Întoarcerea lui `89

Cuptorul cu microunde e așezat pe gardul de la intrarea în fermă. E un aparat vechi, pătrățos, cu butoane negre, care arată ca televizorul Sirius cu care familia Feher obișnuia să se lupte, încercând să spargă blocada informațională a anilor `80. Odată, prin `88 cred, după câțiva pumni vârâți în creștet, televizorul a prins semnalul unui program polonez. Printre catralioanele de pureci, puteai cu multă imaginație să distingi niște urși. Ne-am strâns ciopor încercând să descâlcim șarada, ce vrea să spună programul polonez cu urși prins într-o zi cu furtună la Brașov?
-Chiar, cum era în România atunci?
Șoferul microbuzului a încercat cardul o dată, nu a mers.
-Nu aveți niște cash?
-Ba da, dar doar juma din sumă.
-Bună și aia.
A tăiat doar un bilet, a dat rest și chitanță și acum ne duce la mama dracului, unde am găsit un pat.
-Ceaușescu, 1989, cum a fost atunci?, vrea să știe șoferul. Eu mă uitam la televizor și mi se părea extraordinar că asist la sfârșitul războiului rece, dar voi?
Cât de greu este să îi explici cuiva ce înseamnă referințe diferite? Ce era războiul rece pentru șoferul microbuzului din Tasmania, ce era sau este pentru mine?

Sau ce a fost Războiul rece pentru șoferul de taxi rus din Sydney.

-Gorbaciov a fost un criminal. Nu zâmbi, un criminal care și-a omorât toți adversarii politici. L-a omorât pe Ceaucescu al vostru care era om bun și un patriot adevărat. A trădat țara și a dat-o pe mâna Occidentului, asta a făcut în `89 Gorbaciov.

Rusul are vreo 65 de ani, pantaloni scurți și o piele XL care îmbracă un trup M. Anii, zilele, lunile și orele au tocit cu pașii lor târșâiți mocheta corpului taximetristului rus, l-au lăsat puțin, cu țesătura expusă.

-Ba nu, nu e de la vârstă. E pentru că m-am operat, oho, de 4 ori mi-am făcut operații estetice. Sunteți români și vă spun. Eu sunt fost spion. Sunt aici din `88. A trebuit să îmi schimb înfățișarea. Și am luat din spitale o blestemată de boală, se topește carnea pe mine. Par slab dar sunt un urs și dacă iau ICE, ați auzit de drogul ăsta, devin supraom.

Să-i spunem Ivan. Ivan nu crede, el știe că Stalin a fost cel mai bun președinte sovietic. A urbanizat țara și a transformat-o într-o superputere dintr-o civilizație agricolă. În 1918 erau în haos, 50 de ani mai târziu, datorită lui Stalin, sovieticii au avut primii un program spațial.

Ivan caută privirea în oglinda retrovizoare. Mă gândesc ce i-ar fi zis Jude dacă eram cu el în mașină. Îmi amintesc de Jude la o cârciumă bucureșteană unde ne-am dus după o filmare și cum își ținea cu greu saliva în gură când lângă noi au apărut Badea, Gâdea și alte figuri emblematice ale mizeriei mass media. Dar eu nu sunt Radu, așa că mi-am lăsat găsită privirea și chiar l-am întrebat pe Ivan inevitabila întrebare eliptică de predicat:
Dar Putin?

Noroc că suntem opriți la stop. Taximetristul renunță la oglindă, drumul privirii spre ea și apoi reflexia până la mine are cu totul 97 de centimetri. E mai scurt să te întorci, să îți înfigi fața între scaune, maxim 32 de centimetri între ochii lui și ai mei:

-E la fel de bun ca Stalin, dacă nu mai bun. Lumii întregi îi este frică de el și bine face. Pentru că este un om care știe ce trebuie făcut. Ucraina e a Rusiei, Crimeea e a Rusiei. Acum, cu ISIS și mizeriile făcute de Statele Unite în Orientul Mijlociu, a fost nevoie de Putin să vină să rezolve lucrurile. Iar economia e foarte bună, mult mai bună decât cea a americanilor care sunt vânduți complet chinezilor.

Cursa s-a terminat. Fostul spion, cu trupul împuținat plutind în pielea largă, ca o Rusie îmbrăcată într-un costum al URSS-ului, a luat un alt călător. Mă uit la clientul cel nou care se urcă în mașina lui Ivan, la hainele lui, pantaloni cu pense și pantofi de broser, șosete albe. Mă uit la fetele de lângă mine, pantaloni scurți de blugi, talie înaltă, tricouri scurte. Anul e 1989.
Din nou.

Ciaucescu, omul bun, e la putere în mințile oamenilor. Fiul iubit, conducătorul înțelept, a industrializat țara, l-a lansat pe Prunaru în spațiu, un patriot ucis de occident.

Mă gândesc la cuptorul cu microunde cum stă el ca un câine credincios pe gardul fermei, așteptând întoarcerea stăpânului. Care se va întoarce, așa cum se întorc toți. Mode, panici, Stalini, Ceaușești, pantaloni cu pense și războaie reci. Așteptați cuminți pe gardul de lemn al fermei și veți vedea. Nimeni nu este lăsat în urmă.

1 comment
  1. Catalin said:

    Si Jude, cum a reactooonat in final la vederea pitecantropilor respectivi ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: