Misterele Crăciunului

Cerul albastru e zgâriat de andreaua înfiptă în ghemul de clădiri ale parlamentului din Canberra. Pe pășunea de lângă parlament, un stol de coreeni molfăie pașnic chipsuri, înconjurați de pescăruși care trebăluiesc, capul strecurat între umeri, ca niște mămăi înfrigurate. Șosele cu 4 benzi sunt despărțite de parcele de iarbă arsă, e cald și nu-i țipenie de om în orașul decupat în felii de pizza, geometric aranjat întru bucuria unui privitor de pe lună.
De la înălțimea celor 1,65 metri ai mei nu văd decât liniile trasate precis ale indicatoarelor rutiere: la stânga, la dreapta, 60 kilometri la oră, bicicletă.
Grăbesc pasul, sper să fie deschis vreun restaurant în centrul capitalei Australiei, cele două cârciumi de lângă hotelul meu funcționează doar cu rezervări, sunt pocnite ca niște cămeși trase pe trupuri umflate de căldură și afară, pe terasă, au curs juni cu fesuri roșii și tătăi în sandale și cămăși cu mânecă scurtă. Se urlă, se bea vin spumant și se ascultă Mariah Carey.
Orașul e gol.
Ecoul vieții din ajun zace sub o masă într-o suburbie d-asta ascunsă în parcuri cu eucalipți gri și iarbă galbenă.
Unde s-a pitit toată lumulița care ieri strivea sub decibelii excitării pavaj și pereți, strâmba tacâmurile, geamurile și mesele de tablă ca Uri Geller, ce navă extraterestră a venit și i-a supt ca pe o cireadă de vite?

Din centrul comercial al orașului se aude muzică. Vine de la instalația de brad, o gigantic și nătângă reprezentare a Crăciunului, cu globuri imense, atârnând de crengi ca niște ouă de pterodactil. Niciun suflet în jur.
Ba da.
Pe o bancă zace un penăr, rupt de crystal meth, învie când trec pe lângă el, cât să-mi ceară niște bani. Iubire, miracolul ăsta, al reînvierii, e bun de Paște, acum e steaua, ieslea, măgarul, cei trei crai.
Nu știe trucuri d-ăstea.
Istovit de efort, se năruie pe băncuță și eu îmi adun sufletul vărsat de groază, ca o poală de boabe de mazăre pe asfaltul plin de gumă de mestecat.

În fața mea se ridică un zid de pânză de polistiren. Are o transparență pixelată și, înăuntru, văd câțiva copii de chinezi, vreo 3 indieni și 2 negri, călărind sănii butaforice și învârtindu-se în acest univers hibernal de grădină zoologică din Zalău, păzit de oameni grași cu găleți în mână în care ar trebui să strângă donații de Crăciun. Dar creștinii nu-s pe stradă, creștinii au fost răpiți, v-am spus doar, de extratereștrii plictisiți să fure vite.

De după țarcul unde Crăciunul e mimat mai prost ca inteligența de catre generalul Oprea, un grup de alcoolici în tricouri negre, de bikeri, urlă ceva. Cred că recită Shakespeare, asta trebuie că fac, declamă Shakespeare, cu ură, aruncă vorbe înspre mine, le văd picături de spumă sărind din gură, e Macbeath, sigur. Așa îmi spun și măresc pasul, acum aproape alerg și recit și eu: mi-e frică, mi-e frică, să merg singurică.

Restaurantele sunt închise. Doar Kimchi e deschis dar cine are chef de haleală coreană? Fac și nazuri, știu, dar nu se face ca în ziua în care Domnul nostru a readus lumina în lume eu să…Las, mai bine dorm cu burta goală, mai dau și eu jos ceva slană.
Taximetristul e indian. Muncește azi, că e hindu, nu are treabă cu Nazareth, bazinul mediteranean, prunci, crai, chestii, socoteli. La radio doamna Dj zice așa: în Australia anul trecut au fost cheltuite pe daruri 500 de milioane de dolari australieni. Majoritatea lucruri nedorite, care, după 3 folosiri, au fost uitate într-o debara (ia zi Cod, ce mai face imprimanta aia, nu mi-o dai mie?). Și că, spre satisfacția ei, a DJ-iței, anul acesta serviciul de recuperare mâncare a primit cereri nenumărate de la cetățenii care plecau de acasă și aveau frigiderul plin, care s-au gândit să nu arunce mâncarea, că e păcat. Mai bine i-o dau domnului cu crystal meth sau amărâților de refugiați, că tot vin vreo 10.000.  Aaaaa, și domnii ăștia recuperează mâncare de la hoteluri și restaurante care au avut sindrofii și overkilluri, bufet pentru 200 de persoane la care s-au prezentat 60. Asta mi se pare o idee fabuloasă pentru țara noastră unde incapacitatea de a estima consumul este direct proporțională cu o boierie prost înțeleasă, lasă dragă, iau să fie, că are cine să mănânce și dacă nu, ce, mă fac pe mine 3 kile de banane în plus, 4 de carne tocată în plus, 7 de ciocolată în plus, 2 de icre de știucă în plus și 8 bibani în plus?

În parcare mă opresc să ascult liniștea țiuitoare lăsată în urmă de explozia sărbătorilor. La televizor, Papa îndeamnă la moderație și anticonsumism.
PS. Azi ziarele spun că în Australia s-au cheltuit de sărbători 1 miliard de dolari australieni.