”Băăi, dă băăăi boule pasăăă, băăăi!!!! Scoate-l băăi afarăăă, nu vezi că nu știe cu mingeaa!!!!!”
Stadionul urlă. Mama antrenorului e penetrată de zeci de mii de penisuri născute din guri pline de flegme. Oricare dintre spectatorii din tribune ar ști mai bine decât el să facă echipa. E notoriu că idiotul de Vlădoiu e o brută, se știe că Gâlcă e un împiedicat, e cunoscut că Mutică e un puturos.
Doar antrenorul nu pare să știe. Antrenorul e un imbecil.
O țară de Gigi Becali neîmpliniți.
Asta suntem. Niște ciobani cu pretenții, semidocți sfătoși care totdeauna știu mai bine decât tine, antrenoru, să facă echipa numai că, spre deosebire de Gigi, restului de 18 milioane de români nu li s-a oferit ocazia să arate ce pot.
”Dacă eram eu în locul ăstuia câștigam fără discuții.”
Când o ții în pantaloni, ascunsă în faldurile nădragilor, poți să susții cu ușurință că o ai mai mare.
Poporului de Gigi neîmpliniți nimeni și nimic nu îi este pe plac. Ar face orice mai bine: asfaltare, desfatare, antrenare, dezmierdare, moderare.
Căci iată-ne ajunși la subiectul care mă frământă.
Trăim în singura țară din lume unde aduci daruri și ți se spune să îți ceri scuze și să îți recunoști vina îngrozitoare de a nu fi nimerit culoarea preferată a celui care primește cadoul.
Ok.
Deci ați obținut 1 oră de interviu cu Assange.
Și ce dacă.
A fost degeaba.
A fost un eveniment de căcat și faptul că Assange a spus o grămadă de lucruri extrem de interesante este neimportant atunci când compari cu frustrarea că nu au fost luate întrebări din sală și că moderatorii nu au pus întrebările relevante (relevant este un termen subiectiv, ei și ce?).
Oamenii care se plâng că au luat parte la evenimentul de rahat tratează organizatorii ca pe niște lăutari. Nici măcar. Lăutarilor le lipești pe frunte o bancnotă și le ceri să bage ”gropare, deschide mormântu”.
Dar evenimentul cu Assange, ca toate evenimentele Frontline Club Bucharest sunt gratuite. Iar noi, ăștia de ne dăm cu curu de pământ să aducem filme, vorbitori, Assangi, care plătim săli, drepturi, țuici la invitați, facturi de telefon și internet, nu suntem plătiți de publicul nostru, ăla care dă 11 lei pe o bere și 0 lei pe un film sau o dezbatere.
”Recunoașteți-vă vina de a face un eveniment de rahat”, cere imperios un cetățean nervos care a fost până acum la vreo 16 interviuri cu Assange și, desigur, este dezamăgit de prestația Frontline Club și gândul.info comparativ cu restul de evenimente cu Assange la care a luat parte și care s-au desfășurat net superior.
”De ce nu a fost respectată libertatea de exprimare?”-se oțărăște un puber nevrotic care nu a fost capabil să citească anunțul ubicuu al organizării interviului: nu vor fi luate întrebări din sală pentru că nu este timp. Întrebările au fost strânse pe pagina evenimentului, au fost selectate câteva și vor fi adresate în funcție de timpul rămas, de către moderatori.

Urmașii lui Gigi ar fi făcut mai bine echipa, ar fi pasat mai bine, ar fi câștigat cupa și campionatu.
Orice ai face tu, ăstălalt, antrenoru-moderatoru-organizatoru, nu ai bască.
Vorbești despre Azerbaijan. Ești plătit de americani care vor să pună laba pe petrolul caspic. Huo.
Vorbești despre wikileaks, ești plătit de ruși care vor să pună laba pe fostele state de după cortina de fier. Huo, huo.
Indiferent de subiect, ești plătit de cineva, instrumentul cuiva, că știi sau nu. Și nici măcar nu ești un instrument bun, nu-ți faci treaba cum trebuie și ești prost și produci chestii de căcat și ei, copiii lui Gigi, nu o să mai vină niciodată la Frontline pentru că ești un neisprăvit.
De fapt, suntem o gașcă de neisprăviți care ar trebui să stăm în genunchi și să ne cerem scuze publicului și să le dăm banii înapoi, ăia pe care ar fi putut să îi dea dar ce bine că nu i-au dat că oricum nu merita, că a fost un eveniment de rahat unde libertatea de exprimare a fost stâlcită și unde întrebările puse de ei nu au fost citite.
Huo, huo, huo.
Asta primești în România când faci daruri.
Moș Crăciun știe și d-aia își pune armură pe sub pijamaua lui roșie când trece pe aici.
Dar chiar și așa, tot mai primește câte o flegmă în ochi.