Mica neunitate națională

Românii sunt îmbrăcați în ii. Stau ciopor lângă sania traforată din placaj unde sunt cocoțați armenii. Urletele muzicii populare armenești ucid conversația. Ceeee? Poftim? Mâinile se fac pâlnie, încercând să direcționeze cât de cât cuvintele spre timpan. Nu pot să-mi dezlipesc ochii de pe bucile unei pseudo-brazilience care tropăie mărunt, trimițând din călcâie o unduire spre fese care apoi se propagă până la penele din vârful capului. Înghesuială mare pe bucile doamnei căci alți 80 de ochi, ai comunității punjabi, sunt agățați, câte 3-4 perechi pe centimetrul pătrat de piele prinsă în ciorapi de plasă.
Marea de kurzi în pantaloni cu pense din dreapta este împărțită de două Moise cu sâni lăsați, fuste scurte și pantofi aurii de samba. Brazilience și ele. Iranul a încins o horă cu muieri învelite în șaluri roz și verzi, boite strașnic. Ciaca-raca-cichi-cia. Avem unguri, ruși și alte ii. Ale ucrainienilor.

Românii sunt nemulțumiți. Deși sunt cam 2000-2500 în Adelaide, s-au urnit pentru parada de ziua Australiei doar 10. Tatiana zice că nu iese nimic, că popor mai lipsit de unitate nu există. Crețul blond al cărui nume îmi scapă confirmă: românașului nu îi place decât macheala. Și aia nu e aici, în oraș, ci pe plajă.
Theodora e de 57 de ani aici, nu a mai fost de pe vremea lui Ceaușescu în România și cu toate astea și-a îmbrăcat ia bănățeană luată de tătuțu ei din Londra, cu lire sterline acum 60 de ani și a venit la paradă. Pălăria acoperă o figură elegantă, pomeți înalți, nas fin și o vârstă purtată grațios. Se ocupă de cultură la asociația românilor din sudul Australiei.
-Nimic nu se poate face. Toți cred că pot să organizeze evenimente mai bine decât ceilalți, desigur nu știu să facă asta, deci totul este un eșec.
Și nu numai. Românii își dau la gioale, cu sete, nu vin la întâlniri și, în general, se leapădă de românismul lor la primul Cucur..scos de cocoș pe plisc.

O doamnă grasă mă îmbie în engleză să iau o bundiță pe mine și să particip la paradă, ca să fim mai mulți. Îi explic că sunt turist, că nu intenționez să rămân în Australia și că e aberant să mă maschez în rezident. Mai încearcă și președinta asociației, de data asta cu o ie luată de la Voroneț. Are 3-4 de dat, măcar să lase românu steak-ul și berica și să vie să-și reprezinte țara mumă.

Theodora vorbește perfect, fără urmă de accent, limba țării al cărei pământ nu l-a mai călcat de 30 de ani. E pictoriță. A invitat o altă pictoriță, și aia plecată din România, să facă o expoziție la Adelaide. Nu a venit niciun român. Zero.
O uimire uriașă iese de sub pălăria de paie. Adică verișorii și nepoțeii lui Eminescu, Grigorescu, Aman și Brâncuși sunt mai interesați de sizzling sausages decât de armonie în sos rogvaiv? Adică nu au lăsat ei formele pline ale paharelor de shiraz ca să se arunce într-o conversație stâncoasă despre adâncimea operei lui Francis Bacon?

Theodora a fugit de realitate până în Australia. După 57 de ani, realitatea a prins-o la evenimentul organizat cu cealaltă pictoriță exilată. A bătut-o pe umăr realitatea și când Theodora s-a întors, realitatea i-a zis, înghițindu-și un râgâit de mici treziți de o cola rece turnată peste: Ce faci coițe? Te dai româncă dar nu știi că nouă nu ne plac căcaturile ăstea artistice?

Și apoi i-a tras un bobârnac în nas și s-a dus sa devoreze bufetul aranjat de comunitatea românească. De rușine, Theodora și-a șters din memorie acest episod. Și mie îmi pare rău să îi reamintesc. Ce sunt eu, neamț, să îi rănesc sentimentele?

PS. Bill întreabă în avion de unde suntem.

-Din România.
-O-uau, good for you!
-It`s not that good.
-Something must be good.

Că e departe.