Viața e mai simplă dar mai greu de înțeles.
Asta a fost definiția dată de un elev de clasă primară noii orânduiri de după 1990.
O simplificare a acțiunilor dar o multiplicare a personajelor cu loialități itinerante. Un soi de Tânăr și Neliniștit care repetă obsesiv aceleași trei laitmotivuri, dar nu uită să împrospăteze constant șirurile de eroi și eroine prinse în malaxor.
Totul e o pastă întinsă pe feliuța de pâine prăjită a istoriei. Nu știi ce mănânci, e ceva care parcă seamănă cu altceva, cu o amintire a ceva ce ar fi trebuit să fie într-un fel, nici tu nu mai știi cum.
Referințele noastre sunt ajustate, fără să știm, ca o pătură pe care o tragi noaptea, în somn, peste picioare, fără să fii conștient că ai făcut asta.
Iohannis încetează să mai fie acel președinte pe care l-ai votat pentru că e neamț și, deci, corect, cu toate înțelesurile pe care acest cuvânt le are pentru un neam obișnuit să strige la cinema când se stinge lumina: bunghiul pe portofele!!!
Iohannis încetează să mai fie neamț.
Iohannis este un Mitic cu speech impairment care se dă sas. Sau un actor care joacă perfect rolul flașnetei autiste al cărui proprietar nu știe să cânte la ea decât 2 melodii. “Urmăresc cu atenție” și “Condamn cu hotărâre”.
Când ne-am dat noi seama că Iohannis nu mai este neamț? Că nu este ceea ce noi am crezut că este?

Când ne-am ajustat așteptările de la el?
În mai multe nopți, în mai multe dimineți.
Într-un an și 3 luni, președintele a trecut granița invizibilă care ne desparte pe Noi, de Ei. Și, fără să băgăm de seamă, am reînceput să ne luptăm pentru plapumă, căci frigul trage rău la picioare.
Tudor mi-a spus azi: nu mă uimește deloc ce a zis Iohannis ieri cu Antenele.
Această lipsă a surprizei spune o roabă de vorbe.
Spune anularea speranței.
Spune înfrângere.
Spune indiferență.
Spune moartea comunității.
Spune care pe care.
Spune toți sunt la fel.

Thomas vinde cărți în Melbourne și e profesor de istorie. Acum 4 zile mi-a spus așa: voi românii, asemeni rușilor sau nemților, ungurilor sau spaniolilor, trăiți într-un sistem cu partid unic care e rupt în două doar de dragul mimării jocului democratic.
Unde tu vezi roșul bătându-se cu negrul, e doar roșu cărămiziu luptârndu-se cu roșu carmin. Unde tu vezi albastru trântind de pământ galbenul, este bleu ciel caftindu-se cu bleumarin.
Alegerile nu există. Doar filtre care ajută omenirea color-blind să se joace de-a câmpul de bătaie.
P.S. Îmi aduc aminte de emisiunea “Cu mască și fără mască”. Trebuia să fii cu adevărat idiot să nu-l recunoști pe Florin Piersic care, oricât încerca (sau nu) să se camufleze, era prea mare ca să fie înghițit de orice personaj, ca o nicovală prinsă în cioc de un pelican.
Iohannis. Oricât ne-am chinui să vedem altceva în el, să ne lăsăm păcăliți de machiaj, nu se poate ascunde. Un buldozer rătăcit într-un costum, manipulat de băieții care conduc partidului unic.