Bărbatul rulează o țigară și explică doct: țările în care a fost vizibilă eclipsa de soare din 1999 sunt acum teatre de război. Toate.
Dau să îi spun că la noi nu se bate nimeni, că eclipsa a luat o șpagă și ne-a lăsat să scăpăm fără conflict dar mă întorc la cafeaua mea și la știri și dau de Coldea, Ghiță, Udrea și Ponta și zic că totuși shamanu are dreptate. Suntem în război. De fapt, am pierdut războiul. Suntem 19 milioane de refugiați în indiferență, și dacă o să scape de pârnaie toți mamelucii, toți satrapii, toți securenii-meltenii ce? O să ne fie nouă mai bine dacă stau ei în pușcării? O să ne fie nouă mai cald sau o să dormim mai bine?
Nu.
Atunci să iasă domle, ce mare scofală chestia asta cu justiția.
Suntem o țară amorală în care 3 cruci strecurate iute te spală de sudălmile aruncate înainte cu 50 de metri în trafic, șoferului care merge prea încet sau respectând regulile sau conducând un Smart care, se știe, nu e mașină ci scrumieră, fir-ai al dracului de Soroșist.
Shamanul ascultă muzică tribală la boxe. Știe versurile și îngână vocile care se destramă în briză, le adună ca un câine ciobănesc, le bagă în țarc și trage din țigară privind pierdut oceanul. Trei pești lună morți au fost aduși de curent și tăvăliți pe plajă. Sunt albi, cu ochii negri, au țepi și gurile deschise. Au fost săltați de turiști din apă, ei s-au umflat și apoi au fost incapabili să se mai scufunde. Au rămas la suprafață și au murit asfixiați, trădați de propria biologie.
Românii sunt pești lună, îmi zic. Am fost ridicați de o Europă incapabilă să vadă că nu suntem mamifere, că nu putem respira aerul restului continentului. Ajunși la suprafață, ne sufocăm, vrem înapoi în apele din care am fost scoși. Avem nevoie să fim dezumflați, să fim înțepați și scufundați.
Evoluția a venit prea repede pentru noi.
Ghiță, Udrea, Dragnea, Ponta ne trag înapoi, în adâncuri, unde ne e locul. Iar noi, ăștia jumate pești-jumate oameni, vom crăpa pe plajă, prinși între două lumi ca mica sirenă care s-a îndrăgostit de prinț.

Și când te gândești că totul ni se trage de la o eclipsă de pe vremea când avocatul poporului era primar la București.