uite asa, taranii au intors spatele long pepperului si au adoptat chilliul. daca ai halit sanatos ardei iute, singura cale sa stingi arsura e cu lapte rece. sau cu inghetata. pentru ca amandoua contin caseina, antidotul pentru capsaicina. bogdaproste coana mare, hai sa plecam.

strada bijutierilorde aici incepe cartierul bijutierilor: zaveri bazaar. timp de un secol, de pe strada asta noduroasa, puturoasa, s-a dictat pretul aurului in intreaga lume. acum? canci. in dosul geamurilor murdare, bijuterii din aur de trompeta zambesc trecatorilor. nu-s pe bune. ca nimeni nu-i cretin sa-si tina tezaurul in geam, chiar daca a angajat 50 de sepoy sa-i pazeasca pravalia. balcoanele ranjesc, inchise in protezele dentare ale grilajelor, “de frica hotilor”, pai n-ai zis ca nu sunt hoti, ca niciodata nu a fost vreo talharire?, “ba da. dar tocmai d-aia. si pentru ca au pus cctv si acum toata lumea e relaxata”.

cctv-ul a aparut dupa atentatele teroriste din 13 iulie 2011. “era vremea musonului, d-aia nu a urlat presa internationala atunci” zice kabash. au murit 26 de oameni si 130 au fost raniti, subtire golaveraj pentru echipa mujahedinilor indieni. sau nu erau ei? erau grupuri de separatisti din kashmir. cine mai stie?

zaveri bazaarce se stie este ca, in timp ce ranitii se zvarcoleau pe jos, urland dupa ajutor, norocosii culegeau diamante si bucati de bijuterii de pe strada: te ajut fratelo dupa ce imi umplu si eu sacosica asta, hai ca nu mai am mult, asteapta si tu ca n-oi muri.

karma? fuck karma. shiva a vrut sa fiu aici, taman cand a facut poc motocicleta aia, incarcata cu explozibil, cu un scop. totul e predeterminat. eu trebuia sa culeg diamantele, oamenii aia trebuiau sa moara. cumva, mi se pare, ca asta e secolul in care s-a dat liber la durere-n cur.

e timpul sa scot prastia cu vorbe de duh si sa o zic p-aia cu “istoria se repeta”. vazand ce se intampla in ucraina, cum au intrat ca-n branza trupele rusesti in crimeea, cum taman acum se plimbau pe la granita cateva mii de trupeti, facand exercitii militare, n-ai cum sa nu ajungi la cartea lui suvorov, “spargatorul de gheata”, care lanseaza o teorie fabuloasa despre al doilea razboi mondial.

suvorov, ofiter de informatii sovietic care a dezertat in ’78 si a fugit in anglia, sustine ca stalin ar fi vrut sa invadeze europa centrala si chiar germania nazista in 6 octombrie 1941. dar a fost oprit de operatiunea barbarossa, prin care hitler ataca urss, doua saptamani mai devreme. suvorov-pe numele lui adevarat vladimir rezun-vorbeste de masarea de trupe rusesti la granita cu germania (impartita prin pactul ribbentrop-molotov intre germania si urss), de fabricarea unui numar colosal de avioane antonov, tancuri si masini de razboi de catre rusi. si despre intentia clara a lui stalin de a pune biciu pe europa.  bineinteles ca sunt sustinatori si detractori ai acestei teorii. dar privind stirile si buzele subtiri de pe fatzuca de hiena a lui putin, nu ai cum sa nu-ti pui problema ca omul are dreptate si ca, aidoma unui film horror prost, esenta raului nu moare. “dacat” se transforma.

tare as vrea sa-l intrebe acum cineva pe musiu “calorifere”, sfetnicul marga, ce parere are de tatucul dumnealui, pe care atat de mult si zgomotos l-a admirat cat timp s-a aflat la sefia ministerului de externe.

 

Prakash ne duce la muzeul Ghandi din Mumbai. Mani Bhavan, ăsta e numele vilei cu două etaje care, timp de 17 ani, a fost adăpostul lui Ghandi și incubatorul ideilor sale. Chiar dacă în 2010 a fost vizitat de Obama, muzeul arată boțit, ca un navetist cu bluzița șifonată. Pereții sunt scorojiți și, în antecamera tristă, de școală de țară, te-ntâmpină, năruit peste birou, un cetățean îmbrăcat în uniformă. O fi soldat, milițian, gardian, paznic, nu poți ști. Ne dă niște pliante trase la xerox, cu tușul fugit. Bustul de piatră neagră al lui Ghandi e împodobit cu un colan de cârpe iar Prakash se asigură rapid că știm cine e domnu de pe soclu: “Ghandi, Mahatma.”

ghandi Chiar el. La parter e biblioteca, la etajul unu sunt o serie de fotografii: Ghandi în Africa de Sud, avocat prosper, cu pălărie, vestă și ceas. Ghandi torcând. Ghandi și protestul sării. Ghandi în cârpe, în vizită la Londra. Ghandi și Charlie Chaplin, tare rău arăta Charlie Chaplin în poza cu Ghandi, nu l-aș fi recunsocut dacă nu scria jos că dânsu e. Pozele sunt proaste, neclare, mărite prea tare, imaginea cade în porii fotografiei, ca un trabant într-un crater pe șoseaua de la Târgu Secuiesc la Focșani. Cu litere mici este scris anul și, eventual, locul în care se află personajele din poză. Prakash zice că: “aici Ghandi e cu Nehru, cu primul ministru Nehru care era dintr-o familie foarte bogată și își trimitea cămășile la spălat și călcat la Londra. Imaginează-ți ce diferență era între el și Ghandi, dacă Nehru avea aduse cu vaporul cămășile de la Londra.”

pe moartePrin camera cu fotografii se plimba de la stânga la dreapta, urmărind cu ochi mijiți pozele neclare vreo 30 de turiști străini. Copiii s-au plictisit grozav și tropăie frenetic, unul din ei încearcă să flegmeze o păsărică, de la geam. Turiștii se opresc cu toții în fața scrisorilor, sunt două, pe care le-a scris Ghandi, una către Hitler și una către Roosevelt. Bapu le cerea celor doi să oprească războiul. N-a prea mers. Poate nu a ajuns poștașul la destinatar sau, poate, scrisorile au fost ciordite de copilul poștașului care colecționa timbre din India și uite așa ne-am făcut cu al doilea război mondial. Dintr-o eroare de poștaș.

Restul de săli de pe etajul intai sunt inchise pentru renovare. la doi avem niste diorame tip sicriu de animal de casa in care cateva papusele sunt priponite in momente dramatice ale vietii si carierei politice a lui mahatma. papusile au proportii ciudate si, toate, sufera de lumbago. copiii turistilor straini se distreaza nevoie mare. mai cu seama la sicriutul-diorama unde avem reprodusa scena asasinarii. langa camera cu diorame, este salonul unde statea ghandi, atunci cand era in mumbai. prakash zice: “vezi roata de tors? este a lui. el isi torcea singur hainele si asta a vrut, ca noi toti sa putem sa ne acoperim nevoile singuri, sa fim independenti. sa ne putem imbraca singuri si sa ne putem da de mancare singuri. sa nu mai depindem de nimeni altcineva.”

camera si salteaua unde tesea ghandigenul asta de delir determinist, suna cunoscut din china si vietnam. pe campiile din nord, cresteau langa case, furnale minione, unde cetatenii ar fi trebuit sa isi produca tacamurile si ustensilele de care aveau nevoie. fiecare gospodarie cu uzina ei de otel. protejat sumar de hainitele lui albe, ghandi nu pare sa-si fi pus problema: si totusi, cum as putea sa-mi fac singur ochelarii, sa-mi aleg dioptriile potrivite, sa imi construiesc singur un microscop sau motorul la masina?

prakash zice ca ghandi a vrut ca natiunea indiana sa fie libera, independenta si ca i-a aratat calea “prin noi insine”. asa cum spunea si partidul comunist roman. “uite, roata de tors a ajuns pe drapelul nostru national”. as fi zis ca e o floare. ptiu ce m-am mai inselat.

regele angliei si regele rezistentei pasivene indreptam spre vitrina unde sunt inchise cateva obiecte pe care ghandi le-a avut cu el in una din cele 4 incarcerari pe care le-a suferit. uite si un briceag. privindu-l ma intreb daca rezistenta pasiva a lui ghandi este solutia. si in ce situatii poate fi aplicata cu succes. sa fie cazul ucrainei? sa fie cazul palestinei? sa fie tibet sau panama? sa fie solutia in cecenia sau transnistria? sau poate in siria si in sudan, in nigeria si congo si liberia.

de fapt a functionat vreodata aceasta rezistenta pasiva? sau e totul o alta poveste,  cu un mosulet simpatic, care umbla-nfasurat in batiste, poveste care a luat o poala de oscaruri acum 31 de ani?