România lui nu se poate are pavilion la Milano.

Expo 2015, Milano. Sâmbătă, 23 mai, ora 17.45. Tema expoziției este ”feeding the planet, energy for life”

Cerul e vânăt ca un genunchi de prostituată și miile de oameni caută adăpost în pavilioanele expoziționale. Estonia, design scandinav, leagăne pe care dacă îți faci vânt, creezi energie, bicicleta pe care te cocoți și pedalezi angrenând astfel plasma din față care te plimbă prin Tallinn, pianul la care bagă din Chopin omul invizibil, hi-tech și lemn și ordine nordică. 27 de broșuri în italiană și engleză care te invită să dai mâna cu vulpea, să te împrietenești cu ursul sau să bei o bere cu vidra estonă. Pleci și-ți spui că sigur o să ajungi cândva, vara asta poate, în Tallinn, că uite ce frumos e și ce pâslari eleganți poți să cumperi.
Slovenia. O blondă de 2 metri plimbă un zâmbet luminos ca un far, sunt o musculiță suptă de lucșii din gura ei, ca o vită prinsă în raza tractoare de un OZN. Înăuntru se vorbește despre sare, apă, munți, albine, un avion propulsat cu bio-fuel, design-design-design și uite un alt căluț bălai sloven care oferă ochelari care te lasă să pășești 3D în realitatea țării cu femei blonde de 2 metri. Copii se împiedică urlând, bâjbâind cu mâinile înainte prin străzile din Ljubljana sau pe cheiurile din Piran.
Mirosul de prăjiturele te apucă hotărât cu două degete de nas și ești scos și aruncat în fața tarabei, stors de puteri ca după o călătorie prin urechea lui John Malkovitch.

Pavilionul României. Pe farfuriile albe de ceramică din față sunt așezate ghivece cu floarea soarelui, toate într-o rână. Trântite de vânt sau așa e designul? Și dacă toate ghivecele sunt răsturnate, ce-o fi vrut să zică artistul? La intrare un băiat rotofei zice benvenuti. Treci pe lângă o recepție de plastic pe care sunt împrăștiate evantai niște cărți de vizită plastifiate pe care scrie repatriot, în 3 culori. Pute a conferință de presă din anii `90 și uite și fetele în ii, cocoșate, părul umflat, ochi mijiți a neîncredere. Zic benvenuti din vârful buzelor dar subtitrarea traduce: mișcă-te mai iute.
Pereții sunt acoperiți cu plasme pe care rulează un film despre frumusețile patriei, lunci și văi, căpițe și orchestra satului x doinind. Pe scăunele, se odihnesc un grup de vreo 20 de persoane. Nu se uită la film, moțăie, bărbia în piept. S-au refugiat de ploaie la români. Peretele din spatele plasmelor este un grilaj din lemn. În pătrățelele dintre șipci apar, din când în când ghivece cu flori roșii. Vreo trei ghivece. Nu înțelegi unde e legătura cu tema expoziției: mâncare și energie.

Dar îți zici că o să vezi la etaj despre ce e vorba. Pentru că pavilionul are un etaj, o casă de lemn tradițională, acoperită cu stuf unde, în teorie, este restaurantul. O bandă roșie barează calea la lift. Alta oprește accesul pe scări. Te întorci către domnițele în ie. Nu se poate pe aici, nu se poate nici pe acolo, îți comunică bilingv-trist-resemnat și parcă simți și un ușor arțag. Doamna cu părul blond e epuizată de atâtea refuzuri.
Ieși și realizezi că nu ai înțeles nimic din România asta. Cacofonia muzicală vărsată de plasmele care au costat o tonă-probabil-te-a acoperit ca o pulbere de cenușă, ai ieși în stradă, ai scuturat-o, ai ridicat din umeri și ai plecat.
Nu și dacă ești român.
Dacă ești român te simți umilit de nesimțirea organizatorilor pavilionului ”nu se poate”. Țara care a fost dusă ca mârțoga la târg de țăran, nu ca să o vândă, ci ca să o facă de rușine. Țara care se laudă că a fost grânarul Europei, aia de te primește cu pâine și sare, incapabilă să-ți arate ce știe și ce are și să-ți dea să guste.
Țara care nu are niciun material de promovare, frunză sau nefrunză, ceva pe care să pui mâna și să duci acasă. Doar cărțile de vizită țiplate, care invită oamenii de afaceri români să se întoarcă acasă pentru că nicăieri nu-i ca acasă. Păi d-aia au plecat. Căci nicăieri nu-i ca în România, țara care la 20.30 închide pavilionul, în timp ce, la 23.00, cehii încă mai dau de băut și urcă pe scenă a nșpea trupă de muzicanți puși pe chef.
E sâmbătă seara la Expo 2015 și românii sunt pe nicăieri. Au pavilion, au bifat acțiunea, rudele și prietenii și oficialii au cheltuit banii mei și ai tăi pe vizite la Milano. Asta contează.
”Feeding the planet, energy for life” în românește înseamnă ”să ne hrănim neamul, energie pentru ciordeală”
Aici suntem cei mai buni.
PS. Poate totuși este o altă explicație pentru rușinea românească: noi nu vrem să arătăm lumii ce știm despre noile energii și culturi agricole ca să nu fim furați. Se știe doar că ăștia de ne urăsc pentru că suntem urmașii dacilor și practic am fondat civilizația modernă europeană, nu ar pregeta nicio clipă să ne fure realizările mărețe, așa cum au făcut cu sarmaua, mămăliga sau caloriferul.

Mai jos aveți un extras dintr-un comunicat al Agenției pentru Turism despre ce este și cu ce se mănâncă EXPO 2015 și un link la ce a vrut arhitectul să fie pavilionul României (în locul domniei sale aș face superscandal):

Pavilionul va fi structurat, la parter, pe 5 arii tematice (biodiversitate, agricultura şi energia verde, fructe şi legume, cultură şi tradiţie, gastronomie) şi va oferi vizitatorilor informaţii prin intermediul unor tehnologii multimedia. Etajul va reflecta elementul tradițional – aici va fi creat un restaurant, în scopul promovării bucătăriei românești, precum și o grădină care va fi menținută vie pe toată durata expoziției, acoperișul fiind din stuf. Pe parcursul celor şase luni ale Expo Milano 2015, la pavilionul României vor fi organizate mai multe evenimente culturale şi sociale, dar şi misiuni economice.

Expozițiile universale sunt evenimente de amploare organizate o dată la 5 ani, pe durata a până la șase luni. Scopul acestora este educarea și informarea publicului, promovarea colaborării între țările, organizațiile internaționale, ceilalți actori participanți, precum și împărtășirea celor mai inovative elemente pe o anumită tematică, inclusiv în scopul dezvoltării de soluții în domeniu.

http://raduteaca.ro/en/rt_proiecte/pavilionul-romaniei-la-expo-milano-2015/