Ce alegi: să fii furat sau să fii luat de prost?

La ghișeu nu este nimeni. Oricum nu știi care este funcția ghișeului. E acoperit de foi A4 pe care ar putea la fel de bine să fie scris “pierdut răbdarea cu poporul român. o declar nulă.” și “lebedele zboară-n zare, eu mă uit, ele dispare.” La ghișeu nu se vând cartele, nu se dau relații. E închis. Pe un A4 scrie: cartelele se vând la casierie.
Așa deci.
Cartelele de metrou sunt vândute la casierie. La casierie nu e nimeni. De ce să fie când stația e robotizată, există un automat de cartele acote. Mulțumită că are cine să se ocupe de călători, casierița și-a luat probabil un concediu de vreo 6 ani, sperând să procreeze acum când cresc ăștia alocațiile pentru copii.
Automatul este portocaliu și tace nătâng acoperit de texte și foi de hârtie lipite cu scoci peste pielea lui lucioasă. N-roșu, efuncționa-galben, l-roșu scrie electric într-un chenar. Apoi, peste ecranul stins, Administrația Metrorex anunță că automatu face nani și să nu-l trezim. Sub ecran, un alt anunț, tot al Administrației, spune că nu se poate plăti cu card, doar numerar primește automatul dar poți să plătești cu card la casierie. Unde nu e nimeni.
Un cetățean cu față de bătăuș, pe a cărui uniformă scrie Scorseze Security, supraveghează vigilent, agitația tâmpă a cetățenilor care vor să își ia bilet. Se-ncruntă mânios când mă vede pozând moaștele tonomatului. Nu am voie, îmi face semn.

Umblu cu pastile anti atac cerebral la mine. Ăștia cu Survivor sunt niște cretini fără viziune. Aș face o variantă: cum supraviețuiești birocrației inepte, cu servicii amputate din România.

Gara din Brașov, pe dreapta și pe stânga, înfipte ca niște securi în perete, sunt infokioskuri. Touch screenul merge prost, săgețelele cursorului trebuie fugărite prin bătătura ecranului, nu stau locului, ca un copil de 3 ani după ce a halit 6 kile de ciocolată. Textele sunt în română, despre atracții turistice, hoteluri și restaurante, mijloace de transport, magazine și cinemauri din Brașov. Selecția e sărmană și vorbele sunt scrise de un robot posac.
Dar nu asta mă frapează, ci poziționarea. Care va să zică, tu, turistul român sau cel străin care a studiat limba română și o vorbește fluent, cobori în gară la Brașov și, în loc să ieși la taxi sau la autobuz, identifici infokioskurile-chiar și fără nicio urmă de indicator care să-ți spună că aceste consolele înguste sunt ceea ce sunt și nu un ATM sau aparat de vândut bilete de tren. Deci te prinzi miraculos că sunt infokioskuri, înțelegi română, cum nu, și stai așa, cam la 40 de minute, în gară, ca să îngrași porcul în ajun și să afli despre atracțiile turistice ale orașului și, de ce nu, să te informezi și asupra celor 10 cazări care sunt prezentate în ofertă.

Nu știu ce mă deranjează mai tare: că suntem furați de băieții din administrația locală care, probabil, au raportat depășirea cu 78 de tone la hectar a informațiilor electronice furnizate turiștilor (bașca și-au promovat niscaiva neamuri, introducându-le pe lista de restaurante, hoteluri sau magazine) saaaaaau de faptul că suntem luați de proști.

Dar suntem proști. Stupizi. Imbecili.
Plimbați între degete de politicieni, mermeliți ca niște biluțe de muci pe care primaru, consilieru, directoru de regie se pregătesc să le lipească sub masă.
Și ce-o să facem? Nu o să mai mergem cu metroul? O să facem circ la primărie ca a aruncat banii noștri pe geam? O să ne indignăm pentru că suntem luați de proști sau că suntem furați?

NU. Avem treburi mai bune de făcut. Avem de crescut copii, de plătit taxe, de cumpărat medicamente. “Mai dă-i în pizda mamilor lor. O să-ți pocnească un vas de sânge în cap dacă te enervează mizeriile ăstea.”
Suntem ocupați să ignorăm, crezând că ne mai rămâne ceva atunci când trăim în imponderabilitatea pe care ne-o dă nesimțirea.
Credem că dacă ne punem mâna la ochi, vom putea să crăcănăm degetele și printre ele vom zări numai lucruri frumoase și interesante.
Dar dacă punem mâna la ochi, nu vom mai vedea nimic. Decât negru. Ca un bodyguard de la Scorseze atunci când fotografiezi automatul de cartele defect.