latinii și maimuțele

Intrarea în Aveiro e gâtuită. 6 kilometri, pe două benzi, mașină lângă mașină. Prinse la geamuri sunt prosoapele, păturicile, mini-cuverturile alb-roșii ale celor de la Benfica. Fiaturi cu puștoaice, d-ălea care abia și-au luat carnetu și van-uri cu bagabonți bătrâni, cu păr țâșnind năvalnic din urechi și nări, SEAT-uri cu tineret nărăvaș, care suflă plictisiți vălătuci de fum de țigară și Merțane negre, cu familii burgheze dichisite cu fulare de lână roș-albe. Sunt 25 de grade, n-are a face. Fularul nu pleacă nicăieri de la gât. Prosopul-păturică stă în geam. Pe banda a doua treaba merge mai bine. Înaintăm, cu 5 la oră, dar înaintăm. Banda unu trage către stadion, care e acote, la 4 kilometri. Banda a doua merge în oraș.

Dacă am fi fost în România ajungea pulea-spătaru în Aveiro. Ai treabă în centru? Te grăbești la spital? Oricum mori domle, nu te salvează nevolnicii de doctori. Mai bine crăpi între suporterii Benficăi Buzău.

Banda a doua lasă să scape mașini cu gogâlțuri. Odată ce trecem de stadion, drumul se curăță, aleargă vesel si umed peste deal și se înfige în oraș, abrupt, ca o râgâială care te suprinde în timpul discursului. Aveiro este supranumit Veneția Portugaliei. Are canale și gondole în care turiști japonezi observă pătrunși peisajul, ca Ponta și Dragnea în dinghiul lor teleormănean. Bărcile dau tură unei insule cu palmieri, la umbra cărora se odihnesc, cu fulare roș-albe la gât, cine altcineva decât suporterii Benficăi. Nu îmi dau seama ce culori are clubul din Aveiro. Localnicii sunt înghițiți în marea de alb-roșu care linge înghețăți și înghite vinuri la terase.

aveiroAutocare cu suporteri alb-roșu se foiesc în căutarea unei parcări. Când văd un grup de suporteri pedeștrii, șoferii își pierd controlul motric asupra mâinilor, care se înfig hotărâte în claxon. ”muuuuuuuuuu-tuuuuuuuuuuuu-tuuuuum”. Suporterii pedeștrii se activează instant și încep să cânte varianta portugheză a lui „avem echipă, avem valoare”. Autocarul se prelinge încet pe lângă ei, în timp ce toți călătorii se reped să-și salute frații de pe trotuar, agitând fulare și prosopele, deschizând și închizând gurile frenetic, ca niște imenși bibani, amuțiți de geamurile autocarului, care nu lasă să scape niciun sunet în afară.

Imensul acvariu cu pești microbiști se îndepărtează, un altul apare, șoferul claxonează, bancul de crapi se repede în sticlă, muți și nevrotici. Următorul la rând.

La o terasă din buricul Veneției portugheze, 6 bețivi bătrâni ochesc parcarea. Printre mașini-pentru că e meci și deci aglomerație-se plimbă două domnițe în uniforme bleumarin. Verifică dacă ai plătit parcarea. Doi dintre ei, sensibilizați, își iau mașinile și încep să dea ture, așteptând ca poliția să se care.  Ceilalți patru sunt dârzi. Mai rezistă 53 de secunde și migrează, ciripoi artritici, către o climă mai prietenoasă, cu parcări gratuite.

eusebio pantera neagra„aveeem echipă, aveeem valoare”, roș-albii își adună copiii, păturicile, gunoiul și se încolonează către stadion. Pe banda întâi. Și sunt și ei latini, ca noi. Care să fie explicația pentru care par să fie mult mai civilizați? N-au avut comunism. N-au mâncat salam cu soia. I-au iubit părinții mai mult, că la ei puteai să faci avorturi și se găseau prezervative, deci pe lume apăreau doar copilașii doriți.

De pe o gondolă zâmbește tandru Eusebio, acest Dobrin al Portugaliei. Spun ”Eusebio” și adaug ”magnificul”. Gondolierul surâde și zice ”monkey”. Poate totuși m-am pripit. Sunt și ei doar niște latrini.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: