Secera și ciocanul la expoziția universală

La pavilionul Azerbaijanului este coadă de 80 de persoane. Un bodyguard îndesat, cu fața vânătă, de primar bețiv, supraveghează intrarea. Pe pereții de lemn sunt rame care strâng ecrane împodobite cu fluturi și flori de alamă. Aur de trompetă de 18 karate, cum ar zice taică-miu. Cordonul se ridică și o felie de 50 de persoane e tăiată din plăcinta umană și mânată pe scări. Treptele sunt călcate iute în picioare și norodul se năpustește spre lanurile de lalele hi-tech peste al căror pistil electronic dacă îți treci mâna, lasă să scape ciripit de păsărele sau zumzet de albine, iar luminile din potire pulsează ca sute de funduri de licurici puși pe făcut dragoste. Sunt lalele albe aici și lalele roșii colea, dincolo albastre și un pic mai încolo sunt galbene. Alt paznic, tot vânăt la față dar, de data asta, deșirat, supraveghează intrarea în serele circulare unde Azerbaijan a înșirat plantele care îi cresc pe pământul său sfânt. E coadă și aici, dar numai de 25-30 de persoane.
Copiii urlă în cărucioare, paznicul deșirat transpiră violet și un bucătar virtual te învață să gătești humus și shishkebab. Aruncă roșiile în aer și apoi le trece prin fierul alb al frigăruii și audiența oftează zemos. Alte ecrane-căci iată, Azerbaijan este maestrul interacțiunii-te invită să descoperi rețetele locale. Tarhon și linte și coaste de miel sunt împinse cu degetele de ciutani radioși, sub privirea îngrijorată a lunganului transpirat care nu mai știe unde să-și arunce puținii ochi, încolțit ca o mătușă maniacă, disperată de invazia nepoților și colosalele distrugeri pe care le pot face în sufrageria plină de porțelanuri.
Nici urmă de președintele Aliyev, playmate-ul de nevastă-sa sau cele două bucăți de fiice. Numele familiei apare doar pe clădirile ctitorii ale regimului. Nicăieri altundeva.
Turkmenistan.
Palatul sultanului Berdimuhamedow crește, bibelou kitchos, undeva la marginea lui Expo 2015. Marmură și sticlă albastră și decorațiuni otoman-orientale pe dinafară, dulăpioare de dispensar de țară în care sunt îngrămădite de-a valma realizările poporului turkmen, pe dinăuntru. Avem plante medicinale și bucăți cilindrice de marmură, avem goblenuri cu tigrii pixelați dar și ceaiuri și țevi de fontă. Sultanul-președinte Berdimuhamedow, tatăl, mama, unchiul și cel mai bun prieten al națiunii, alfa, omega și gama, delta, teta pentru poporul său zâmbește brunet de sub bretonul decupat pătrat în portretul de aici, privește optimist viitorul dintr-o pictură colea. În tabloul ăsta e înfățișat, obraz lângă obraz, alături de calul său.
Mă simt ca-n Mogoșoaia, în casa fiicei mamei Omida. Ghici, ghicitoarea mea ce-i țigănia asta?
Covoare uriașe coboară rumene pe obrajii pavilionului, unul pe stânga și unul pe dreapta. Au 30 de metri pătrați fiecare și italienii care intră în clădire neștiind semnificația cuvântului ”grandoman” sunt cuprinși de încântare: frumos, ce frumos, e foarte frumos-se aud șoapte repezi scuipate grăbit ca să umple tăcerea copleșitoare.
Undeva la 15 stații de metrou, partidul comunist italian transformat în partidul democrat se pregătește de alegeri regionale. Sindicatele sunt nervoase, secera și ciocanul învie pe garduri.
Zidul Berlinului și imperiul sovietic au căzut de 25 de ani dar Vestul nu reușește să curețe de praf oglinda în care ar putea să se vadă așa cum e: singurul și propriul dușman.
PS. Julian Assange a zis acum 2 săptămâni la Frontline Club Bucharest un lucru deștept: e preferabil să ai la putere partidul răilor (în cazul în discuție republicani americani) pentru că opoziția democrată le-ar supraveghea mișcările și ar amenda derapajele. Dacă însă vin la putere democrații, opoziția republicană ar închide ochii la orice greșeală, căci abuzurile urmează agenda lor politică. Fiind amorală, opoziția republicană nu ar fi un câine de pază al democrației.
Felice povestește că frica de comuniști a produs în Italia din `45 până în `89 ceea ce se cheamă ”efectul C”. Preț de 40 de ani, creștin democrații au guvernat ca o bandă de hoți inepți și ineficienți dar efectul C asupra paranoiei naționale, a oprit pedepsirea actelor ratate de guvernare și pierderea alegerilor. În 1989 comuniștii italieni au fost decapitați de căderea cortinei de fier dar Jeana nu e moartă, Jeana se transformă și Jeana comunistă a devenit democrată. Democrată și infiltrată, spune Felice, de chiar cristian-democrații care nu își puteau pemite să lase dușmanul comunist-transformat în democrat să ajungă cu adevărat la putere. La standul Italiei de la Expo 2015, organizatorii se întreabă ce ar fi fost Mediterana fără cizmă și designeri sau bucătari se grăbesc să anunțe profetic că lipsa mozzarellei și a Fiat-ului 500 ar fi băgat lumea în marșarier și ar fi dat-o cu 400 de ani înapoi.
Nu mă pot opri să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă, în loc de cristian democrație, Italia, Grecia, Portugalia, Spania ar fi alunecat în `45 în găunosul comunism de rit sovietic. Ce țevi, covoare și tablouri cu cai pixelați am fi văzut la Expo la pavilionul Italiei și al cui portret ar fi împodobit intrarea?

1 comment
  1. ad.rian said:

    Ne defulam prin lecturi de calitate, adevarata terapie soft, la niste realitati hard, de-ti vine sa pleci in virtual. Ceea ce se si urmareste.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: