Moartea și Sex on the beach

Vama Veche este Saint Tropez, realizezi atunci când dai cu ochii de satul de pe insula Gili Trawagan. Pe ulița din spatele portului se aleargă în căruțe trase de cai famelici, biciuiți năprasnic de omuleți cu mustață și tichie albă, de musulman. Cu o mână harsht, îi trag una animalului, cu o mână mamelesc claxonul de desene animate, tiiiiiii-tiiiiiiiit. Se aruncă în marea de backpackeri și o taie ca Moise. Însă nu-i numai un Moise d-ăsta, pe căruță, sunt 12-18-25, toți foarfecă mulțimea, tiiiiii-tiiiiiiit. Mai sunt turiști pe biciclete, turiști pe jos, turiste în costume de baie pe biciclete, sânii părând că încearcă o evadare la fiecare flexare a genunchiului. Sunt capre, fără biciclete, măcar ele sunt pe jos. Și staluri cu mâncare locală, warunguri, unde femei îmbrobodite vând orez prăjit și paste de orez prăjit, uneori amestecate cu carne, desigur prăjită și ea, pui prăjit și ou fiert și apoi prăjit. Mâncarea e trântită în cornete de hârtie cerată, straturi geologice de potol peste care adaugi, dacă ai chef să simți ceva, sambal-sosul cel iute și țâfnos pe care îl găsești în Indonezia. 

În spatele peretelui de bănci, cârciumi, baruri, saloane de masaj și centre de diving, începe satul. Praf, betoane, gunoaie. Imens de multe gunoaie. Șantiere, se mai face o magherniță pentru turiști. Desigur, cu piscină. Desigur cu libărci cât căluții care trag căruțele despre care vă povesteam mai sus. Nu am văzut în viața mea gândaci atât de mari. Cred că dacă îmi găseau tenișii, le veneau bine la numărul lor de la picior. Gunoi, cocoși, capre. Băieți la poartă, șmecherași, tricou cu Bob Marley care zic: Bro, Brother, Boss, Guys. Suntem cu toții rastamani aici, normal că suntem frați. Frate-frate, dar brânza-i pe bani. O cameră costă 700.000 de rupee, adică 56 de para. Pentru ce atâția bani dacă nu pentru o cămăruță fără geam la ferestre, cu obloane de paie, dușuri în curte unde plătești 5000 de rupee gândacului să te lase să intri, că altfel nu se dă din ușă.

Nimeni nu negociază, că e vârf de sezon și coada de australieni aleargă până în Perth. Știai că din Pert la Denpasar sunt numai 3 ore? Nu. Mă gândesc că, după plecarea a 10 milioane de australieni spre Indonezia, s-a ridicat Australia cu 1 metru și 20 de centimetri din apă. Iar Gili Trawagan s-a înfundat cu 1 metru. Măcar de ar aveni apa asta azurie și ar acoperi tot. O doamnă fină face plajă între gunoaie. Are de-a dreapta, de-a stânga și la cap. Nu le observă. 

Cel mai jegos loc de după India. Clar. Gunoiul e împrăștiat pe tot drumul care dă roată insulei. În două ore ai terminat circuitul jegului și te gândești că nu mai există nicio șansă pentru micuțul nostru pământ. Niciuna. Sticle de plastic, pungi, cârpe, țevi, sârme, șlapi, dopuri, cutii de bere și o luăm de la capăt. Din marea de gunoi uriaș se întrupează hoteluțuri mai țițirite și uite și resortul special pentru ruși, cu terasă, muzică și căruțe diferite de ălea din sat. Nu sunt troici, nu s-au gândit la asta dar s-au gândit să pună un podium și să împletească o coroniță din frunze de palmier, de tablă totul, aaaa, uite mai e și o inimioară de tablă. Tu și cu iubita vă cățărați pe podium, vă așezați în dreptul inimioarei sau palmierului și clac, faceți poză cu apusul. Căci întreg complexul este-fericit amplasat- pe plaja de vest a insulei unde toate barurile au în nume ”sunset”, așa cum i-au învățat băieții de la SEO.

Cotesc la nord și apoi la est și iaca, m-am întors pe tărâmul backpackerilor. Trăiesc în piscinuțe minuscule, cât un lighean, stau cu berile în mână și ascultă zduț-zduț, de la radio. Australia. Trăiască. ”Full”, ”no-rooms”, găurile pentru turistu de buget mic se cască la fiecare pas și-s toate pline. Tarabe cu saroange ieftine și brățări de festival aliniază plaja. Alte gunoaie. Alimentarele sunt primitive, pline cu șpriț ieftin și, în revista Lombok, pe care o găsesc la pizzeria Il Pirata (unde o macaroană cu mustață ca a lui Daniel Day Lewis în Gangs of New York prepară artistic pizze fabuloase și vorbește singur cu el, în italiană, certându-se sau lăudându-se, după caz), dau de articolul care spune: mare grijă la happy hours. Căci în Gili Trawagan, băiețașii ăia de-ți zic boss, bro, brother, guy pun alcool metilic în arak-așa zisa țuică locală-și ai de ales. Ori crăpi, ori orbești. Ambele variante scutindu-te să vezi îngroparea universului sub munți de căcat și jeg.

La 7 seara, pentru o oră jumate, imamul bagă la portavoce o bolboroseală nervoasă. Chestie pe care o reia la 3 dimineața, taman când termină colegii australieni de făcut pogo pe Bob Marley sau Hotel California, such a lovely place, such a lovely place. Vama Veche e Saint Tropez. Ascultați-mă pe mine, că-s femeie bătrână și umblată. Bucurați-vă de ce aveți căci sfârșitul e aproape, tare aproape. Poate chiar la următorul happy hour, în păhărelul de cocktail sex on the beach.

7 comments
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Alcool METILIC – că pe ăla etilic îl bem zilnic și nu ne-a făcut nici un rău (cu excepția găurilor din ficat).

  2. Andrei Marin said:

    Daca scrie in revista “Lombok” sigur e adevarat. Ca doar ce interes ar avea localnicii sa il lase pe turist sa traiasca si sa mai cumpere cate ceva. De curiozitate: tu cu gunoiul ce il produci in timp ce esti acolo ce faci- il iei cu tine?

    • Gunoiul il baga lu’ ma-ta-n cur ca sa nu mai cace prosti ca tine.

      • Andrei Marin said:

        Baiazid, stai bland, nu te enerva ca faci sange-n balega. Ti-as zice sa dezvolti da’ mi-e ca-ti plezneste vreo vena de la efort.

    • feher said:

      Draga Andrei, oriunde am fost in lumea asta am facut cu gunoiul ceea ce sper sa faci si tu: l-am aruncat la tomberon-cos-groapa. Nu in apa, nu pe plaja, nu pe camp. Si asa cum bine ti-a spus intuitia, nu e vorba de turisti care construiesc si lasa sarme, plastice si alte materiale de constructii ci de localnici. Ei sunt jegosi, needucati, murdari. Tot ei sunt aceeasi care-desi tu crezi ca au o gandire sanatoasa, pe termen lung- isi ucid, pe lacomie, clientii cu metilic. Pt ca au nevoie de bani acum si nu ii duce capul mai mult. Sper ca ti-am raspuns intrebarilor inutil ironice. Redactia revistei Lombok.

      • Andrei Marin said:

        Draga Raluca, n-am fost in Gili dar ceva imi spune ca pt. o insula de 6 km patrati (360 de familii zice wiki) prea multi turisti s-ar putea sa fie o problema- chiar daca arunca ei gunoiul la tomberon. Articolu’ asta sugereaza ca oamenii (localnicii) incearca sa faca ceva: http://teoros.revues.org/1974 . Cat despre ‘jegosi, needucati, murdari’, lacomi- sigur sunt si pe acolo, ca peste tot, dar pt. mine (putin cat am vazut eu din Indonezia) sunt mai multi cei generosi, onesti, muncitori si prietenosi. Poate la intoarcere o sa ti se imbunatatasca si tie imaginea (o tura pe Mahakam in Kalimantan sau in Tirta Ganga/Bali s-ar putea sa ajute). Calatorie placuta!

  3. Bogdan said:

    Afeeeeriiim!

    Cu acelasi sentiment de apreciere pt spatiul mioritic m-am intors din Pulau Perhentians, cateva grade mai la nord.
    Pt o camaruta la baraca in buza junglei, electrificata dupa 7 seara, cu baia curgand direct in groapa de dedesubt, am scos 80 de verzisori / noapte.
    La doo ore cu barcutza de continent, cu nevasta si doi copchii prescolari, nu aveam nici o optiune, dupa ce am refuzat usor nervos oferta unui resort in genul pensiunilor din vama … “it iz a speshal ofar for iu.. 750 rihnghitz per nait onli….” (adicatelea vo 240 USD)…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: