Țara unde e imposibil să fii color blind

După 25 de ani în deșert, Tasmania uscată de cea mai cruntă secetă înregistrată în istorie e mai roză decât un fund de bebeluș pentru Lee. Nu verde. Roză.
Și-a cumpărat o casă pe malul râului Tamar care cotește larg, oglindind răsturnat în apă, pâlcuri de eucalipți gri, nori albi și pereți albaștri.
S-a îmbolnăvit acolo, în deșert, unde a lucrat pe bani grei pentru o mină de aur. Și a decis să fugă cât mai departe de praf, muște, șerpi dar “primul lucru pe care am vrut să-l știu despre Tasmania este dacă aici au aborigeni. Lumea spune că australienii sunt rasiști, dar eu nu cred că sunt. După 25 de ani de muncă în outbackul care colcăie de ei, nu mai vreau să am aborigeni prin preajmă.” Nu are.

Lee râde gros, ochii căprui sticlind în fața acoperită de vălurele, ca un lac stârnit de o pală de vânt. A fumat mult, ca și maică-sa care s-a curățat de emfizem pulmonar, cu țigara în colțul gurii chiar și pe patul de spital.
-Dacă îți cere un aborigen o țigară, fă-te că nu auzi. Taci, nu îi spune că nu ai. Chiar dacă nu fumezi, chiar dacă nu ai țigări, nu suportă să spui că nu ai țigări.

Lista de idiosincrazii continuă.

-Nu te uita în ochii lor, cred că ai chef de scandal și sar la bătaie. Nu îi refuza. Eram cu mașina și am oprit lângă o familie care mi-a spus să îi duc într-un loc. Am zis nu, mergeam în altă direcție. Unul din bărbați a băgat mâna pe geam, m-a prins de gât și a început să mă strângă, hotărât. Am ridicat urgent geamul, strivindui-i mâna și așa mi-a dat drumu și am călcat accelerația. Sunt foarte agresivi și cred că tot ce e al tău e și al lor. Dacă nu aveam câinii, de două ori mi-ar fi spart casa. Fără câine nu ai ce să faci în Coolgardie. Știi că își trimit copiii, toți frumușei și bucălați, să intre prin față în magazin, sărumâna tanti, ce mai faceți, pe când în spate băieții mai mari sau chiar adulți, fură tot?

Avem și noi la Gârcin niște domni ca ăștia.

-Da, dar țiganii voștri sunt muzicieni.

Nu toți. Dar, e drept, sunt întreprinzători, vând flori, heroină, voturi. Ciordesc fonduri europene, cerșesc spunând că sunt victimele tsunamiului. Și unii cântă.
-Ei bine, aborigenii nu fac nimic. Beau, fumează, trăiesc din banii de ajutor de la guvern și mai beau un pic. Când se termină banii, adică în 4 ore, se duc la aborigenii care au bani, se știu unii pe alții, care cum stă cu gologani și fiecare trebuie să facă cinste pe rând. Sunt atât de puturoși încât le e lene să culeagă lemne, așa că rup lemn de unde apuca, își dau foc la casa pe care o primesc de la stat. În ultimii ani, s-au prins și autoritățile și le dau case de beton, cu mobilă, dotări, absolut tot ignifug, mese și scaune din oțel și fontă. Și aborigenii fac scandal că nu sunt bune, nu sunt tradiționale și cer să se revină la lemn.

Tot tradițiile sunt invocate atunci când bărbați de 30 de ani primesc din mâna dreaptă a mămicuțelor fetițe de 9 ani ca să le fie soțioare. Apoi din mâna stângă a autorităților australiene primesc condamnări la închisoare pentru pedofilie.

Nu e domle, noi nu abuzăm copilițe, așa e tradiția strămoșească, zic aborigenii.

Și uite așa, acum 2 zile, primul ministru Malcom Turnbull a spus că e inadmisibil ca primii australieni, care reprezintă 3% din populația țării, să umple 27% din locurile la facultățile de tip pârnaie australiene.

Și cum nu le place cartea și sistemul nu le permite să iasă mai repede pentru că au scris 7 lucrări științifice, ei sau niște profesori universitari sărăntoci emigrați din Vietnam în Australia, țărișoara pare controlată de un sistem judiciar rasist.
Și asta nu se vede bine.
Se vede vânăt, ca un pumn luat în față de un bebeluș roz ca viitorul Australiei, privit din Tasmania, pe secetă.