Europa în zodia războiului

Senad avea 23 de ani când a izbucnit războiul în Bosnia. Mai are doar patru prieteni în Sarajevo. Restul sunt morți sau în Suedia, State sau Anglia. Regretă că nu a plecat. S-a gândit că poate să schimbe ceva. În ăștia 20 de ani de când e pace, Bosnia a dat o tură de stadion și iat-o fix în locul în care era în 6 aprilie 1992. De fapt nu, exagerez, e în 5 aprilie 1992. Astăzi, președintele republicii Srpska, Milorad Dodik este primit de președintele Putin. Sedan crede că Dodik va obține de la ruși sprijin pentru organizarea unui referendum de declarare a independenței. Nu mâine, dar poimâine sigur, războiul va coborî din nou în stația Sarajevo.
În cei 4 ani de război, Națiunile Unite și Comunitatea Europeană au mâncat semințe și s-au uitat de pe margine cum zeci de mii de oameni au fost uciși. Birocrație, cretinism, amoralitate, experiment dement?
Nimeni nu mai crede în Europa. Care Europă?
-Trebuie să țineți cont că, pe vremea aia, Rusia era condusă de Elțân. Acum e mult mai rău. Mult, gândiți-vă la ambițiile lui Putin și la tăcerile speriate ale Europei.
E groasă.
Senad știe că războiul e aici. Poți să îi simți halena acră. Dar nimănui nu-i pasă. Milioane de bosnieci vor fi făcuți chiftele de tocătorul indiferenței europene.
Și ce spune asta despre noi?
-Musulmanii din Bosnia sunt cei mai secularizați, educați, integrați musulmani din lume. Și cu toate astea, nu sunt protejați, mai mult, sunt decimați în războaie etnice. Dacă asta li se întâmplă celor mai europenizați dintre musulmani, care este viitorul previzibil al refugiaților din Siria, Palestina sau Afganistan? Ce șanse reale au ei de integrare?
Zero.
La televizor, 8 amărâți sunt filmați cu spatele la o dubă, au fost prinși trecând cu barca Dunărea, undeva în Dolj. În drum spre Germania. Spre viitor.
Însă viitorul e undeva înapoi.
În 5 aprilie 1992.

Referendum places Republika Srpska on track for secession from BiH

Aveți mai jos înregistrarea dezbaterii din seara lui 20 septembrie. Au vorbit jurnaliștii Marian Voicu, Senad Pecanin și politologul Andrei Țăranu.

1 comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: