Dumnezeu s-a dus la servici și ne-a lăsat cu cheia de gât

Conversațiile cu maică-mea se termină în “Doamne, ajută!”.
“Doamne, ajută” a înlocuit “la revedere”, “te-am pupat”, “hai noroc”, “să trăiești, să-ți faci casă-n București”, “sănătate”.
“Doamne, ajută!” spus zilnic, de 154 de ori, este un ciocan îndoind fierul încins al minților, rescrie codul așteptărilor și responsabilităților.
“Doamne, ajută!” îți minimizează aportul, te trimite undeva în rândul trei al corului propriei vieți lăsându-l pe Ăl de Sus să fie solist. E bine în rândul trei al corului, nu te vede nimeni când râzi ca boul, te strâmbi sau îi pui gumă-n păr colegului din față. La o adică, în rândul trei poți să și dormi, juma de viață poți să o dormi, fără ca cineva să te deranjeze.
Doamne, ajută!
SAU
Cum o vrea bunul Dumnezeu.
O smerenie care ascunde cele două degete încârligate aduse la spate. Cum o vrea bunul Dumnezeu, dar ar fi bine să vrea bine, că uite, io îs umil și cuminte și i-am dat lui frâiele nu ca să dea cu mucii-n fasole, ci ca să facă treabă de manager isteț.
Căci așa vede credinciosu lepădarea de șefia propriului destin, ca un amic de-al meu care nu mai vrea să muncească, vrea și el să stea-ntr-o rână și să-și sugă dinții după 25 de ani de istovire. Dar pentru asta trebuie să găsești un prost care să-ți facă treaba, unul care să nu pună întrebări, să se miște brici și să nu te coste mult.
Cam ca Dumnezeu.
El e bun, el nu are nevoie să fie răsplătit decât prin credință: “va mulțumesc pentru încrederea acordată, nu o să vă dezamăgesc.”
“Cum o vrea bunul Dumnezeu” ai zice că are-un miez de resemnare.
Ascultați însă atent tonul cu care este rostit. În el o să citiți așteptările de părinți care au chemat cel mai bun meditator să îl învețe germa pe ăla micu. Vor mult. Vor ce e mai bine.
-L-am înscris la Goethe pe Dorian, hai Doamne, ajută.
-Și eu pe Ana. Are profesori extraordinari, acum cum o vrea bunul Dumnezeu.
Azi am sunat un cuvios personaj pe care am fi dorit să îl invităm la Frontline Club să vorbească despre relația Bisericii Ortodoxe cu politica și media din România.
Bună ziua, sunt de la Frontline și vreau să blablabla…
Bună ziua, da. Câți bani îmi dați?
Nu plătim invitați, nu este politica organizației noastre.
Atunci pa,pa. Doamne, ajută!
Doamne, ajută.
Pavlovian, mâna iese din buzunar și se trântește cu burta-n sus, ca o pisică la soare, așteptând să primească ceva, o bomboană, o sămânță, un bănuț de argint.
“Doamne, ajută” și “Cum o vrea bunul Dumnezeu” sunt manifestările unei indolențe cronicizate, o amputare a voinței și aruncarea ei la câini.
Striviți ligvistic de dulapul cu credință, copiii cresc și ei în răsfățul pe care ți-l dă senzația că mereu e altcineva răspunzător pentru tine.
Dar Dumnezeu s-a dus la serviciu și ne-a lăsat pe toți cu cheia de gât.
Suntem pe cont propriu și nu-i nimeni în jur să ne ajute.

4 comments
  1. ad.rian said:

    Biserica, cea mai buna afacere. Niciodata in pierdere.

  2. alina nedelea said:

    Si cazinoul, Adrian.

  3. Dawin's Monkey said:

    Raluca nu stiu de unde le scoti, dar de multe ori imi inseninezi ziua, chiar daca situatia e de rahat.

  4. Andrei said:

    Esti optimista. Cum ar zice copilu ala din Matrix- there is no…cheie :-). Eh, acuma o sa ne explice curand Marian Munteanu cum sta treaba cu cheia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: