O țară întreagă bolnavă de miază

Aici țânțarii nu fac zgomot, zboară tiptil, în vârfu aripilor și deodată simți cum te mănâncă gamba, m-au făcut iar îmi spun scărpindându-mă cu sete și nu am destui ochi ca să stau de pază, să-i spun țânțarului ca în Avatarul lui Cameron că îl văd, îi văd sufletul și știu că în inima lui de țânțar nu e răutate ci doar o foame mare dar poate ar trăi și el mai mult dacă nu ar mânca atât, dacă ar ține măcar miercurea post. Dar nu am destui ochi. Doar doi.
Și amândoi sunt întorși spre România unde un țânțar cu mustață și ochi vicleni tocmai pișcă poporul de fund deși are stomacul plin țânțarul cu mustață. A halit glezna lui Julien, a ciupit pulpa lui Soroș. Dar cumva nu poate să se abțină țânțarul cu mustață, când vede o fesă suculentă de popor hrănit cu ortodoxism și frică, îi ghiorțăie mațele și trompa i se înfoaie.
Acum 10 ani, la câteva sute de kilometri de unde sunt acum, m-a pișcat un țânțar. La fel, nu l-am auzit. Am simțit doar mâncărime la burtă, deasupra slipului. M-am întors în România, mâncărimea nu mai trecea și umflătura devenise mare, roșie, definită, ca un con de vulcan miniatural, avea chiar și un coș vulcanul, găurica făcută de trompa țânțarului iar cei de la Babeș, o doamnă în vârstă care era specialistă în boli tropicale, a zis să stau liniștită că e doar o mușcătură de păianjen și mi-a zis să mă dau cu unguentu x. Așa că așa am făcut, am pus cremă albă pe vulcanul roșu dar conul a rămas acolo, Leonida față cu reacțiunea. Și chiar am început să simt că pe coș e cineva, că se mișcă ceva în vulcanul de carne de pe burtă. Așa că m-am dus la alt spital, am uitat cum se cheamă, e ăla de lângă Cantemir, de la Tineretului. Și acolo un nene fără păr a luat o lamă și mi-a făcut un dop în burtă, d-ăla de îți fac țăranii în pepene ca să demonstreze că e copt, dulce și zemos. Iar în dopul de carne era o larvă, albă cu dungi, vie. Atunci când puneam cremă pe con și blocam intrarea în el, larva mea se mișca asfixiată, își făcea drum către suprafață, la aer.
Ce e asta domnule felcer?
Se cheamă miază boala, este transmisă de un țânțar care a fost prins în prealabil de o muscă  șireată și făcut cărăuș. Adică, musca îi leagă bietului țânțar de burtă un ou și apoi îl eliberează. Atunci când țânțarul înțeapă victima, în contact cu sângele cald, oul muștei se desprinde și cade în orificiul făcut de înțepătură și din el, din ouleț se întrupează o larvă care după un număr de săptămâni pupează, zburând spre libertate.
A mea nu a apucat.
E undeva la institutul Cantacuzino sau așa mi-a promis atunci micul măcelar care m-a decupat cu lama Gilette, d-aia cu care se bărbierea tata acu 30 de ani.
Dar larva ieșită din oul depus de țânțarul Dragnea, eeee, asta o să se arate așa, pe la 6-8 luni de la formarea guvernului. Pentru că, nu-i așa, știm cu toții că Dragnea nu poate să fie creierul unei astfel de mașinațiuni, că cineva i-a legat bietului sugaci un ou de burtă și l-a trimis să înțepe poporul în pulpă. Cine e musca mă întreb și ce pune dânsa la cale.
Dacă țânțarul cu mustață nu ar fi atât de calic, dacă nu ar fi atât de sigur că nu poate fi prins,  dacă nu ar zbura în zig-zaguri amenințătoare deasupra Cotroceniului, poate am avea o șansă să vedem cine bâzâie în spatele acestei spectaculoase boli tropicale cu care tocmai am fost infectați.

1 comment
  1. gica said:

    In Romanica de te aflai nu te pisca tantarul ala. Iar acum daca erai “decat in tara” poate, si daca iti chioraiau matele de foame tot pe liviutu il votai ca in 2010 am vazut cum a fost…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: