Nu-l cunosc pe Sorin Cucerai. Am citit însă pe pagina unui amic un text al lui care explică de ce suferim de amoralitate națională și în ce condiții am dezvoltat tusea asta patriotică, asurzitoare, care nu ne mai lasă nici să respirăm, nici să ascultăm. Sorin Cucerai pune asta pe seama infantilității noastre democratice și a comunismului care ne-a lăsat prea repede orfani de instituții respectabile.
O parte din textul lui e acesta: “Societatea românească este una premodernă, în care unitatea funcțională e familia extinsă (sau clanul, dacă vreți), nu individul. Am tot scris despre asta: modul ăsta de organizare e specific societăților preindustriale, deci preurbane.
La 1870, rata de urbanizare în România era de 17%. În 1945 era de 24%. La 1870, 80% din populația activă era ocupată în agricultură. La 1945, procentul se păstra neschimbat. Toate datele arată că elitele antebelice și cele interbelice au eșuat în eventuala lor tentativă de modernizare a României. Mă refer aici la modernizarea socială, la modificarea radicală a structurii sociale, fiindcă alte tipuri de modernizare au avut un succes ceva mai pronunțat. Dar aceste „modernizări secunde” s-au proiectat pe o societate fundamental premodernă și a cărei structură premodernă a rămas intactă – la fel cum autobuzele Mercedes ale RATB poartă călători a căror mentalitate e cu vreo 200 de ani în urma celei a inginerilor care au proiectat respectivele autobuze. Comunismul însuși a sucombat, la noi, în fața acestei premodernități sociale, așa încât după stabilizarea regimului partidul comunist s-a transformat într-un clan, exact pe modelul familiei extinse – la fel cum partidele „democratice” antebelice și interbelice fuseseră, la rândul lor, clanuri controlate de familii extinse, nu partide în sensul modern al termenului. Modernitatea se bazează pe reguli neutre, aplicate în mod identic indivizilor anonimi. Premodernitatea, în schimb, stă pe norme personalizate, în funcție de locul pe care îl ocupi în familia extinsă și de regula de distribuție a resurselor în interiorul familiei extinse. Așa se face că, de exemplu, ceea ce într-o societate premodernă este perceput ca „schimb de daruri” (un tip de schimb diferit de cel economic – și o obligație permanentă în interiorul rețelelor familiei extinse), într-o societate modernă este perceput ca „trafic de influență” și combătut ca un comportament indezirabil. Mulți dintre corupții noștri de azi nu percep acțiunile lor ca fiind expresii ale corupției pentru că ei nu percep lumea ca fiind compusă din indivizi autonomi și anonimi, ci din structuri familiale personalizate, în care oferta de daruri e o obligație, iar ofertantul e valorizat pozitiv. Norma premodernă obligă soțul să găsească un job soției și/sau amantei (și reciproc), părinții să-și „chivernisească” copiii, bunicii să susțină copiii și nepoții, obligații similare fiind atribuite verilor, unchilor, mătușilor, afinilor, nașilor și așa mai departe. A refuza să te achiți de obligațiile astea duce la penalizarea „răufăcătorului”. Un întreg sistem de forță e pus atunci în joc, sistem care merge de la încercarea de recuperare a transgresorului, de „readucere pe calea cea bună”, până la ruperea relațiilor. E important să înțelegem premodernitatea fundamentală a societății românești – inclusiv a celei urbane (dar deloc urbanizate), cu papa și maman, cu ma tante și mon oncle, cu prieteni de familie, cu canastă și bridge, cu toate instinctele și ritualurile unei burghezii aristocratizate (deci a unei burghezii care refuză modernitatea și păstrează intact modelul familiei extinse) – dacă vrem să înțelegem cu adevărat unde suntem și ce se întâmplă cu noi. Imensa majoritate a viciilor pe care le atribuim comunismului sunt, în realitate, atribuibile premodernității noastre fundamentale. Îi reproșăm, de exemplu, lui Ceaușescu, că a transformat un partid într-un clan, operând în interiorul modelului familiei extinse, dar nu vedem că și noi operăm în interiorul aceluiași model. Răspunsul la o astfel de observație e, de regulă, „Da, dragă, dar familia lui era una de gherțoi analfabeți, care n-avea niciun drept să conducă România”. Ei bine, ăsta nu e răspuns de orășean propriu-zis, în sensul occidental al termenului, ci de boier urban – o specie care nu mai există (sau care cel puțin nu mai are influență publică) decât în societățile subdezvoltate. Există însă și o contribuție specifică a comunismului la subdezvoltarea noastră – și ea constă în producția generalizată de anomie socială. Nu în sensul dispariției normelor, fiindcă societățile socialismului real au avut propriul lor sistem de norme, ci în sensul refuzului de a mai respecta vreo normă. Una dintre cele mai oribile consecințe ale comunismului asupra noastră a fost tocmai asta: dispariția pe scară largă a înțelegerii normelor ca expresii ale binelui public. Această înțelegere e înlocuită cu duplicitatea („zi ca ei și fă ca tine”) și cu credința că tot ce vine din zona publică e abuziv, imoral – și, tocmai de aceea, irelevant. Anomia socială generalizată, neîncrederea în instituțiile și în normele publice, golirea de sens a spațiului public sunt observabile în toate societățile foste comuniste – și numai în ele. Iar asta indică un abuz masiv din partea zonei publice la adresa celei private, abuz de care nu ne-am vindecat nici până azi. Neîncrederea în norma publică are două consecințe majore: pe de o parte, ea duce la imposibilitatea apariției cetățeanului, care e prin excelență o ființă publică; pe de altă parte, ea desființează orice posibilitate de solidaritate civică: orice apel la norma publică făcut din partea celui defavorizat generează o ostilitate aproape reflexă din partea celui care ar trebui să se supună normei invocate. Toate astea generează un cerc vicios prin care ne auto-sabotăm șansele de revenire la normalitate. Iar apogeul acestui proces constă în apariția individualismului anomic post-comunist – o specie de individualism radical diferită de cea pe care se întemeiază modernitatea.”

Acum câteva zile mă întreba un prieten de ce nu scriu la o revistă, una cunoscută, nu dau nume, condusă de un intelectual cu greutate.
Păi pentru că nu m-a chemat să scriu la ei. Dar gândul ăsta începe să foreze mărunt în mine, coborând pe canalul măselei de minte: oare de ce nu m-au chemat, că uite pe dânsa și pe dânsul i-au chem …Haț. Planul se transformă în spațiu și punctele înșirate pe o dreaptă sunt decupate acum în paralelipipede și trunchiuri de con, galaxii cu adâncime în care strălucesc cumetri și prieteni, fini și nași și veri. Zodia clanului, semnul astrologic al neamului care, iaca, afectează și casta intelectualilor. Legături împletite în noduri vârtoase de chiolhane și șprițuri sau tainice servicii.
Pre-modernitate.
Pe scara evoluției, am făcut saltul de la euglena verde, la protozoarul descoperit în 2012 pe fundul lacului As din Norvegia.