War on terror. Și-o pisică

Îți notezi în minte: să iau pâine și niște fructe, să mă opresc să-mi plătesc telefonul, să nu uit să o sun pe maică-mea, să iau mâncare de pisică și s…zdrang.
Gândul rămâne în urmă, trupul tău a fost proiectat înainte, lipit de balustradă. Nu te dumirești ce se întâmplă, ți-ai pierdut șirul gândurilor care piuie disperate ca niște pui de găină rătăciți pe podul umed. Ești ruptă în două, nu e o figură de stil, vezi asta. Picioarele nu sunt unde ar trebui să fie, sunt în spatele tău, ar fi trebuit să îți iei alte șosete, ăstea nu se potrivesc defel cu pantofii.

Mașina care te-a lovit, i-a lovit și pe alții. E înfiptă acum în stâlpii de beton ai podului. Auzi gemete și te întrebi de ce nu te doare nimic, încerci să îți aduni în față picioarele dar nu poți să-ți miști nici mâinile. Oare o să mori ca Lady Di și oamenii o să aducă jerbe și coroane de flori și o să aprindă lumânărele aici, lângă trotuar? O femeie cu părul roșu se apleacă peste tine și urlă după ajutor.
Nu mai urla cucoană, nu pot să te ajut. Nu pot să îmi mișc mâinile și uite unde îmi sunt picioarele. Cum să te ajut?
Femeia dispare și reapare cu un medic. E eficient, palpează, măsoară, dă ordine. Unul d-ăsta dacă ai avea acasă, dar nu ai avut noroc și d-aia ești singură. Mă rog, îl ai pe Casper, dar lui nu-i pasă dacă ai șosetele nepotrivite și, de când l-ai castrat, îl interesează doar să bage în el.

-Este un atac terorist, spune femeia roșcată.
-Nu dragă, e un accident de circulație, vrei să îi spui dar nu te aude.
-Cu toate camerele de luat vederi, cu tot sistemul nostru de supraveghere, uite că tot au reușit să ne lovească, spune femeia roșcată și medicul dă din cap, aprobator.
-Acum fix un an au dat cu bombe la Bruxelles, acum aici, se urcă pe trotuare. O bombă mai ai cum să o detectezi, dar cum știi care dintre șoferi o ia razna și intră cu 80 la oră în tine?
Femeia roșcată te strânge de mână. Nu simți nimic dar îi vezi monturile albite de efort. Doctorul a dispărut, acum sunt alte două femei cu tine, una încălțată cu o pereche de cizme albastre, exact cum ai vrut și tu să-ți iei de Crăciun. Ce coincidență.
-Sunt comode?, o întrebi și ea se uită la tine înspăimântată și apoi o întreabă pe roșcată dacă delirezi. Roșcata îi șoptește ceva, paralizie, atac terorist, nu auzi prea bine și femeia cu cizmele se întoarce cu un zâmbet trist și îți spune că nu prea sunt comode cizmele, că au talpa rigidă și că o și bat un pic la degetul mare la piciorul stâng.

Sirenele salvărilor se așează ca o pătură peste orașul îngrozit de atacul terorist înfăptuit cu o mașină Hyundai. Are vreo semnificație că au ales o mașină sud-coreană, economică, să ucidă niște oameni care mergeau pe un pod înspre magazinul cu mâncare de pisici? Ar fi fost mai bine dacă intrau cu un BMW sau Audi în tine? Îl întrebi pe brancardier ce crede despre alegerea mărcii de mașină și pufnește în râs: cum să-ți distrugi bunătate de BMW într-un atac terorist? Mi se pare irațional.

Așa e, te-ai lovit la cap, normal că spui tâmpenii.
-Plus, dacă era un Audi sau BMW, praf vă făcea doamnă; așa tabla aia de proastă calitate, caroserie moale, v-au rupt picioarele, mâna dreaptă și câteva coaste dar doctoru a zis că scăpați. Noroc că era Hyundai, pe onoarea mea, mare noroc ați avut.

Ce baftă pe tine că ai dat de o celulă islamică sărmană care nu și-a permis mai mult. Cu toate astea, afli la spital, 5 oameni au murit. Cu tot cu un nene cu cuțit de bucătărie care a înjunghiat un polițist. Cu tot cu polițist.
Posturile de știri sunt înfășurate în roșul alert al breaking news-ului. Trump, Theresa May, Merkel, Hollande scriu în 140 de caractere că suferă alături de tine. E greu să conduci o țară și, cu toate astea, să te oprești și să suferi câte 5 secunde alături de familiile victimelor și ale răniților. Trump suferă alături de Casper care nu are ce să mănânce pentru că Hyundaiul te-a băgat în spital.
Or fi suferit Merkel și Theresa May alături de familiile celor 38 de morți din atacul din Homs sau de familiile celor 61 de morți, pulverizați de o mașină capcană în Sosyan? Sau poate au fost alături de famiiile celor 40 morți în Mogadishu sau alături de familiile celor 89 din Sehwan?
Stai, că ăstea sunt din februarie. Mai sunt 75 de morți în Damasc în 11 martie, tot în Damasc pe 15 martie avem alți 42, 100 de morți în Kabul și lista e lungă și suntem abia pe 22. Nu tu Hyundai, ci doar bombe, sinucigași împachetați în exploziv, mitraliere.
Intri în sala de operații și anestezicul îți așează pe pernă capul blond al lui Trump. Are buzele umede și genele rimelate. Miroase a mentă, sigur a luat niște tictac să își împrospăteze respirația. Îți spune așa, în timp ce te mângâie pe păr cu mâinile lui mici și roz:

Teroristul care te-a călcat cu mașina era singur pe lume. I-am bombardat țara, i-am omorât familia, i-am asasinat copiii. În ultimii 2 ani, de când s-a refugiat aici, a trăit, ca tine, cu o pisică. O cheamă Omar pe pisică și i-a băgat multe lucruri oribile în cap. Dar cum nu putem să ucidem pisici, War on Cats sună mult mai rău decât War on Terror, a trebuit să îl ucidem pe el. Când te trezești, du-te pe strada Mullington, nr. 16, lângă Barnes și înșfacă-l pe Omar și torturează-l până îți spune numele întregii celule teroriste. Și nu uita, în 140 de caractere, voi fi mereu alături de tine.