Să învățăm de la Australia cum se face turism

Atenție la cazuar, mare grijă la cangur, fii pe fază cu wombatul, diavolul tasmanian, echidna, oposumu, koala, crocodilul. Șoselele australiene au mai multe avertizoare care te anunță că după colț, fauna stă la pândă, gata să trimită reprezentanți care să-ți îndoaie bara în acest “Țară, țară vrem ostași”, decât indicatoare de viteză sau curbe.
În primele zile scanam din mașină pădurea. Cangurul, echidna, wombatul a căror prezență era anunțată de buzduganul autorității rutiere, stătea în tufe, nu ieșea să danseze în chiloți la marginea șoselei ca fetițele noastre între Câmpina și Breaza.

Mergi dragă mai încet, că nu vedem canguru din cauza ta, m-am răstit de 78 de ori la Iulian. Sigur e acolo între copaci, futu-i mama mă-sii, cum facem să îl vedem?
Simplu.
Identificăm mormanele de vintre și blană de la marginea drumului. Zeci, sute de cadavre țepene, putrezind lângă șosea, canguri și echidne și câte un wombat umflat de căldură ca bula economică din China.
Nimic viu.
Apoi a venit zona în care autoritățile ne-au spus să fim cu dare de seamă, pe aici koala trece strada să-și ia o cafeluță care să-i mai ridice de pe  ochii oblici mahmureala consumului excesiv de frunze de eucalipt. Atenție, următorii 5 kilometri cad koale sau koli din copaci, tunau anunțurile cu negru pe galben.
Nu am văzut picior de koala, nici măcar terciuit la marginea drumului.
Mergi dragă mai încet că nu vedem koala.

Crocodilul.
Mare grijă cu crocodilul care, se știe, e dat dracu, nu stă la discuții și te halește de nu te vezi. Indicatorul anunță prezența crocodilul și tu stai o oră cu ochii după el, scrutând apele mâloase ale râului Daintree, sperând că nu are somn crocodilul (doar ghidul a zis că e nocturn), că poate iese la lumina zilei pentru că a mâncat ceva sărat azi dimineață și i s-a făcut sete.
Ce ghinion pe noi dragă, nu am văzut crocodilul, ceilalți turiști sigur l-au văzut, îți spui și continui să încerci să străpungi jungla, poate, poate o să vezi cazuarul.

Cazuarul e cel mai frustrant. Din 2 în 2 kilometri apare indicatorul galben care spune că ești la el în ogradă, e aici undeva nemernicul, tupilat în vreo tufă.
Fiți cu ochii în patru îți comandă ghidul așa că îi pui pantofi cu tocuri vigilenței. Îi dai o cafea tare vigilenței,  dar cazuarul nu-i nicăieri de văzut.

Și atunci începi să te întrebi dacă nu este totul o mascaradă. O caterincă pusă la cale de autoritatea turistică australiană care nu are sărmana ce să-ți vândă decât natură și faună stranie, exotism marsupial, păsări uriașe care ucid cetățenii care nu sunt uciși de reptile feroce care ucid cetățenii care nu sunt uciși de șerpi veninoși care ucid cetățenii care nu sunt uciși de cangurul care îți sare în fața mașinii, făcându-te să tragi de volan și să intri în copacul din care cade pe capotă, ucigându-te prin asfixiere cu blana lor pufoasă, un buchețel de ursuleți koala narcotici. Pam-pam.

E clar că totul este o făcătură. Sonia, de 30 de ani în Australia, nu a văzut niciodată un koala în libertate. Nici Zoe nu a văzut crocodili sau cazuari, deși a bătut Australia în lung și-n lat în cei 7 ani de când s-a mutat aici.

Și atunci? E o făcătură de PR. Noi, australienii, umplem șoselele cu indicatoare care vestesc prezența vestitei faune care, ca în cazul vestiților diavoli tasmanieni, probabil că e 90% extinctă (mai puțin cangurul, da, știu). Și tu, turistul, călătorul, vizitatorul, caști ochii, nu îi vezi și îți blestemi vestitul ghinion de a nu-i vedea, din cauza ta, dragă, ți-am zis să conduci mai încet.

E ca și cum la noi, ANDNR sau cum i-o zice instituției care are grijă de șosele, ar pune indicatoare cu cerbul lopătar, zimbrul, lupul și mistrețul, cu dropia și zăganul. Și doar tu, ăla de nu-i vezi, ești vinovat că nu-i zărești, noi te-am anunțat că ei sunt pe aici pe undeva, nu știm unde, că doar sunt sălbatici.

Și atunci, dacă tot suntem pe tărâmul fantasticului, de ce nu anunțăm prezența dinozaurului pitic de Hațeg, a extraterestrului mov de pădurea Baciu, a Elodiei și a fiilor Vrâncioaiei, a vampirului bețiv  de benzinărie care adoră lichiorul Tanita, a lui Ceaușescu și mai cu seamă a plopului care face pere, o specie rară în care trăiește și celebrul porc teleormănean zburător.

Eu cred că am face o tonă de bani din asta. Sau măcar o instalație artistică de succes. Nu zicem noi că suntem România mereu surprinzătoare?