Originea respectului și cum am putea să facem și noi rost de 3 kile
Semaforul e verde pentru pietoni.
Pietonii nu văd asta pentru că sunt rupți de la jumătate, în unghi de 90 de grade, cu privirea fixând pământul.
Sunt 4, cămăși albe, pantaloni de stofă cu dungă și pense, genți negre umflate de hârtii și poate laptopuri, pantofi negri cu vârful ascuțit. Privirea nu pleacă de pe vârful ascuțit al pantofilor, stă acolo până când e smulsă de pala de vânt stârnită de trecerea mașinii în care este șeful. Abia atunci salutul se încheie și cei 4 pietoni se întind la 180 de grade, într-o verticalitate greu regăsită.
Gara Tokio. Shinkansenul este tras la peron dar călătorii nu au voie să urce până când nu se face aprovizionarea cărucioarelor cu alimente și băuturi și femeile de serviciu nu termină curățenia în vagoane. Le vezi dereticând, cârpițe, măturici, periuțe, setul de ustensile de Cenușărese și apoi ies toate cinci, îmbrăcate în uniforme bleumarin cu roz, se înșiră lângă vagonul din care au ieșit, cu spatele la el și fața la călători, distanță de un braț între ele și la unu, doi, trei și…se apleacă din mijloc, unghiul de 90 de grade, mențin, mențin, mențin, 5 secunde, gata. Salutul se termină și cele 5 femei așteaptă următorul tren pe care, pline de respect pentru călători, îl vor ferchezui.
Sendai. Pot să îmi las bagajul la hotel pentru câteva ore după checkout?
Sigur. O să îl ia un angajat și o să-l pună într-o cameră speci..Angajatul apare. Este o ea și este o cincime din mine. Se năpustește, după ce salută respectuos, frângându-se pe jumate, să ia ditamai rucsacul. Lasă că îl duc eu-o privesc cu simpatie.
Nu, să știi că sunt foarte puternică, răspunde și reîncepe să tragă de bretelele bagajului.
Insist. Încalc o regulă și nu îi arăt respectul cuvenit meseriei ei. Dar nu pot să mă abțin.
Cum să pui un chiuaua să tragă o sanie?
Cedează și îmi mulțumește de 89 de ori, escortându-mă la poartă cu un cârd de alte 673 de mulțumescuri.
Akiu. Recepționerul vorbește engleză, a învățat în Australia unde a muncit 5 ani. Ce vremuri! Zâmbește nostalgic și spune că aici muncește zilnic 12 ore și e plătit doar pentru 8. Are 10 zile de concediu pe an și e prizonierul propriei vieți din care nu poate să evadeze acum, când are soție și copil de 1 an. De ce nu faci o plângere la sindicat să explici că ești muncit de ani de zile câte 4 ore în plus față de program?
Nu poate, dacă autoritățile află atunci hotelul ar putea să fie amendat sau chiar închis și ce se va întâmpla cu cei 200 de angajați, mulți dintre ei în vârstă? Unde vor mai găsi ei locuri de muncă?
Borgi.
Simț civic sau negarea eului?
Respect sau prostie?
Șoferul autobuzului mulțumește fiecărui călător. Mulțumește și mai mulțumește un pic și e distrus că nu poate să conducă și, în același timp, să se frângă la 90 de grade, ca o ascuțitoare chinezească, în salutul tradițional.
Privindu-l mă gândesc la ororile celui de-al doilea război mondial, la cruzimile din Manila și Singapore și nu reușesc să înțeleg de unde vine atât respect? Și de la ce? Și de când?
E contagios? E un side effect la o bombă atomică? Ar putea vreodată să ajungă și la noi?
feher 
”Privindu-l mă gândesc la ororile celui de-al doilea război mondial, la cruzimile din Manila și Singapore și nu reușesc să înțeleg de unde vine atât respect? Și de la ce? Și de când?”
Există multiple explicații.
1) – Dacă ne reamintim zicala ”Germania nu este cea mai disciplinată țară ci cea mai amendată” (din memorie);
2) – O cărțulie al cărui titlu îmi scapă (fiindcă nu o posed) despre „adevăratul Wild West” unde aflăm cum o caravană pornită din Wisconsin spre California a fost mult tulburată de niscai indivizi ”care acasă la ei erau adevărați stîlpi ai societății dar, de îndată ce au trecut frontierele civilizației, s-au dovedit atît de turbulenți încît a fost nevoie să se facă uz de forță” (tot din memorie);
3) – Extraordinara cruzime a japonezilor ÎMPOTRIVA LOR ÎNSUȘI (succesul debarcării în peninsula Malacca a fost asigurat și de unii soldați aleși pe sprînceană care se așezau pe cuibul de mitralieră, BLOCÎNDU-L CU PIEPTUL);
4) – Disprețul general al unui invadator față de invadați – încă de pe cînd triburile bantu i-au exterminat pe boșimani (DUȘMANUL NU E OM – NUMAI NOI SÎNTEM OAMENI).
În fine un caz punctual din sudul Pacificului (dacă nu încape, îl voi relua într-o nouă postare).
Puțină vreme după colonizarea polineziană a Noii Zeelande (~ AD 1500) niște membri ai tribului (deja) maori Ngāi Tahu au ridicat pînzele pirogilor navigînd spre Est. La 680 de km distanță s-au proptit într-un arhipelag căruia i-au dat numele de Rēkohu, stabilindu-se acolo. Ulterior (destul de repede) și-au elaborat o cultură aparte, în totală opoziție cu cea de unde plecaseră. Mai precis, sub presiunea lui Nunuku-whenua (un lider cvasi-legendar), și-au abandonat obiceiurile agresiv-canibalice substituindu-le un pacifism elaborat. Războiul era interzis și orice conflict mai serios se rezolva prin duel, însă la apariția sîngelui lupta înceta obligatoriu. Astfel au viețuit fericiți cîteva secole.
Prin 1791, hop prin zonă și englezii. În ”goana lor nepotolită” după teritorii, au tras o scurtă debarcare, proclamînd arhipelagul posesiune britanică (și rebotezîndu-l Chatham). Blînzii moriori (cum își spuneau nativii) au mai primit un răgaz de vreo 45 de ani, timp în care nu i-au deranjat decît vînătorii de foci și balene (în echipajele cărora se găseau și niscai maori). Prin contactul cu lumea largă, unele maladii (gripa), combinate cu prostul obicei al băilor reci, au redus populația cu vreo 10-20%. În rest nu s-a petrecut nimic semnificativ.
Însă, pe la începutul anului 1835, tribul Taranaki Maori din insula de Sud a Noii Zeelande a ținut mai multe ”ședințe plenare” spre a decide ce ar merita invadat. După luarea în vizor ba a insulelor Samoa, ba a insulei Norfolk, măgăreața pică pe Chatham fiindcă era mai aproape și neozeelandezii aveau bogate informații despre comportamentul pacific al băștinașilor.
Zis și făcut ! 500 de Ngāti Mutunga și Ngāti Tama șparliră o corabie (Lord Rodney) debarcînd urgent în Chatham, înarmați cu puști, topoare și bîte (plus 78 de tone de semințe de cartofi). În timp ce o a doua navă conținînd alți 400 de maori aștepta la ancoră, primul detașament de recunoaștere și atac a purces la ”colonizare”: mai întîi au măcelărit o fată moriori de 12 ani, atîrnîndu-i carnea pe bețe; apoi au mîncat cîțiva aborigeni, iar pe alții i-au făcut sclavi; în fine ”secțiuni de asalt” (Sturmabteilungen) s-au pus pe bătut insula în lung și lat, acaparînd orice teritoriu le convenea. În total 10% din vechii ocupanți au fost exterminați ”ritual” în cel mai scurt timp, restul devenind sclavi, cu interdicția de a se căsători între ei. ”Ritualul” a presupus, printre altele, numeroase femei și copii legați de stîlpi pe malul mării și abandonați acolo spre a pieri în chinuri.
Nu care cumva să credeți că vajnicii conquistadores maori inventat-au aceste metode special pentru blajinele lor rude distant-arhipelagice. Nici vorbă ! Aprigii aliens neozeelandezi au recunoscut clar și pe față că doar au aplicat cît se poate de fidel metodele în vigoare la ei acasă. Cu o ”mică” diferență: acolo se ciocneau de alți congeneri la fel de sălbatici cărora, eventual, le lipseau armele de foc. Dar nu cheful de război și poftele canibalice.
Un fapt aproape inimaginabil aruncă întreaga poveste pe culmile spiritului uman. Răspunsul etniei moriori la provocarea monstruoasei invazii a fost complet surprinzător: în adunarea tuturor înțelepților, convocată pentru a decide cum se pot opune năvălitorilor, în ciuda avertismentului unor bătrîni că „legile lui Nunuku nu mai sînt adecvate”, doi șefi au declarat: „legile lui Nunuku nu sînt doar o strategie a supraviețuirii ca să fie schimbate în funcție de împrejurări, ci ele reprezintă UN IMPERATIV MORAL”.
Mai bine să suporți răul, decît să faci rău !
Spus-a Socrate și bău cucuta fatală. Idem Isus din Nazaret, agonizînd pe cruce. Iar chathamezii maori-moriori pieriră pînă la unul, de dragul imperativelor etice.
Iată cum simţul moral se află, sădit din naştere, în sufletul multora fără ajutorul creştinismului ─ este una din cele mai puternice dovezi ale existenţei divinităţii.
Simplu de utilizat! Si castigi repede! Dureaza putin timp sa te instruiesti, apoi pornesti sistemul care deja functioneaza, e probat! Ai nevoie doar de ceva timp liber si de un calculator cu conexiune la internet. Incepe acum, pentru ca oferta este proaspata! Solicita informatii la adresa de email: dragomir_mio@yahoo.com