Capa arde roșu pe caldarâmul unde călăul cu tâmplele rase și bretonul întors peste frunte îi taie beregata lui Ioan Botezătorul. Din gât se întinde tăcută o pată de sânge roșcat, Ioan trage să moară cu ochi sticloși și Salome întinde o farfurie pe care capul sfântului să fie așezat și trimis către mama sa, Herodia. De la fereastra cu zăbrele, doi târgoveți ciupiți, privesc chicotind execuția. Așa-i trebuie dacă a avut gura mare.
ISIS.
În ureche, un domn englez cu voce măsurată citește la pas un text despre Caravaggio. Decapitarea Botezãtorului e singura operă semnată de Caravaggio și i-a obținut acestuia un loc între cavalerii de la Malta, bani și iertarea crimelor care l-au alungat în exil. Dar Caravaggio, caracter de rahat, cum ar spune maică-mea, nu a putut să se abțină și, ca Mutu al nostru, în loc să-și vadă de treabă, a dat cu mucii în fasole. Iar s-a bătut, băutura, mama ei de băutură, și a pierdut tot, a fost închis, fiind dezbrăcat de toate titlurile.
Chiaroscuro.
Ca să poți sufoca lumina în întuneric, ca să smulgi raze din umbră, trebuie să știi pasaje ascunse și tuneluri secrete,  trebuie să cobori unde bezna doarme și unde uiți că există iertare. Pentru asta trebuie să fii bețiv și bătăuș, să fii mânios și dezbrăcat de umanitatea modernă, din izopren, în care facem cu toții pipi, să ne încălzim când apele oceanului sunt mult prea reci. Gol și turbat. Asta trebuie să fii și Caravaggio era. Și d-aia vedea tenebrele și le priponea pe pânză.
În fața tabloului ‘Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul”, 60 de pensionari nemți gem ascultând textul spus de povestitorul englez: Caravaggio era un alcolic, bătăuș, ucigaș. Și ce dacă era talentat? Nu era muncitor și nu era loial. Și, desigur, era needucat.
500 de ani între noi și el. Flip-flopși, crocși, gecuțe de plastic, bețe de selfie, căști, smartphonuri.
În stația de autobuz sunt 82 de oameni. Autobuzele trec dar nu opresc, insensibile la brațele întinse, fluturînd frenetic. Pe tabela care afișează destinația scrie Valletta dar șoferii nu merg acolo sau pleacă în 25 de minute, mașinile sunt prea pline sau se retrag la garaj. Nemți, englezi, italieni și francezi se bulucesc către primul autobuz oprit: unde merge, e loc? Civilizația curge de pe reprezentanții ei, dispare ca o vopsea proastă care nu prinde pe părul femeii înainte de ciclu. În 45 de minute de așteptare, suntem înapoi cu 400 de ani, gata să ne pocnim vitejește pentru un scaun în autobuz, gata să ne strângem de gât pentru un loc la ferry.
Chiaroscuro.
Bătălia din stația de autobuz Mdina, aprilie, 2016. Caravaggio ar fi pictat superb înfruntarea maselor. Și ar fi lăsat pensula jos, gata să participe la trozneala generală. Căci degeaba ne tragem pe noi rochița educației și condurii umanismului, dedesubt, din dermă, crește vânos blana animalului imposibil de domesticit.
Civilizația e un cuvânt care a intrat la apă. Pe vremuri în el intrau și călăi care tăiau capete, și pictori ucigași, și prostituate-sfinte. Acum nu e loc decât de pensionari nemți și moravuri de carton.
Caravaggio le-ar rupe capul.