Cine a omorât pisica?

“Stupidity killed the cat. Curiosity was framed.” scrie cu cretă pe tabla proptită la marginea drumului.
Mai devreme am trecut pe lângă doi oposumi, un cangur și trei wallabies terciuiți de mașini.
Și mai devreme mi-am luat inima-n dinți și am mers la o zoo d-asta turistică, un soi de Petrom cu sucuri, sandvișuri și animăluțe, unde am decartat 20 de euro să văd diavolul tasmanian viu, în mărime naturală, cum ar zice domnul Graur.
-Ooooo, ce noroc pe voi. Ați ajuns taman bine, acum se face hrănirea lor!!!
Diavolii tasmanieni sunt nocturni dar când e vorba de bani, îi trezim, îi scoatem din pijamale și îi trimitem la muncă în crucea zilei. Îngrijitoarea care le dă de mâncare vorbește rar și apăsat, ca într-o conversație hilară dintre maică-mea și Victor Orban la brutărie, în Târgu Secuiesc: a-veți pââââineeeee, pââââine aveți?

Diavolii sunt preciși ca mersul trenurilor japonez.
Pavlov i-a dresat bine.
La 3 fix învie din bârloagele lor de piatră și pornesc să miaune, pârâie, horcăie, pufăie, grohăie, frecându-se de gard, mușcându-se vânjos, ciocnindu-se, încleștându-se scurt și apoi tropăind care încotro, pe acoperișul garsonierei lui, închizând ochii negri și miopi și trimițându-și nasul să caute carnea de wallaby din găleata îngrijitoarei care tocmai spune că cel cu alb e masculul și celelalte două sunt femele, e normal să se păruiască.

În cimitirul de lângă număr 8 cruci. Diavolul creștinește îngropat este oximoronic ca animalul nocturn care trăiește în Tasmania după fusul Poloniei.

Copiii mâțâie. Nu le plac diavolii. Nu sunt drăgălași cum erau cangurii care le ciuguleau semințe din mână. Diavolii au urechile sfâșiate, botul rupt, răni oribile pe buze, herpesuri și mucoase roz care atârnă dezgustător-băloase. Îmi amintesc de articolul citit acum câțiva ani…

-Aaaaa, sigur. E cancer. A pornit, probabil, pe la sfârșitul anilor `90 de la o femelă care a mușcat un alt diavol, fac asta în timpul împerecherii și când se bat pe mâncare. Celule din rană au mutat și astfel a apărut acest cancer care produce tumori uriașe în zona gurii. Diavolii mor de foame sau asfixiați.

Cherchez la femme.
Eu v-am făscut, eu vă omor.

-Am oprit aducerea diavolilor din sălbăticie, de frică să nu ne infectăm populația noastră. Ăștia ai noștri sunt doar urâți de la bătăi, nu sunt bolnavi. Cu cât sunt mai bătrâni, cu atât sunt mai plini de cicatrici, doar când sunt pui poți să spui că sunt drăguți.

Copiii își trag părinții de mână, vor afară, vor acasă. Dă-i dracu de diavoli. Ăștia aspiră bucățile de carne din praf, guiță și se reped bălos unul la altul, ca la plenara PSD, la desemnarea listelor de parlamentari. Pe un panou, e scrisă povestea proastelor maniere la masă ale diavolilor. Da, chiar așa scrie, că nu sunt manierați. Haioși australienii ăștia. Un pescar din zonă a dat peste hoitul împuțit al unei balene eșuate pe țărm. Când i-a dat ocol, încercând să se hotărască ce este de făcut, a descoperit vreo 7-8 diavoli care trăiau ca Gepetto în sala de bal a burții cadavrului, halind cu plescăituri și tăindu-și drum prin bariera de carne moartă.
Bleeeeeeeaaaaaah, se strâmbă audineța.
Doar chinezii citesc și chicotesc. Chinezii înțeleg foamea. Chinezii înțeleg viața în burta unui Leviathan mort.

90% din populația de diavoli tasmanieni din sălbăticie s-a curățat. În cîțiva ani nu o să mai rămână unul.Îngrijitoarea își declamă optimismul prin fraze cioplite rar, cu dalta prost mânuită a limbii. Spune că sunt mulți diavoli în grădini zoologice în țară și străinătate, ei vor servi pentru repopularea Tasmaniei după ce frății lor liberi vor crăpa. Netransmis prin mușcătură, cancerul se va pierde pe sub o ferigă, pe sub o pietricică, ca o telecomandă între perne, pusă bine după ce ai apăsat butonul roșu al unei specii.

Poate că totuși, curiosity killed the cat. Celulele de “curiozitate” transmise printr-o mușcătură de pisică unui motan au mutat în “posesivitate” și apoi, o nouă mutație le-a transformat în “îndreptățire” și apoi, cu un nou salt, în “indiferenț”ă.

Iar de la indiferență la stupiditate este cât?
Publicul s-a întors la canguri. Sunt drăguți, nu râgâie, nu au bube și nu au maniere oribile la masă. Dar cel mai important, nu sunt pe moarte, lăsați să crape de indiferența noastră.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: