Cum e să zbori cu un oximoron și să aterizezi într-o hiperbolă

Olăroiu, da, da, ăla care a fost antrenor la Steaua și se zvonea că o să facă pârnaie sau poate chiar a și făcut, cine mai știe, Olăroiu deci, acel Olăroiu arată fix ca numele lui: un cazan de popotă cu ciorbă de potroace cățărat pe două picioruțe subțiri. Olăroiu e însoțit de câțiva crăticiori-ulceluți-sufertași, cocalari subțirei și umili, o curte de cocalari subțirei și umili care râd la comandă, aprobă, fluieră și stau la rând să gândească după marele Olăroiu. Că dacă era mic l-ar fi chemat Olăruț. Pe lângă masa lor de la barul de lângă poarta de îmbarcare, trec niște nimfe în streci. Olăroiu zice ceva, fetele nechează, ulceluțele rânjesc, veselie. Fly Dubai întârzie. Olăroiu zboară cu Fly Dubai, asta da prăbușire de pe Olimpul fotbalistic. Ai văzut tu Hagi, Mitică, Mirciulică Sandu, poate chiar și nea Ienei să bage cu low cost? Și chiar așa, low cost spre Dubai? Zic că avem de-a face cu oximoronul aeronautic. ”Cu ce?”-ar putea să mă întrebe Olăroiu. Cu un oximoron, o boală a limbii care se manifestă prin crearea de incongruențe logice: Olăroiu-candoare, Olăroiu-sensibilitate, Dubai-backpackeri.

Zburăm 4 ore jumate cu oximoronu până la Dubai. Zburăm în urletele continue ale unui copil pur sânge arăbesc căruia nu îi plac stelele, aerul condiționat, părinții, stewardesele, anul 2014. Îi pute și viața care, contrar versurilor trupei HI-Q, nu i se pare că merită trăită.

De pe scaunul din față îmi cade-pârguit-pe genunchi, un rus. Un rus cu chică. Nu e vina lui că vine pe spate mereu. E vina scaunului. Pentru chică totuși mă gândesc că este vina lui.

4 ore jumate și aterizăm în noaptea arabă. Sunt plus 37 de grade la 700 de metri de sol, zice computerul. La 200 sunt 39. E ora 22 si sunt 39 de grade în Dubai. Fierbe peninsula, zic să ne răcorim cu niscaiva shopping.

De la aeroportu oximoronului, ăla unde vin săracii care zboară cu Fly Dubai, ne iau arabii cu dubița și ne mută în aeroportul baștanilor, de unde zboară Emirates. În dubiță, în fața mea se suie o româncă și o indiancă. Pe drum aflăm trista poveste a româncei care s-a măritat cu un indian, subcontinental, de Bangalore, căruia i-a sacrificat viața și i-a oferit doi copii. El însă, un nenorocit, s-a încurcat și, mai mult, a făcut chiar și un copil, cu o putoare cehoaică. Românca e nemângâiată și spune într-o engleză cu accent de curry: ”my life is such a waste of time”.

Microbuzu mai are de mers și românca mai are de croșetat la plovărașul existenței ei triste: bărbatul indian e bogat, dar nu i-a oferit nimic, a tratat-o ca pe-o servitoare, ea s-a sacrificat, fostu soț vine cu cehoaica și se pupă lângă fata ei, care îi vede. Ce-i de făcut, că e profesoară și în România e plătită cu 200 de euro, nu poate trăi din banii ăștia. Am ajuns la Terminalul 3 și n-avem nicio soluție la plasa Billa de probleme ale bietei profesoare înșelate.

În afara ușilor electrice sunt 39 de grade. După ușile electrice sunt 13. Curat Islanda. Oameni în geci, șosete, șaluri.

Zac pe culoare, pe mochetuțe, printre palmieri falși, între McLarenurile scoase la promoție dacă-ți cumperi o acadea sau un pachet de curmale. E de toate pe aeroportul din Dubai. Dăcât priză nu este. Umblu turbată după una, kilometri de culoare printre magazine cu eșarfe de 400 de euro și pantofi de 800. La stâlpul cu trei prize, singurul pe 20 de kilometri de pistă de shopping, leg prietenii cu un student la medicină pakistanez. De fapt născut în State, dar care face medicina în Pakistan pentru că la Karachi stai în facultate 5 ani iar în USA, fără rezidențiat, faci 8 ani de școală. Medicina e un subiect neinteresant. Fotbalul e mai cu vino-ncoa.

”România a avut echipă la mondiale?” Nu, ”Nici Pakistan. Știai că de ani de zile Pakistan e furnizorul oficial al mingilor de fotbal folosite peste tot în lume, chiar și la mondiale?” Nu, ”Am ținut cu Argentina. Nu pot să țin cu Germania.” Nici eu. Deci ești cetățean american? ”Da”, Și nu ți-o trag pakistanezii?, ”Ba da. Zic că sunt american. Dar și americanii mi-o trag, că zic că sunt pakistanez. Dar m-am obișnuit.”

Viitorul medic zâmbește, își ia mobilul de la încărcat și pleacă spre poartă.  Lângă mine, întins elegant pe mochetuță, un conte de Birmingham visează noua colecție Burberry. Are cravata, sacou, șosete roșii și batistă roșie cu buline albe, prinsă în buzunarul hainei. Doarme întins pe spate, sobru, respirând egal, cu geanta fină pusă sub cap.

Mă gândesc că dacă mă întreabă mama cum e în Dubai o să spun că e frig și nu sunt prize. Dar lumea doarme în pijamale de designer, mă rog, e o exagerare. Sper să o să înțeleagă. Plec, că fac ăștia îmbarcarea spre Jakarta.

2 comments
  1. Monica said:

    Dar la aterizarea oximoronului de Dubai s- a aplaudat?

  2. val said:

    mi-a placut definitia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: