Masajul e bun, dar nesimțirea e ieftină

Mâinile aleargă pe spate. Degetele se înfig, căngi, în fiecare nod, îl strivesc cum strivești un gândac de bucătărie înghesuit într-un colț. Când dracii de pe tine se înmoaie, mâinile victorioase se strâng într-un salut. Palme adunate astfel lovesc spatele cu zgomot gol, toc-toc-toc, aerul strecurându-se printre ele ca printr-un instrument buddist sunat la vecernia relaxării.
Pliiiiiz tărn, pliiizzzz!!!

Fețe cu ochi întinși spre tâmple și nasuri late, ca un Ponte Vecchio care încalecă Arno-ul vijelios al respirației, îți zâmbesc.
Ar iuuu ocheeeeiiii?
I am ok.
Dai din cap și nu răspunzi. Răspunsul e făcut covrig ca o pisică, undeva sub scara unde ai pus borcanele cu vorbe. Răspunsul doarme și tu nu îl poți trezi și nu are rost. Ochii tăi lăcrimoși clipesc galeș și fata cu nasul ca Ponte Vecchio înțelege că nu trebuie să pună întrebări ci doar să-ți maseze brațele căci în ele a fugit isteria zilelor, ca într-un ultim bastion.

Apucă decisă palmele, își trece palma ei printre degetele tale rășchirate, gata să se strângă în pumn, gata să se agațe de ultimul gând hâd pe care l-ai avut înainte să vii aici.
Îți întoarce viclean încheietura, ”Nu, nu o să doară. Lasă moale.” Așa pare să zică mâna maseuzei. Și când vigilența îți adoarme, haț, degetele sunt repezite în aer, într-o execuție brutală, de spânzurătoare. Crac, trosc, tensiunea erupe cu zgomot de vreascuri călcate de cizme de pădurar.
Te lași masat, bătut, cotropit, mușchi după mușchi topit de mâinile fetiței ăsteia cu ten smead și palme mânjite cu ciocolată. Râde, înfige o talpă în tine. Pliiizzzzz, lelaaaaxxxx. Capul îți e împins pe umărul stâng și cotul sapă în stratul de pământ înțepenit al umărului drept. Fata zice ceva, nu mai auzi, îți țiuie urechile și oricum nu vorbește cu tine.
Râde, râde și colega care masează neamțul de lângă tine. Sporovăiesc mic, ca niște matrozi care întind gabierul mare al unei corăbii și pânză trosnește sub vânt.
Nu poți să deschizi ochii dar totuși încerci, ridicând astfel cu pleoapa sute de tone din prezentul aromat al salonului de masaj.

Pliiiizzzz sit aaaaap.

Te ridici, cu ochii închiși, strângând sub ei tăcerea amniotică în care ai plutit, tu și întunericul lichid în care gravitația nu există și te reverși în plăcere, atom de tine, atom de plăcere, atom de tine, atom de plăcere, ca un pahar de vin supt de bumbacul lacom al feței de masă.

It iz ooooovăăăăr. Kaaaa pun kaaaa.

Fata zice mulțumesc și tu îți aduni firea împrăștiată pe saltea.
Șiii, aveți mulți turiști în ianuarie, nu-i așa?

Încerci să faci conversație, ca să-ți acoperi neprezența.

”Da. Mai ales chinezi. Juma din Chiang Mai sunt chinezi. Prea mulți chinezi. Au jumate din biznis, de 5 ani au venit mai rău ca înainte. Și e și mafie. Multă mafie chinezească. Sunt o ciumă. Sunt răi.”

Fata cu nasul gros și l-a înfoiat și pare un mandrill nervos. Strânge cârpele, prosopele și unsoricile și bleastemă chinezii pentru nenorocul de a îi fi mult prea aproape.  24 de ani are. Și de 4 ani face masaj. Nu a auzit de România și engleză vorbește cum dansez eu tango, abrupt, zmucit și nepotrivit.

”Mai vino la masaj. Ești stresată. De la nervi pari bătrână.” Asta spune destul de clar. O pereche de chinezi intră în salon. El râgâie zgomotos și ea plescăie în timp ce numără banii. Câți ani or avea? Mă stresează gândul că sunt o babă stresată. Și uite cum mai am nevoie de încă un masaj.