Sunt alții care au tras un băț mai scurt

Am fost ieri la Toni să mănânc un habra nae. La 7 minute după ce am ajuns și-au făcut intrarea, doi câte doi, 8 hultani cu picioare prinse în pantofi sport de catifea tivuită cu lac negru, cămăși cu gulerele ridicate să le țină cald la creierul reptilian și corzi vocale exersate să scoată pătimașe urlete nearticulate. Căci ei sunt haita lu Sebi Ghiță, niște câini castrați, îngrășați și înrăiți care au acoperit îndată cu răgetele lor pline de penisuri, vagine, testicule și anusuri, pacea prânzului.
-Sunt un domn, nu le spun nimic. Credeam că nu mai vin aici, își găsiseră alt cuib dar s-au întors.
Toni încearcă să îi ignore, e prea domn să le zică ceva. La două mese de jupâni, fetița lui se joacă pe telefon. Noroc că este atât de absorbită încât organele genitale ale coioților nu i se înfig în ureche. Acasă, dau peste bucata asta din cartea despre Mongolia-Coreea-Japonia pe care, dacă o da domnul, o scoatem în vara asta. Versul final m-a făcut să mă răzgândesc și să nu mai blestem neamul atât de tare cât am făcut-o până acum.

 

Unde suntem? În Gobi, unde dracu să fim? Gobi e mare, 4 zile tot traversăm la Gobi ăsta mare.
Pe perete, în sala de mese, e Genghis țesut în carpetă.
E multă lume în tabăra asta nouă, hai să vă lăsați rucsacii în ger-ul vostru.
Din tavan, mai precis din mijlocul tavanului, ca un primitiv pendul al lui Foucault, atârnă prins de o sfoară groasă un bolovan. De ce este spânzurat bolovanul în mijlocul iurtei? Un reminder că pământul se învârte în jurul axei proprii? Un statement filozofic de tipul “totul se întoarce în viață”? O ritualică …Nu drăguță, este un mecanism care asigură stabilitatea cortului atunci când vin vântoasele viguroase. Când vin vântoasele viguroase? mă interesez îngrijorată.
Oricând vrea mușchiul lor. Poate chiar și acum. Dar nu-ți fă griji. Pendulul cu bolovan stabilizează prăvălia. Mai bine hai să mergem, ca să mai prindem lumină, până la Death Valley.
E foarte cald în Valea Morții. La 8 ore de la foarte frigul din noapte, mă despoi în tricou și mă uit pofticioasă la șlapii bleu din care ies cartoafele unui cetățean care și-a oferit serviciile de ghid.
Îi e cald și la cuc, așa că a lăsat șlițul desfăcut, să bată o adiere și pe la inghinală.
Aerul tremură peste șisturile fierbinți pe care Dorj parchează mașina într-o rână. Omul în șlapi ne conduce agil printre bolovani. Sărim ca niște capre supraponderale peste pietroaie și apoi ne chinuim să descifrăm pe cataroaie desenele vechi de peste 300 de ani.
—Aici sunt cerbi, ăstea sunt căprioare, uite irbiși; aici avem arcași și lupi și colea oi sălbatice.
La cerbi înțeleg, văd niște coarne.
Diferența dintre căprioară, lup și oaie sălbatică nu o sesizez defel.
Cu arcașii e clar. Deși nu văd arcele ci doar niște testicule și penisuri supradimensionate. Poate le foloseau pe post de berbece sau de praștii gigant.
Omul cu șlițul deschis e mândru de cariciul imens desenat între picioarele strămoșilor. Ne zâmbește cu înțeles. Căldura m-a turtit și zac pe o piatră privind tâmpă un greiere obez care își ia avânt, sare și aterizează pe spate și un șoarece care sare printre pietre ca un cangur miniatural.

Ajungem la biblioteca de piatră, sucursala Death Valley unde tomurile din șisturi au fost distruse. De cine?
De timp. De natură. De frigul strașnic, urmat de căldură cruntă.
Cărțile de piatră s-au crăpat. Nu a venit apa și nu le-a luat. Zac ca niște firimituri în așteptarea unor păsări Roc înfometate.
Agățați în tăcerea infinită a deșertului, cu spatele la biblioteca spintecată de inconsecvența temperaturii, e vară, e iarnă, e vară, e iarnă, amuțim cu fața la soarele enorm.
Pe carpeta lui Genghis nu era soare. Doar el și calul lui surprins într-un galop nebun, levitând deasupra pământului.
Lângă peretele pe care e-ntinsă carpeta cu Genghis e un grup de suedezi care vorbesc molcom. Ne așezăm lângă peretele pe care atârnă o blană de lup. Sau de râs. Sau de cerb. Sigur nu e blană de arcaș superdotat. În celălalt salon, lângă un perete neantifonat este un grup de chinezi care rag, dezlănțuiți. Disprețuitor, șoferul declară că nu ai cum să faci braconieri din chinezi. Nu pentru că nu au mătărângile destul de lungi ca arcașii mongoli, ci pentru că sunt prea nevolnici ca să se cațere pe munte. Îi privește cu ură cum țipă, râd și candesc vodcă.
Deloc nu îi plac chinezii lui Dorj.
Un bărbat iese de la bucătărie, bea un pahar de vodcă Genghis cu noi și apoi își umflă bojocii și cântă, cântă de tresare lupul de pe perete și Hanul de pe carpete.
Ce zice?

Pe scurt, traduce Padme, versurile spun că mai bine te naști bou în Nord, decât om în Gobi.