Pe 21 a fost ziua mea de nume. Costel mi se mai spune, desigur, numai în intimitate.
Ei bine da, mă cheamă Elena, ca pe mama și ca pe blonda care l-a îngropat pe Băse și ca pe sinistra academiciană și ca pe milioanele de coafeze sau vânzătoare, Nuți, Nușa, Lenuș, Nuțica, Lenuța.
Doamne ce nume urât, îi spun maică-mii care îl flutură mândru, ditamai cearșaful prins în băț, această Marianne conducându-și oștirea opiniilor la atac, înfigându-mi-le-n coaste.
”Ce nu-ți place la numele tău? Elena din Troia, cea mai frumoasă femeie din lume pentru care toți bărbații..”
Cunoașterea superficială a mitologiei te face fericit.
Niciodată nu mi-a plăcut numele Elena iar cu Raluca m-am împăcat destul de greu. Cândva însă, cred că prin școala generală, colegii au început să lege tinichele de Feher și așa a apărut Feherița-veverița și, mai târziu, la vârsta consumului de alcool și rock&roll, Feher Dreher.
Feher a ajuns prenumele meu. Numele de scenă.
Cuvântul care mă definește. Care începe ca mine, într-o particulă voluntară, continuă într-un salt de minge de ping pong al vocalei ”e” peste fileul ridicat de ”h” și se termină tot ca mine, într-un răspicat punct. 1-0 pentru mine.
Feher.

Pentru mine Feher înseamnă amprenta pe care o lasă interacțiunea cu mine în carnea interlocutorilor mei.
Căci numele este ștampila unei conversații dar și buzduganul care o anunță.
Dacă ți s-ar spune că te vei vedea cu Nuți ar fi una. Dacă ți se spune că te vei vedea cu Maria este alta. Dacă ți se spune că te așteaptă Dana este cu totul alt lucru decât dacă știi că te așteaptă Feher.
Te frămânți. Un Feher, ce-o fi aia, ce nume e ăsta, din ce țară, te străduiești să recreezi interlocutorul și atunci când îl ai în față, când vorbești cu el, când îi simți vorbele căzând pe piele, te gândești: deci așa arată un Feher. Sunt rari ăștia, ca zăganul sau ursul panda. Să încerc să-l țin minte.
Numele îți manipulează conștiința.
Este o salopetă pe care o primești când te naști, dintr-un model și material pe care nu l-ai ales și cu care, poate, nu ești de acord. Crești și salopeta asta se întinde, ca chiloții lui Hulk, se face mare și mai mare ca să te poată încape, dar nu totdeauna e elastică și te ține la subțiori și te taie la inghinală.
Astfel bebelușul Brăduț crește în adultul Brăduț, un băiat care și-a pierdut obrajii roșii de la 3 ani, când era jucăria cartierului și acum este domn cefos, cu șosete în sandale, care se prezintă stânjenit de diminutivul din nume care i se bălăngăne ca o bavețică de gât.
Și devine frustrat, rău, ironic, un crocodil pitit într-o piele de ursuleț, Brăduț și Codruț, Ionuț și Mugurel.
Numele îți manipulează conștiința.
De aceea indienii Sioux își schimbau numele de mai multe ori în timpul vieții, realizând că fiecare etapă cere o nouă haină în care să-ți îngrămădești spiritul. Iar Navajo aveau un sistem care presupunea un nume la naștere, de obicei o virtute pe care părinții sperau ca cel mic să o posede apoi, la adolescență, numele era schimbat de șeful de trib cu cel al unei calități pe care tânărul o poseda. Ca la maturitate, o nouă schimbare, de data aceasta numele fiind cel al unui ideal pentru care persoana respectivă trăiește și își dedică existența.
Numele îți manipulează conștiința.
E semnătura ta, e marca ta, e tu. Degeaba o chema așa pe cea mai frumoasă femeie din lume din pricina căreia s-a pornit un război. Dacă pe mine mă înțeapă lâna din care a fost croșetat, o să-l arunc undeva, în dulapul cu cârpe pe care nu le port și o să-mi găsesc un trening comod în care să mă plimb prin lume. Feher.