Ce trebuie să înveți de la o minge albastră

Ahorita vine barca. Ahorita vindecăm cancerul. Ahorita ajunge masagista. Ahorita obținem singularitatea. Ahorita se eliberează o masă. Ahorita vom coloniza Marte.
Ahorita adică acușica. Acuși ar fi prea pătrat, prea riguros în forma lui deplină.
Ahorita e ca un ou spart în tigaie, gălbenușul reținut rotund dar albușul oferind forme surprinzătoare.
Mexicanii nu aleargă pe timp ca pe o pistă, nu. Ei sar de pe un sloi de timp pe altul, fac parkour între bucăți de timp și ahorita poate fi peste 2 secunde sau peste 1 lună. Sau 2 ani, cum povestea Julia că i-au zis că îi aduc ahorita mobila și nici acum, 2 ani mai târziu, nu i-au adus-o. Bine măcar că a zis că plata se face la recepție.
Adan vine fix la 7.30 și ne ia cu barca.
Ce nume e ăsta Adan? Arăbesc?
Nu. E primul bărbat din lume, din Biblie.
Aaaa, Adam, cu e-me nu cu e-ne.
Si, si.
Mergem să vedem balene. Nu am nici cea mai mică așteptare dar oceanul e molcom-indigo, o broască țestoasă decide să iasă la suprafață și respiră adânc în soarele dimineții, pământul se îndepărtează și aici timpul dispare ca țestoasa care s-a atomizat, a înghițit atâta aer încât a devenit invizibilă.
Motorul zbiară și țărmul e din ce în ce mai mic, ne ducem către răsărit, ca niște fluturiști spre bec când deodată Adam vorbește, primul om care a vorbit atât de departe de mal și zice așa: ahorita o să vedem delfini cu burta albă. Și, miracolul primordial, la 20 de metri țâșnesc din apă, rupându-i țesătura, 7-8 delfini și apoi încă 5 și apoi încă 12. Sunt peste tot în jurul nostru, cu sutele zice Adam că sunt, migrează spre nord, spre California. Adam îi fluieră și ei dispar sub barcă după care apar în față și pe lângă, sar curbat la 2-3 metri și se pierd în indigoul apei și din nou ies, mai mulți, mai rapizi, tăcuți și agili ca niște ninjuți atacând palatul shogunului. Soarele a întins o dâră de frână pe apă, a băgat viteză și și-a dat seama prea târziu că o să se ridice așa că a frânat luuuuuuuuuung dar inutil, acum e la 2 metri de orizont. Delfinii sunt siluete care zburdă pe carpeta kitchioasă, portocalie și noi am început deja să ne plictisim de trucul ăsta al lor, sar-dispar-apar-aleargă așa că Adam întoarce și o luăm la fel de tăcuți spre țărm și apoi din senin, la 50 de metri de malul stâncos în care sunt strivite oase de trilobiți și coaste de dinozauri oprește barca și zice așa: ahorita o să vedem balene, trei, doi, unu.
Și oceanul se despică și la 7 metri de noi crește spinarea unei balene cu cocoașă, încă aruncând apă prin nara ei gigant. Și lângă prima spinare, una mai mică, a puiului care are o cicatrice albă, de la plasele de pescuit-explică Adam. Balenele sunt negre și au pielea lucioasă și mama are pe bărbie niște bube, coșuri, ce mai, ca un adolescent cu hormonii razna.
Stăm așa 15 minute, cu balenele scufundîndu-se, coada ieșind perfectă, ca o mustață întoarsă și apoi reapărînd, 3, 2, 1, brusc, ca o insulă născută sub ochii tăi din copulația a două falii.
Și apoi dispar și noi ce facem acum cu primul bărbat din lume și soarele care e sus?
Ahorita bem o cafea.
Adam ne duce la țărm și așteptăm, așteptăm, așteptăm să vină cafeaua care ahorita va fi gata. Timpul se lățește și pe mare plutește o minge albastră ca ochiul lui Dobrin, ochiul stâng al lui Dobrin iar mingii nu-i pasă de timp, e clar din nonșalanța în care plutește.
Să învăț și eu să fiu minge îmi zic.
Ahorita mă apuc de lecții.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: