M-am întors de o săptămână acasă însă undele gravitaționale au luat pe sus Australia și au aruncat-o într-o gaură neagră unde timpul e anulat și amintirile dispar. Mi-au mai rămas 4 amintiri pe care am reușit să le tupilez sub o cută a parietalului. Toate 4 amintirile sunt cu invazii. Invazia iepurilor aduși de coloniști. Apoi invazia crapilor chinezești aduși de coloniști. Apoi invazia vulpilor și a câinilor aduși de coloniști. Apoi invazia cămilelor și a broaștelor de trestie de zahăr aduse de coloniști.
Fiecare invazie a luat coala de hârtie a ecosistemului australian în pumnul ei cel mic și a mototolit-o, a boțit-o, a aruncat-o-n nămolul șanțului și apoi, după ce a cules-o plină de pământ 100 de ani mai târziu, când a încercat să o întindă cu palma, a rupt bucăți din putregaiul umed. Ups!  Am distrus ecosistemul.
Australia este un Mickey Rourke cu nasul spart, pomeți ridicați și buze umflate, atât de operat încât nici el nu-și mai amintește cum arăta odată.
Niciunul din animalele introduse nu avea prădători naturali. Aduse pe corăbii din Europa, Arabia sau India, invadatorii s-au culcat în pătuțul faunei native, ca o Albă ca Zăpadă supraponderală. S-au crăpat pătuțurile sub greutatea milioanelor de iepuri, vulpi, cămile, șobolani și broscoi otrăvitori. Unde să se mai strângă covrig tigrul tasmanian când totul e rupt, spart sau ocupat?
În 1930, ultimul tigru tasmanian a dat ortul popii. A fost vânat cu bestialitate pentru că mânca oile coloniștilor. Era acuzat că mânca oile coloniștilor.
Mori.
A murit.
Dar trăiește și azi pe plăcuțele de înmatriculare ale cetățenilor cu mașini înregistrate în Tasmania. Ucis ca un dizident român, cultivat ironic întru viitorime.
Mă gândesc la tigrul tasmanian românesc. Am avut și noi unul: țăranul român, ăla adevărat, cu mâini și călcâie crăpate și pline cu pământ. Ucis cu bestialitate la colectivizare, înlocuit cu șobolanul-iepurele-broasca otrăvitoare-cămila făurită în cotețul moscovit al omului nou.
Acum, pielea țăranului român ucis de comisari a fost umplută cu paiele avatarurilor care spun într-o campanie tristă: Și eu sunt țăran.
De ce, pe cine ajută? O să întoarcă țăranul de la groapă? Sau poate mai există vreun specimen adevărat, închis într-o grădină zoologică, ferit de prădători naturali.
Stranii neamurile care se camuflează după steme heraldice populate de vietăți pe care chiar ele le-au exterminat.
Nu mai bine suim pe steag cocalarul vicios, câinele râios și politicianul veros?