Stronza, stronza-tatăl își încurajează drăgăstos fetița de 2 ani să uite că e mai grea decât apa și să se întoarcă la calmul intra-uterin. Fetița zbiară. Galliano își umezește mustața și repetă: stronza, stronza, fii puternică, dă din mâini, daaaa, așaa!!!
Pe terasa acoperită cu o pânză de camuflaj, el și ea beau vodcă, la rândul ei camuflată în apă plată. E vodcă, se vede în ochii ei negri întorși spre interior, pipăind orbi marginea hăului care se deschide imediat sub gură. Acum îl urăște pe el, peste 4 secunde îl iubește pe același el. Vodca a urcat-o într-un montagne russe și acum e pe culmi, urlând și râzând când sufletul o ia la vale, acum se adună de pe fundul vagonetului, cu vomă în păr.
Se pupă, se drăgălesc, mai beau un pic și acum ea nu mai vorbește cu el care, ca s-o recâștige, se ridică și eclipsează soarele ca un satelit obez și îi oferă o țigară.
Pe el îl sună maică-sa și se strânge în el, raportează ca un caporal vinovat, prins băut în post, da mamă, sunt la latitudinea și longitudinea asta, prețurile sunt mari, mă descurc.
Un elicopter ridică plaja la 2 metri în aer și se pune el în locul nisipului dizlocat. Copii și adulți fug către mașinăria care continuă să învârtă palele, mai încet, mai încet.
Miroase a moarte, clar e un infarct sau un os de pește rămas în gât și copiii, acești hoitari îmbrăcați în roz simt că un suflet s-a ridicat undeva deasupra golfului, de unde se vede mai bine stronza, Galliano și bețivii. Sunt sigură că mă vede și pe mine cum mă uit la ei, încercând să găsesc o poveste care ne leagă pe toți ăștia de am ales să venim în Corsica, pe această plajă acum când moartea a hotărât să îl ia pe domnu sau pe doamna pentru care elicopteru a venit prea târziu.
Lumea se sfârșește în fiecare clipă pentru cineva și noi asistăm la acest continuu final de lume, incapabili să realizăm dimensiunea întunericului care ne înconjoară, cu ochii după fuselaje și rotoare. Tare frumos e elicopteru, cum se ridică el cu tot cu zeci de prosoape și o fetiță îi face cu mâna pilotului care cară moartea ascunsă sub un cearceaf alb.
Acum ești pe cearceaf, la soare, acum ești dedesubt.
Chelnerița mă întreabă dacă mai vreau ceva. Sigur, aș vrea să știu care este istoria capului de negru legat cu bandană albă care împodobește drapelul corsican și toate etichetele produselor tradiționale din Corsica.
-Are legătură cu traficul de sclavi, spune chelnerița. Uită-te pe net, nu știu mai mult.
Wiki spune că maurul de pe steag a avut bandana peste ochi, orb și neajutorat, aidoma poporului corsican vândut de genovezi francezilor în 1769. Pasquale di Paoli, tatăl națiunii corsicane, a folosit maurul cu ochii liberi pe stema noii republici dar, după ce ai lui au fost vânduți la kil de italieni, a decis că e cazul să se întoarcă la varianta oarbă.
Pasquale este acum nume de piață și bulevard, de hotel și de școală. Dar nimeni nu știe ce a făcut. Și nu îi pasă. E soare în Corsica și apa e turcoaz, dacă bei o vodcă și înveți să înoți, poți să mori fericit, fără să-ți pese că ai fost legat la ochi și ai jucat baba oarba toată viața.
În amețita ta rotire, tot ai prins ceva.
Stronza.