Victoria lor și pierderea noastră
Nu sunt locuri de cazare. În La Spezia avem alegeri regionale. Avem mare concurs de bodybuilding care a umplut camerele de hotel cu femei cu mușchi nervoși, bull terrieri bronzați și înveliți în rochii de seară. Pe drumul spre Portovenere trece, însoțită de poliție, o coloană de câteva sute de scuteriști, prietenii Vespa. Spre Cinque Terre urcă gâfâind o coloană de mașini de epocă. Perechi de milionari cu ochelari de soare de 7000 de euro, eșarfe și băști din 1920, strâng volanul motoarelor străvechi care, cai bătrâni și orbi, se duc să moară în deal.
Yachturi și corăbii și palate construite pe munte. Bani și bani și iar bani. Miliarde de euro sunt expuse în fața ta.
Și printre banii ăștia pe care UNESCO a scris că sunt patrimoniul umanității, se mișcă omenirea care nici nu visează că s-ar putea apropia de ei. De bani. Stau pe băncuțe, fac poze și, cei mai aventuroși, cumpără un pahar de vin și oftează gândindu-se la viața pe yacht.
Nu-i de mirare că Liguria e de stânga.
Dar, dar, dar dreapta a câștigat duminică seară alegerile în regiunea Liguria. Nu s-a mai întâmplat de zeci de ani. Forza Italia a venit să repare ceea ce a distrus Partidul Democrat, să pună prișnițe peste bubele făcute de alunecările de teren care au lovit zona în 2011 și 2014. Și să continue să fure. Să fure, să fure, să fure.
Așa descriu italienii clasa politică: tagmă de hoți.
Pe autostrada care leagă Genova de la La Spezia sunt peste 50 de viaducte și tuneluri. Traversează zimții munților care se îngrămădesc unii în alții de-alungul litoralul ligurian. Asfaltul e negru și lucios și cauciucurile se lipesc de el ca o pisică de picioarele mătușii care îi dă de mâncare.
Cine v-a făcut autostrăzile?
Cum cine, noi.-răspunde mirată Cristina. Nici nu le trece prin cap că ar putea să vină americani sau chinezi sau nemți sau spanioli să construiască autostrăzi pentru ei. Când îi spun de cei 25 de ani de gestație care au produs în România fărâmele triste de autostradă, mă privește cu neîncredere apoi începe să râdă isteric, ca un spectator de la un show comic căruia i s-a făcut semn să râdă.
Nu înțelege.
E adevărat?
E adevărat. S-au construit 500 de kilometri în 25 de ani. 20 kilometri pe an. Nu-i de râs, e uimitor. E un record cu care am fi putut foarte bine să ne prezentăm la Cartea Recordurilor în loc să mergem cu marele cârnat, marea omletă și marea lingură de lemn.
În Genova e soare, soare cu dinți. Hoții au făcut rocada la putere. Poate ăștia o să fure mai puțin, că au deja bani-zice Cristina. Sper că ai noștri o să facă și ei plinul, vreodată, și o să înceapă să fure mai puțin.
“Iluzii pierdute” si supravietuirea din ofticarea prin estetica scrisului la dagherotip.