În pat cu Big Brother

Recepționerul cere permisul de conducere ca să mă treacă în catastif. Îi dau pașaportul, permisul e vârât într-o cută a poșetei, sub 6 straturi geologice de hărți, agende și bonuri. Îmi trebuie o echipă de paleontologi ca să-l scoată de acolo.

La cârciumă, bounceru cere permisul de conducere ca să vadă dacă am vârsta legală de băut. Îi mulțumesc pentru compliment și îl anunț că aș putea să îi fiu mamă. Nu clipește. Spune ceva despre regină căreia i se freașpănă că eu sunt vizibil babă, mă ține la ușă, pe mine, mă-sa, și continuă să-mi ceară permisul de conducere. Îi spun că nu am permisul la mine și nici pașaportul, e în camera de hotel. Așa că îi arăt buletinul. Cartea de identitate, cum grabnic m-ar corecta taică-miu.

Se uită la plasticul plin de informație, cere ajutor. Îi explic tehnica CNP-ului și el spune că și japonezii au ceva similar ca noi.

-Dar voi nu aveți cărți de identitate?

-Nu. Normal că nu.

-Păi și ce acte aveți?

-Carnetul de conducere.

-Și dacă nu am carnet de conducere?

Bounceru se uită la mine, uimit de îndrăzneala demnă de Jules Verne a acestui scenariu.

-E adevărat, sunt unii care nu au carnet de conducere și de aceea acum, în iunie cred, guvernul va introduce proof of age card, un document care să îți permită accesul în bar. Cardurile vor fi scanate și o să știm cine e violent la băutură și cine nu. Proof of age costă 62 de dolari și îl iei de la departamentul de transport.

Mă uit buimacă la el. Omul, sesizând istovirea de înotător în amonte afișată de privirea-mi stupefiată, încearcă să vorbească mai rar.

-Dacă bați bounceru ca să intri în bar chiar dacă nu ai acte la tine, s-a întâmplat chiar aici acum vreo lună, dacă distrugi proprietatea, dacă ești violent, ți se va ridica dreptul de a bea pentru câteva luni, chiar și șase. Dacă te prind că ai încălcat interdicția, aceasta este prelungită.

-Ok, am înțeles. Dar cum adică nu aveți buletine?

-La ce trebuie, dacă ai permis, e clar că ai peste 18 ani și poți să votezi, consumi alcool sau să devii parlamentar sau soldat, fără consimțământul părinților. Iar acum, cu proof of age, nici măcar nu trebuie să ai carnet, deci de ce să am carte de identitate?

Intru pe net. Acum fix 10 ani, australienii au reîncercat să introducă un sistem de identificare națională. În 2007 s-a renunțat pentru că poporul a zis cam așa: știți vorba lui Dabija, aia cu grija?

Aparent guvernul o știa. Se discută despre Dabija și vorba lui de 30 de ani. Și ghici ce? Terorism sau biznis, nimeni nu a reușit să convingă australienii că e normal ca statul să știe totul despre el și să stea cu ochii pe el ca pe butelie.

“Any government that wants to issue a unique identification number to most of the population and then to compile and link information about them using increasingly powerful technology bears a heavy onus to justify its case. …

‘Nothing to hide, nothing to fear’, directed at each member of the public, should be turned around and directed at government as: ‘No legitimate reason to know, no legitimate reason to ask’.” a spus  Paul Chadwick, Victorian Privacy Commissioner, The Value of Privacy.

Îmi beau berea și mă gândesc la puterea obișnuinței. Pentru că mama, unchiu sau nășica au avut buletin, cu poză, cod numeric personal, cu adresă, cu secție de poliție și data expirării, am întâmpinat cu deschidere, ca pe un ritual de trecere în rândul oamenilor mari, fabricarea la 14 ani a primului buletin. Nu mi-a trecut prin cap nicio clipă că acel cod numeric personal spune oricui data nașterii, locul nașterii, că buletinul, mai nou cartea de identitate, este un instrument de supraveghere dibace a adresei, a comportamentului electoral sau fiscal. Unde stai, aha, deci aici ești cu chirie și nu-ți plătești taxele aici și te-ai plimbat ceva, ai stat la Dorohoi înainte și apoi la Fetești.

Întrega ta viață ar putea fi citită ca într-o ceașcă de cafea după traiectoria actelor de identitate pe care statul român te obligă să le ai și chiar te amendeză atunci când le pierzi sau îți expiră.

Și, a murit cineva din asta? Oricum milițienii noștri sunt stupizi și nu înțeleg nimic, își zice românul învățat să plece ochiul feciorelnic când e luat la întrebări de autorități, apoi să mestece niște înjurături birjărești, când autoritățile sunt cu spatele, la 670 de metri depărtare.

Când trăiești atât de mult timp în pat cu big brother, te înveți să adormi sub privirea lui fixă și chiar te convingi că somnul e mai lin când ești vegheat de cineva.

 

1 comment
  1. unul oarecare said:

    e cam la fel peste tot in fostul imperiu al reginei.
    Noi suntem francofoni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: