Demnitatea Crăciunului

Pe 24 decembrie 2016, în jurul orei 17.55 s-a declanșat. Ema mi-a spus că va veni, mi-a spus să stau departe de tarabe, că nu am stomacu obișnuit. Am ascultat-o, am trecut la 12 metri distanță de orice grataragiu ca nu cumva raza dumisale tractoare să mă smulgă și să mă pună la masă. Dar uite că acum, la 2 săptămâni distanță, la restaurantu cu ștaif Matheos m-am împiedecat, nu am căzut direct ci am mai mers împleticit 24 de ore, într-un deșert al crampelor, căutând un ceai-nu avem ceaiuri aici, e Crăciun, cine bea ceai de Crăciun?- până când m-am năruit în baie răpusă de blestemul lui Montezuma, cum mi-a zis Ema că se cheamă. Enterocolită, diaree, vomă. Pocnitori afară. Câini urlând înebuniți, muzică izbucnind din subțioarele caselor și eu pe tron, subțiată, din ce în ce mai slabă, gândindu-mă la cocktailurile de la El Pez și simțind cum chiuveta fuge de mine și se face din ce în ce mai mică, acum e cât un capac de spray, cum să o nimeresc când e cât un capac de spray?
În curtea hoteluțului, o familie stă înghesuită pe o banchetă. I-am văzut când cu ceaiul, căci da, am găsit la hotel ceai. Au o neputință de oameni care nu știu cum să-și folosească trupurile. Stau strânși unul în altul, într-un conglomerat de plictiseală și așteptare. Ar vrea orice, chiar și o enterocolită.
Nu le dau din a mea. Am câștigat-o cu greu, am plătit o grămadă de bani pe ea.
Sunt sigură că mă invidiază cum horcăi și oftez în baie, mă aud prin geamul cu plasă împotriva țânțarilor cum rămân 60% apă iar luna își pierde puterea asupra mea. Adio flux, adio maree gigantică, nu mai am de unde să mă ridic.
Câinii latră scoși din minți și, din când în când, artificiile pocnesc ridicol, îmi amintesc de sticlele de apă minerală care proiectau dopurile în cămară.
S-a născut Isus, taximetriștii s-au retras să mănânce cu familiile și la 10 jumate ies iară să adune bețivii consumați de alcool, rătăciți în miracolul polar din rigips din mijlocul orășelului, printre penguini, urși albi, oameni de zăpadă, spiriduși cu zâmbete șirete și un moș Crăciun cu nanism.
Noroc cu enterocolita că pot să îmi păstrez demnitatea. Stau pe tron, mă dau cu parfum și mă las să curg în toaletă.
Crăciun fericit.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: