Despre pace și libertate cu iepurele Hiphop

Iepurele Hiphop e gras și are o mască neagră de bandit.
Ca orice bandit ratat, e după gratii, închis și pus la îngrășat de Rosanne. I-a luat cușca prea mică, e adevărat că nu-i orice cușcă ci un duplex cu scăriță care îl duce la etaj unde are apă și mâncare și un bârlog întunecos. Jos, iarba a fost roasă și pământul e acoperit de mărgeluțe mici de căcuță iepurească. E cald, Rosanne e în Melbourne așa că Raven se gândește să îl elibereze pe Hiphop, măcar 2 zile să zburde și el și să își părăsească duplexul care îl presează ca un ierbar, blana stufoasă izbucnind printre gratii.
Dar nu putem să îi dăm drumu pur și simplu, căci e foarte greu de prins și băgat înapoi, trebuie 4 oameni să facă asta, suntem doar 3. Și dacă nu îl prindem, o să-l halească pisicile. Iulian aduce 4 europaleți, îi pune pe muchie, și îi face lui Hiphop o verandă de 4 metri pătrați. Boierie.

Hiphop e agitat. Adulmecă marginea ușiței cuștii, iese tiptil, neîncrezător, se ridică pe picioarele din spate, se căznește să vadă prin despărțiturile stinghiilor paleților, dă o fugă în duplex, urcă la etaj și scrutează inginerește înălțimea gardului, se întoarce afară și dibuie îmbinările dintre europaleți, mirosindu-le suspicios. Băi, stai să vezi că iepurele o să o șteargă. Stăm toți 3 de strajă, vine și câinele Wilfred care latră entuziast.

Hiphop se retrage în cușcă și se întinde la umbră. Coace ceva, ne zicem și Raven mă întreabă dacă să meargă la Revenant. Apoi adaugă grăbită că are post-traumatic stres din război și că ar prefera să vadă o comedie.

Atunci nu te du la Revenant. Ce război?

Yemen. Abia s-a întors de acolo unde a lucrat asistenta pentru Medicines sans Frontiers. E rău. Saudiții bombardează spitale. Înainte a fost în Gaza. De 4 ori. Cei mai frumoși oameni din lume sunt palestinienii. Aruncă cu pietre în israelieni și israelienii trag în ei. Așa că palestinienii aruncă mai multe pietre. Și nimeni nu oprește asta. Supraviețuitorii Holocaustului se opun bombardării Palestinei. Și, a auzit și că piloții israelieni nu au mai vrut să arunce bombe peste Gaza. Că nu mai aveau ce să mai distrugă. Politica o omoară pe Raven. “Le-aș fi zis: mergeți acasă toți și coaceți o prăjitură. Tuturor le plac prăjiturile. În loc de război, mergeți și coaceți o prăjitură.”

De-ar fi atât de simplu.
Pe Raven autoritățile o țin, de fiecare dată, câte 4 ore la intrarea în țară. Unde mergi în Gaza, cât stai, cine, ce, unde, cum, cât. O colegă japoneză, de 1,40, a fost dezbrăcată și căutată-n toate cutele, doar pentru că înainte fusese în Yemen. Aroganți.

A fost înainte și în Darfur. În Haiti și Afganistan.
Pacea e o hăinuță diafană care îmbracă pământul, un sacou care se rupe în coate și pe la încheieturi și lasă să iasă smocuri de război pe care Raven merge să le bandajeze. De fiecare dată se întoarce cu nervii în batistă și cu convingerea că nu este nimic de înțeles.

Iepurele e tăvălit pe-o parte și după 3 ore nu s-a mișcat decât să se întoarcă pe cealaltă parte. Stă în cușcă, privind neintersat prin ușile deschise, curtea generoasă, plină de iarbă și umbră pe care o poate avea oricând. Dar nu o vrea. E o capcană, își spune Hiphop privind curtea. E o iluzie, o efemeridă, ca pacea în Palestina, Darfur, Afganistan sau Yemen. Odată ce ajungi să crezi că pacea există, că e tangibilă, a ta, că ai dreptul la ea și că o poți avea oricând, când te obișnuiești cu ideea de pace și de curte cu iarbă și umbră, ești pierdut. Pentru că va veni ziua în care europaleții vor dispărea și eul tău dilatat va trebui rulat și împachetat ca să încapă în cușca XS, de unde a ieșit.
Și atunci nu mai bine stai la tine în cușcă?

Am strâns paleții, am închis ușile duplexului și m-am gândit la Emir și la cruda lui descriere a Sarajevoului în 1999. A zis așa: Asta nu e pace, e doar lipsa războiului. Poate că toate conceptele importante pot fi definite numai prin lipsa termenilor antitetici.
Nu ai libertate, ci doar lipsa captivității. Nu există bogăție ci doar lipsa sărăciei.