Între Mexic, Australia, Tanzania, Maroc și..

Săpam pe blog căutând ceva povești din Indonezia și brusc m-am gândit că scriu tare bine și că următoarea carte va fi despre Indonezia, Islanda și …aici am de ales între Mexic, Vietnam, Canada, State, Australia, Maroc și Finlanda. Dați o mână de ajutor și alegeți o destinație dar până atunci, să ne întoarcem în vara lui 2014.

Bali. La Bali a fost și Botezatu, știu, mi-a zis maică-mea. De când vroia ea să ajung și eu pe urmele lui Botezatu, acest Marco Polo al chiloților cu elastic lat, care-ți pun pelvisul în valoare. Na că am ajuns. Adulmec urmele espadrilelor lui pastelate care au călcat, sunt sigură, exact pe unde îmi târșâi eu acuși șlapii decolorați. Pe un tabel e afișat mercurialul tarifelor de taxi. Până în Sanur zice că e 125.000 de rupee. N-are a face, taximetristul plasat la circa 27 de centimetri de tabelaș se aruncă la 200.000. Păi cum vericule? Nu-ți dau! ”Eee, doar nu te-ai supărat, am încercat și eu.”

Pun vesta anti-țeapă și mă arunc în marea de cămăși albastre, înflorate. Șoferul nu are școală, de unde dracu să știe să citească? Pentru el 125.000 e egal cu 150.000. Cine sunt eu să-l contrazic? Măcar de eram Botezatu și aveam și eu la activ o colecție de budigăi prinși cu țichi mov.

Pun botul la 150.000. 2 parai nu mă fac pe mine. Taximetristul știe ceva engleză, strânge la un loc cam tot atâta vocabular cât cele 20 de milioane de cetățeni cât numără Jakarta și Yogyakarta, luate la un loc. Desenează rapid situația: a lucrat în Kuta, până când teroriștii musulmani au dat cu bombă și au pulverizat euforia turistică. Atunci s-a mutat la Denpassar, la aeroport, unde a început ca spălător de parbrize dar, prin abnegație și ambiție, a ajuns taximetrist.

Nu se mai construiește ca pe vremuri, tradițional, pentru că acum sfânta treime a gresiei-faianței-termopanului a cucerit inimile balinezilor. Bașca, localnicii au fost contropiți de javanezi cu bani și chiar de către chinezi care lucrează prin intermediari (pe față proprietarii sunt localnici, afară-i vospit gardul, înăuntru leopardul. adică chinezu).

Sanur e un loc bun, liniștit. Kuta nu e bine. E plin de aussies, australieni care nu știu decât să benchetuiască, party-party-party și drink-drink și apoi fight-fight. Cu cine? Între ei. ”Cleizi, bleah”. Șoferul își flutură mâinile, două degete de la dreapta se-nfig în gât, e întors către bancheta din spate și rămân singura persoană care se uită la drum. Măi băiatule, ce ne faci măi băiatule, ne ucizi!

Sanur e liniștit și frumos că e plin de francezi care doar ”luchi-luchi-luchi”, degetele ălea două care mai devreme căutau în gât omulețul, acum se transformă în furci, se așează în dreptul ochilor și mimează lasărele care aleargă din ochii francezilor veniți să se uite, să absoarbă, să se culturalize-regale-fraternite, cu accent pe ultimul e. Și japonezii e la fel ca francezii, tot d-ăștia cu ”luchi-luchi”, nu ar sta nici d-ai dracului pe plajă, la ultraviolete, așa cum fac rușii care par de treabă. Mai ales pentru că au foarte mulți bani, ”veli lici”. Bogați, da, așa sunt ei. Bogați și blonzi și bețivi. 3B sau B3.

Bine că nu se droghează, că aici, în Bali, drogații prinși sunt uciși. Așa zice legea, pedeapsa capitală. Dar nu pentru orice drog. Poți să te tripezi, ca Bruno și Pascale, cu ceai de ciuperci halucinogene și să dormi în vârful unghiilor, visând că ești ars cu țigara de patru mafioți portoricani în timp ce dai examen la rezistența materialelor. Poți să iei pastile cu pumnul, să nu dormi 5 zile și să belești ochii crăpați la răsăritul care ți se pare că iese din conserva de porumb mexican pe care ți-ai cumpărat-o de la alimentară. Dar nu poți să fumezi marijuana. Nu. Dacă ești prins cu marijuana, domnii ăștia din Bali promit să te execute. Șoferul zice că depinde cine ești, că uite acum o duduie australiancă a fost extrădată și a scăpat de buba prin moarte. Și că gangsterii balinezi sunt foarte puternici și poliția nu prea poate să îi pună la skanderbeg.

Mașina continuă să se târască pe șoseaua care taie o uriașă Piperă, o nesfârșită Piperă. Scheletele hotelurilor viitoare răsar dintre cofraje de beton, gunoaiele se-nșurubează-n briză în micro-tornade de plastic. În Bali, populația e hindu, am ieșit din jurisdicția lui Allah și aici burcile, imamii, moscheile dispar și în locul lor răsar temple păzite de maimuțe și tigrii, pechinezi și broaște țestoase, toate animalele de piatră afișând, stomatologic, colți rânjit-ascuțiți. Luchi-luchi-luchi, am ajuns la hotelul de pe strada tăvălită ca o pisică grasă, la umbra unor palmieri.

La recepție, un domn cu un acvariu în loc de cap, privirile fugindu-i, peștișori negrii vânați de o murenă, de la mine la ușă, înapoi, la Iulian, iar la mine iar, la geam, mă anunță că îmi oferă doar un prosop pentru două persoane. Pardon? Dar suntem doi. Și ce dacă, este un prosop mare. Decid că toată populația e pe droguri și merg să fac o baie. Cool, la fel de cool ca Botezatu. Să nu-mi fac țara de rușine.