Mama își iubește băiatul.
Băiatul ei este lumina ochilor ei.
Este bucuria mușchilor ei faciali.
Este șlagărul care îi gâdilă urechile.
E mândră de el, că seamănă cu ea, isteț, descurcăreț, frumos, curtenitor. Toată lumea o felicită pentru cât de bine l-a crescut, pentru manierele lui extraordinare, pentru bunul lui simț.
Mama ar face orice pentru băiatul ei. Și ar vrea ca și noi, ceilalți, să facem orice pentru băiatul ei. De exemplu, tu ar trebui să ai grijă ca el să își ia pastilele, că știi că el e bărbat și știi cum sunt bărbații, uită să-și ia doctoriile. Și tu ar trebui să îi ții banii, că știi cum e, el e bărbat, nu se descurcă cu banii. Și tu ar trebui să ai grijă să mănânce, că știi cum sunt bărbații, dacă nu le dai să mănânce, ei nu mănâncă.
Niște handicapați.
Niște retarzi.
Niște pierde-vară.
Icoana băiatului mamei s-a crăpat pe mijloc.
Nu are serviciu băiatul și dacă totuși are unul, nu are serviciul pe care l-ar vrea mama. Nu are casă băiatul și dacă totuși are, nu stă în locul în care mama ar vrea să stea. Nu are gusturi la femei băiatul. Și dacă totuși găsește o femeie de treabă, atunci e doar norocos și norocul lui va dispărea mâine-poimâine.
Bietul băiat. Niciodată expulzat total din burta mamei, o sarcină extrauterină care continuă să se bălăngăne între picioare, încurcând părintele la mers.
-Dar doamnă, fiul dumneavoastră știe să-și ia pastilele, e isteț.
-E isteț pe dracu, ascultă-mă pe mine, nu se descurcă deloc. Îți zic, nu am încredere să îl las să facă nimic. Nu seamănă cu mine. Cu taică-su e leit. Împiedicat, capul în nori. Dacă nu aș fi eu, i-ar fi mâncat pe amândoi șobolanii.
Cândva un brav spermatozoid a reușit să fecundeze un dârz ovul. Să dea Dumnezeu să fie sănătos, atât îmi doresc, și-a spus tânăra mamă. Apoi, încet-încet, pe lista de rugăminți adresate lu Ăl de Sus au intrat: să fie cuminte, frumos, deștept, calm, ascultător, descurcăreț, să aducă note bune, să facă bani mulți, să fie mereu disponibil, să nu bea, să nu se drogheze, să nu aducă femei acasă, să găsească una cu bani, să nu semene cu tac`su, să nu voteze cu Nicușor Dan, să nu dea banii pe prostii.
Dezamăgirile se divizează ca o celulă isterică de cancer și mama spune: cine m-a blestemat pe mine să am un copil ca tine?
Mama.
Își iubește băiatul, e lumina ochilor ei, bucuria mușchilor ei faciali, șlagărul care îi gâdilă urechile. Doar că nu îl respectă.
Și nu crede că poate să facă nimic. Nici măcar să își ia pastilele.
Cu picioarele rupte de tiranica iubire maternă, băiatul își ia locul pe trotuar, alături de ceilalți mutilați care așteaptă cu mâna întinsă să primească niscaiva iubire.
-Suntem șapte frați acasă și niciunul dintre noi nu semănăm cu mama. Dați-ne și nouă un picuț de lăv!