Națiunea murată în alcool

Sânge, Viol, Violență. Titlurile care vând ziare. Jurnaliștii australieni nu merg în Siria, Nigeria sau Afghanistan. Nu au nevoie. Pogoară în Fortitude Valley, dârji, neînfricați, unii dintre ei reușind să scape cu viață și să se întoarcă în redacții ca să povestească omenirii cum arată o dimineață de groază. Cumva inima îmi tresaltă, uite că se poate și la antipozi să ai jurnalism de calitate. Măiestria descrierilor și tensiunea reportajului îmi amintesc de  interviul excepțional pe care Adrian Ursu l-a smuls doamnei Voiculescu, neînduplecat sub amenințarea unui tsunami de flegme înalt cât un bloc de 26 de etaje. Și, ce-o să-mi facă? Dăcât mă udă.
Flegmele apar și aici, în povestirea orei înfricoșătoare petrecută de ziariști alături de poliția din Fortitude Valley, un cartier, de fapt două străzi din Brisbane, unde mișună periculosul machitor violent de Brisbane. E roșu la față, ochi injectați, maxilar scârțâitor. 2 jumate dimineața este ora la care forța lui este triplată de consumul de ice, drogul care te transformă în Hulk. Nu, nu te faci mare și verde dar capabil să îți păstrezi miraculos chiloții albaștri supraelastici. Rămâi roșu, transpirat dar ești foarte puternic și este nevoie de 4 polițiști ca să fii țintuit la pământ unde ție nu-ți place, că e plin de scuipați. Ca și pe spatele celor 4 polițiști care te țin, care sunt flegmați vitejește de prietenii tăi,  voinicul de 2.30 dimineața, nervos că nu mai primești țuica dorită. Ca și pe portierele și parbrizurile taximetriștilor pe care bețivii se bat la 4 dimineața, ca un grup de lei de mare care vor să pună înotătoarea pe singura femelă disponibilă.
Uneori se mai scapă câte-un cot în gură polițistului care a venit să te scoată din cârciumă. Ouuuu!!! jurnaliștii se strâng în ei, oripilați de atâta violență.
E în noi-spune un bouncer. Suntem agresivi și când se bea, sâmbătă și duminică seara mai cu seamă, știi că va fi scandal.
În Fortitude Valley, ca și în Sydney, afișe în puburi îți spun să te ferești de Coward Punch sau King Hit. În imagine vedem capul unui tânăr cu pletuță care aleargă spre marginea posterului, blurat de viteza cu care și-a furat un pumn în ceafă. Fără avertizare, bucata de degete strânse, cu unghiile înțepând palma, vine când tu râzi cu o fată, când mergi pe stradă, când tragi cu sete dintr-o țigară. Cazi, cu tâmpla de asfalt și crăpi. Expiri, cum zice englezu, înainte să-ți termini râsul sau țigara sau pasul.
Urmează o anchetă. Cremenalul e mai mereu un nene care a băut, roșu, transpirat, căruia nu i-a plăcut mersul tău, râsul tău sau că fumezi. Și tu ai o parte de vină căci, nu-i așa, sunt atâtea afișe care te anunță să te ferești de coward punch, de ce mama dracului nu ți-ai pus un ghips la ceafă sau un gong sau nu ai activat câmpul electromagnetic sau un zid sonic sau…
Sunt atâtea soluții imbecilule mort.
Și acum, din cauza ta, că ai căzut cu tâmpla de bordură și ai murit de la un pumn, se închid cârciumi, se limitează consumul de alcool, se interzice vânzarea după ora x, ieșirea din prăvălie după ora z înseamnă că rămâi afară, într-un hiperbolic cine pleacă la vânat, locul i s-a ocupat.
Jurnaliștii gem sub povara flegmelor văzute în nopatea de duminică în Fortitude Valley. Trebuie făcut ceva, trebuie restricții la shoturi de alcool tare după 1.30 dimineața, trebuie legitimații și introdus un sistem care să interzică intrarea în baruri a machitorilor violenți.
Păi și nu pot să bea acasă?
Nu pot. Că nu pot să cumpere nici de la bottle shop alcool.
Dar nu pot să pună un prieten?
Ba da. Dar…nu se va întâmpla că pritenul riscă…
Bâlbâieli.
În Australia se bea. Mult. Extrem de mult. Mult frățioare. Colosal.
E în ADN-ul țărișoarei, căpitanul Cook a petrecut probabil mai multe zile rupt decât treaz.
Și nimănui nu-i trece prin cap să bage bețivul agresiv la bulău. Să facă pârnaie, să îi trimită în armată, 3 ani de Afganistan pentru 4 accese de violență bahică.
Metode marinărești medievale pentru comportament medieval.
Jurnaliștii se iau cu mâinile de păr, polițiștii se iau cu mâinile de gura în care au fost înfipte 3 coate și politicienii se țin de ouă.
Între timp națiunea se murează în alcool, amintindu-mi cumva de singura vizită la morgă pe care am făcut-o pe la 19 ani, când pe un raft, lângă un borcan cu mazăre am văzut un ficat proaspăt extras dintr-un cetățean, păstrat ca o gogonea, pentru la iarnă. Sau pentru veșnica pomenire.

PS. La cererea publicului, sosesc cu o concluzie: când civilizația e prea multă, statul e impotent. Disfuncțiile erectile sunt cauzate de prea mult politically correctness. DSC05654DSC05400.
DSC06080.jpg

3 comments
  1. Radu P. said:

    Și?

  2. Sorin Ion said:

    “Măiestria descrierilor și tensiunea reportajului îmi amintesc de interviul excepțional pe care Adrian Ursu l-a smuls doamnei Voiculescu, neînduplecat sub amenințarea unui tsunami de flegme înalt cât un bloc de 26 de etaje..”
    E o ironie prea subtila ca s-o inteleg eu sau chiar e o zicere serioasa ? Adica nostalgie dupa un infractor.

    • feher said:

      domnule Sorin, sunt sigura ca nu aveti timp sa va pierdeti pe blogul meu. de aceea va anunt ca antena si voiculescu sunt verisorii sunt strugurii la care eu, vulpea, nu ajung. de aceea dau cu rahat cu orice ocazie in ei. probabil ca sunteti infundat si de aceea nu simtiti miazma.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: