Grupul de tineri se pozează întinzând un banner pe care scrie: sunt istoric de artă dar nu pot să vă prezint acest monument.
Monumentul e Alhambra. Ziua e 18 aprilie, ziua mondială a monumentelor.
Trini, 65 de ani, ruj pe dinți, față de vulpe, mers legănat, de urs, conduce grupul nostru de 19 persoane. Este un grup bilingv, italiană și engleză. Italienii sunt 5, restul sunt canadieni, australieni, englezi, americani și 4 pakistanezi care se svâcolesc pe jos atunci când, gâfâind de la panta de 30 de grade, Trini spune gluma cu “la următoarea cucerire, o să le spun arabilor să își construiască palatul în centrul orașului”.
O nemțoaică din alt grup pierde pariul cu gravitația. Se ridică de pe jos cu fruntea spartă și sânge curgându-i în ochi. Trini se apropie ca o vrabie grasă, o asigură în spaniolă, engleză, italiană și franceză că o să vină Crucea Roșie.
Nemțoaica nu înțelege nimic. Nici măcar germana pe care Trini oricum nu o vorbește. Crucea Roșie nu vine, doi polițiști se scarpină la ceafă, neștiind ce să facă.
Ajungem la grădina de legume a școlii coranice a palatului. Ghida susține că berberi fiind, strămoșii arabilor care au clădit Alhambra habar nu aveau cum e cu irigațiile. Printre arabi îi enumeră cu rapiditate pe țigani și pe egipteni. Canadiencele bătrâne și copiii de 40 de ani ai pakistanezilor dau din cap, desigur, așa e. Țiganii și egiptenii nu pot fi altceva decât arabi. Dacă ieși din București spre Jilava, avem și noi două Alhambre, mai mici, cu lei de rigips și baluștrii înflorați.
Ajungem în patio de los Arrayanes. În apa verzuie a bazinului se spune că se reflectă pereții dantelați ai palatului. Nu poți să vezi nimic, triburi gigantice de turiști cu pălărioare, genunchi prinși în exoschelete metalice și tablete chinezești, se strâng ca o turmă de elefanți la marginea iazului și înțepenesc câte 12 minute până iese poza bine. Trini începe o poveste despre cele 4 neveste ale sultanului și cele nșpe concubine ale sultanului alese după averi, familii, frumusețe, pe fiecare categorie câte 4. Oricum, sultanul își punea nevestele la muncă. Le trimitea la piață, să curețe pește, așa spune Trini și canadiencele văduve gem de durere, empatizând cu viața plină de trudă a sultancelor.
-Și nevestele se întâlneau cu concubinele?
-Da.
-Și nu erau geloase?
-Nu. Pentru că mama sultanului avea grijă să le învețe care le este locul.
Pakistanezul tată aprobă. Pakistanezul fiu își lipește sânii de Trini și îi spune că este foarte interesant totul. E mișcat de diversitatea și acuratețea informației. Trini îi mulțumește și cu icnet pornește mai departe, pe scări, oftând și apoi îl asigură pe pakistanezu fiu că diseară o să doarmă ca un copil. El îi răspunde că asta face mereu. Ghida trage concluzia că are conștiința curată.
Ajungem la palatul lui Carol Quintul. Trebuie să trecem din nou pe lângă grupul de tineri care acum scriu pe un banner #soyhistoriadordelarte. Trini mărește pasul. Ce e aici?
Un protest. Haideți că nu avem acum timp de proteste.
Carol al V-lea a făcut și a dres pentru că inchiziția nu i-a dat voie să locuiască în palatul sultanului că era păgân, deci trebuia să își facă el căscioara lui, cu creditul prima casă. Uite avem coloane dorice și coloane ionice și cine vrea pipi poate să meargă aici, vizita s-a încheiat.

Studenții în tricouri albastre nu pot să intre la Alhambra ca ghizi pentru că legea le cere să devină ghizi turistici și asta înseamnă să vorbească două limbi străine. Ghizii turistici nu trebuie să treacă niciun examen, nu trebuie să demonstreze că nu otrăvesc cu inepții creierele și așa înămolite ale amărâților de turiști-contabili, turiști-ingineri, turiști-sudori, turiști-economiști care nu au de unde să știe că Trini învață despre Alhambra din bârfe de coafor sau, maxim, de pe wiki, deși nu cred că știe cum se deschide un computer.
Ghizii turistici nu sunt obligați să ia lecții de istoria artei dar, pervers, îmi zice Sergio, profesor de istoria artei în Granada, un ghid turistic cheamă îndată poliția dacă îl vede pe el explicând familiei care este semnificația arabescurilor cu simboluri matematice de pe bolta sălii ambasadorilor. Săriiiiiți, săăăăăriiiiiți!!! strigă ghidul turistic înfiorat că turma de turiști ar putea să primească informații cu adevărat folositoare și ar putea să plece de la Alhambra cu o trusă de scule care să îl ajute să interpreteze pe viitor arta maură.
Săriiiți, omul ăsta este un fals ghid, spune ghidul turistic aruncând polițistul în dilema filozofică a celui care trebuie să salveze deodată adevărul de la înec sau justiția din flăcări. Să aplice legea sau să asculte vocea dreptății?
Și dacă ascultă dreptatea, cine îl va salva pe el pentru favorizarea infractorului?
Mai bine merge pe mâna legii.

Trini nu mai poate să urce scările. Respiră greu, vorbește mult și înghite aer apoi îl dă pe nări ca un balaur epuizat. Polenizează audiența cu sporii unor imbecilități greu de cuprins cu mintea. Italienii, cei 5, pleacă acasă cu povestea odaliscelor creștine pe care curtea din Granada le folosea pe post de traducători în relația cu ambasadorii, solii și emisarii pe care curțile străine îi trimiteau la Alhambra.
Idiocracy.
Idiocracy galopant.
Seara citesc despre protestul senatorului Carles Mulet Garcia care i-a cerut prim ministrului spaniol să spună ce măsuri va la guvernul în cazul unei apocalipse zombie.
Primul ministru a declarat că Spania nu ia în calcul un astfel de eveniment.
Așa cum nimeni nu a fost pregătit pentru Brexit, pentru Rusia lui Putin, pentru Trump și pentru Erdogan, nimeni nu simte cum morții sunt printre noi, mai vii ca niciodată.
Apocalipsa Zombie se întâmpla chiar acum. Și nu numai în Teleorman.