Bring Your Own Hope

Chelnerul armean se declară incapabil să mă sfătuiască în privința vinurilor așa că trimite o macaroană cu ochelari care, sprijinind cu stânga ceafa sticlei și făcând cu dreapta în fața etichetei o piruetă, declamă o poezie despre fructele de pădure și tonurile de pământ reavăn și nucă pe care le voi simți când voi lua prima gura din nobilul lichid care iată, mă costă doar 16 dolari paharul. Fac rapid calculul, 48 de lei un pahar de vin, am belit-o. Prețurile prohibitive înseamnă că voi avea grijă de organe mamă, așa cum mi-ai zis tu în celebra urare de Crăciun: ai grijă de organe, Raluca! Ai grijă de organe!

Alergând pe coasta de safir a Victoriei, prețurile mai scad, uite că poți să bei un Pinot Gris cu 12, apoi cu 10 și într-un final, Sydney are cuviința să îți dea vinul la 8 dolari și, de ajunul anului nou am incredibilul noroc să calc în rahatul cu tonuri de stejar și aromă florală care îmi scoate în cale o cârciumă unde paharul de vin spumant e doar 4 dolari. Beau 2 pahare mamă, nu mai am grijă de organe la prețul ăsta, mă arunc ca o înecată la ofertă, gândindu-mă, în același timp, la sticla de Shiraz pe care am luat-o de la magazinul de vinuri și pe care nu am cum să o scot din rucsac pentru că aici e non-alcohol area. Ce dracu mai înseamnă asta?

Înseamnă că dacă ești văzut cu șprițu-n bot în afara țarcurilor special delimitate unde pute a pișat și butoi de bere, poți să faci pân la 2 ani de pârnaie. Asta zice Mark din Brisbane, după 15 Carlonuri și 8 romuri-cola, cine să-l creadă?

Shirazul îl desfac pe 1 ianuarie, ora 1.10, la cârciuma hong kongheză cu reguli laxe și dimsum sublim. Costă 4 dolari de căciulă paharul gol, curat și ușor cald de la apa care l-a spălat.
Sistemul se cheamă BYO, Bring Your Own. Îți permite să vii cu sticla de vin, gin, pelin de la magazinul de băuturi unde costă doar 15 dolari. Cât un pahar de Shiraz în Melbourne.
Poți să vii cu sticla în toate cârciumile care au undeva pe meniu, scris cu litere mărunțele, BYO. Chelnerii îți aduc pahare și te taxează pentru că dezvirginează sub ochii tăi băuturica ta, adusă ca o curcă la subraț, la tăiat.
Ăsta este, de departe, cel mai mare șoc cultural pe care l-am avut în Australia. Nu aborigenii, nu chinezii, nu sutele de canguri morți, nu bikerii veninoși. BYO este o mână întinsă omului care vrea să aibă grijă de organul numit portofel. Care nu își poate permite 16 dolari pe pahar. Nici 8. Care vrea să bea o sticlă de Sauvignon Blanc fără să își vândă un rinichi.

Sandale de sidef, sacou, cămașă, papion și o sticlă învelită în scutec de hârtie. Vreau calamar și vreau caracatiță și vreau creveți în usturoi și nu vreau să plătesc 150 de dolari pe notă, așa că BYO, am adus acest superb Pinot Gris de 14 dolari de la magazin.

Sigur că da.

Paharele răsar pe masă, alcoolul costă doar 4 dolari sau 6, pe lângă cei 14 dolari scuipați la prăvălie.
Nota de plată nu mai e Yeti. Nu mai e Ghiță Mureșan.

Viața e totuși bleu. Nu roz, nu portocalie, nu ciclam. Un bleu ca o vânătaie proaspătă.
Buzunarul e salvat mamicuță, am grijă de organe.
P.S. Nu toate restaurantele te primesc cu băutura de acasă. Unele doar cu vin, nu și cu vodcă sau gin sau rom. Dar tot merită să încerci. BYO. Îmi fac partid cu numele ăsta. Bring Your Own hope. Bring Your Own freedom. Bring Your Own future.