Winter is coming.

Sunt contabilă, știu că v-am mai zis asta. Și, deși nu am făcut în viața mea un buget sau un bilanț și nici nu am deschis un provizion, chemarea inimioarei mele de contabil mă face să mă uit la cifre. Cum ar veni, să caut perspectivă matematică într-o pâclă de emoție umedă de lacrimi.

De la începutul anului și până acum 1627 de oameni au fost căsăpiți de statul Islamic și sucursalele lui din Arabia Saudită sau Yemen.
Cele mai multe victime au fost la doborârea avionului rusesc în Sinai (224 morți), la mitingul din Ankara din 10 octombrie (102 morți),  în august în Bagdad, unde un camion umplut cu explozibil a trimis o piață întreagă în aer (aproape 80 de morți), în iulie, din nou Irak, la Khan Bani Saad, tot într-o piață (180 de morți), în 25 iunie la Kobani, Siria, aproape de granița cu Turcia, 3 mașini capcană au ucis 146 de oameni, în martie, în Yemen, bombardarea a două moschei în Sana`a a ucis 137 de credincioși.
M-am uitat numai la numerele mari, ălea care impresionează. Dacă aduni 17 aici și 23 acolo, extrem de ușor ajungi la populația unui orășel american din Midwest care a fost răpită de un grup de extratereștrii puși pe șotii. 1627 de oameni, cu tot cu victimele din Paris de acum 2 zile.
Urmărind însă lista de aici (https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_terrorist_incidents,_2015), nu poți să nu ai un fior când te împiedici de Baga, Borno State, Nigeria. Zice așa textulețul explicativ trecut în dreptul perioadei 3-7 ianuarie: “Boko Haram militants opened fire on northern Nigerian villages, leaving bodies scattered everywhere, reporting over 100 fatalities with as many as 2,000 people unaccounted for—feared dead.”
2000 de oameni dintr-o lovitură. Croitorașul cel viteaz angajat la Boko Haram e mai eficient decât Statul Islamic.

Și ce vreau să spun cu asta? Să ne uităm la locurile atentatelor. Yemen, Irak, Tunisia, Irak, Irak, Siria, Arabia Saudită, Libia, Siria, Turcia, Egipt. Țări musulmane. Țări scăpate parțial sau total de sub controlul war lorzilor care au garantat zeci de ani stabilitatea. Mubarak, Bashar al-Assad, Gaddafi, Saddam Hussein, Ali Saleh s-au înghesuit unul în altul, ocupând un capăt de bancă și nu au văzut cum liderii occidentali s-au luat de mână și s-au ridicat deodată de pe capătul lor, lăsându-i în aer.
Dezechilibru care vine la pachet cu ruperea noadei și, în cazul celor de sus, cu ruperea gâtului.

Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, când pumnul de fier care a ținut strâns o țară se descleștează, degetele amorțite ale puterii pipăie în van realitatea, căci nu simt nimic. Și atunci când nu simți, te arzi, te lovești, te umpli de sânge, nesimțitor și brav, plin de adrenalina libertății. Egiptul a fost frânt între frății musulmane și facțiuni militare, rebeli în Tunisia, Liban și Siria se luptă cu armate religioase dar și cu statul laic dar și cu mărețul Califat. În borșul pescăresc care a ajuns Orientul Mijlociu, plutesc oasele vechilor regimuri mutilate în bătăliile fără sfârșit.
Din Siria, Irak, Tunisia, Libia, Egipt se pleacă. Sute de mii de oameni au ajuns în Europa, lăsând în spate morți plecați după roșii la piață, morți plecați să se roage la moschee, morți plecați să-și cumpere șlapi pe strada principală. E noiembrie, 10 grade pe zi, 2 grade seara. Ei sunt în graniță.
Occidentul, ăla de s-a ridicat de pe băncuță, destabilizând Orientul Mijlociu, declarându-și entuziasmul în fața primăverii arabe, e la meci. E la cafenea. E la restaurant.
Lipiți cu nasul de vitrina cu bunătăți, refugiații înghit în sec și bat mărunt din picioare de frig.
Ăștia au uitat de noi, își zic. Ăștia construiesc ziduri și iarna se apropie și o să murim în no man`s land, înghețați și o să ne scoată de aici abia peste 3000 de ani când se termină această ultimă glaciațiune a sufletului omenesc.
Lângă unul din atacatorii de la Paris au găsit un pașaport aparținând unui refugiat care a trecut în octombrie prin Grecia. Așa zice presa.
Poate că este adevărat. Poate că era de la bun început un ISIS infiltrat printre refugiați. Poate că era un refugiat racolat de ISIS.
N-are a face.
Întrebarea care se pune este: cui face bine acestui atentat? Cine câștigă de pe urma lui?
Cei care susțin intervenția în forță împotriva Statului Islamic? Sau cei care spun să baricadăm Europa celor trei purceluși după un zid impenetrabil de gheață?

Tot ceea ce nu salvăm noi, rămâne pentru ei. The Others. And winter is coming.

1 comment
  1. ad.rian said:

    Mai totul se intampla din cauza oamenilor. (Ca dialogul poate continua la infinit, incluzand cauze imponderabile si niciodata demonstrabile, este o alta poveste.) “Interesul poarta fesul” se spunea in copilaria mea. Copilaria a trecut, zicerea insa, nu. Cred ca toata aceasta bulibaseala sangeroasa in care birocratia osificata a inteligentei occidentale este prinsa cu chilotii pe vine se intampla “cu voie de la politie”. O alta “politie”, ceva mai mare in grad si putere. Caci, daca nu ar mai fi opozitie la ceva – bun sau rau, puternic sau slab – n-ar mi exista lumea asta, asa nebuna cum o stim, dar inca buna de trait. De aceea si tinem cei mai multi dintre noi la viata noastra, decat cei putini si exaltati, la a lor, pe care nu dau nici doi bani, pe care nici nu-i au.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: