Camuflajul sistemelor plăpânde

În ultima duminică din iulie, în Vladivostok s-a sărbătorit ziua marinei. Cu dimensiunile ridiculizate de distanță, un convoi deschis de o navă școală de război urmată de alte 5 nave militare și închis de un submarin a intrat în golf dimineață la ora 7. Le-am văzut de pe geamul Rusiei02, transsiberianul obosit de atâtea păduri cu mesteceni câte i-au rămas între dinți, acum apropiindu-se târșălos, ca un copil care vede prima oară marea, de plaja Pacificului.

Să vezi tu că dobitocul ăla gras de acilea, ia zi bre, câți kilometri sunt până la Fenian?

600.

Cam cât de la București- Oradea. Ce ziceam? Să vezi tu că foca buhăită a dat drumu la război.

Niet, niet, niet, ne-a liniștit Slava, taximetristul care ne-a și tapat urgent de 100 de firfirei în plus, că liniștea sufletească nu poate fi gratis, nu-i așa? E ziua marinei, neapărat să veniți că o să fie cu artificii. Sărbătoare mare, uite, au blocat și străzile.

Doi milițieni cu chipiuri rotunde și albe, arătând cumva ca niște oameni de zăpadă așezați în cap, cu bulgărele cel mai mare așezat cel mai sus, ne opresc. Nu este voie să trecem dar Slava zice că suntem românschi, ce dracu sau Dumnezeu sau cineva, doar ce-o să facem? Nu o să scoatem un lansator de rachetă tip praștie și o să spulberăm mica flotilă festivă așa că cei doi oameni de zăpadă se scobesc în buricul-nară și decid să ne lase să ne apropiem. Ne uităm lung la nava gri de război care pare minusculă și submarinul care e de-a dreptul hazliu de pitic dar apoi mă gândesc că doar ăia cu penisul mic își iau submarine uriașe așa că nu râd.

Nici măcar nu zâmbesc. Ci mi-e fricuță de poporul ăsta atât de războinic, care oricând se bucură la o paradă, la o explozie, la o ceremonie pentru eroii căzuți, răniți, morți, ridicați.

În muzeul din Vladivostok este o sală cu Lenin. Sunt 8762 de statui ale lui Lenin și printre statui e un grup de turiști chinezi care face oooooo și aaaaaaaa, gem toți la auzul informațiilor cu care îi torturează ghidul. Lenin tânăr, Lenin cu basca pe dreapta, Lenin cu basca pe stânga, carpetă cu Lenin, Lenin cu basca pe spate, Lenin încruntat, Lenin cu mâinile în buzunare, Lenin fără buzunare căci e doar bust sau doar cap.

Cu toate acestea Vladivostokul e singurul oraș pe care l-am văzut în Rusia-asta nu înseamnă că nu mai există altul-unde în piața centrală nu este Lenin. Nici măcar bulevard nu e Lenin, în orice caz nu unul principal.

Vladivostokenii ăștia or fi ei mai cu moț?

Cu moț nu știu, dar sigur sunt mai cu dungi.

Ieșiți toți în tricouri de mariner, cu drapele ale marinei rusești- două dungi albastre pe diagonala unui dreptunghi alb-scoase pe geam de mâini de flăcăi rumeni. Se claxonează sălbatic, unde dracu să parchez, toate parcările sunt pline, se vâră mâna în claxon, davai, davai, harașo, e un vacarm care acoperă muzicile menestreilor îmbrăcați și ei, cum altfel, tot în tricouri dungate. Se zdrăngăne la chitară, se cântă la acordeon, se face plajă, o escadrilă pe hidrobiciclete iese în golf și atunci, auuuuuuu!!!! țipă turiștii chinezi și duc mâna la gură în panică, vasul de război începe manevrele și începe să se tragă.

Artileria bubuie.
I se răspunde cu răpăit de mitraliere. Rușii de lângă mine continuă să înghită sushi, acum ce, nu ne-om opri nici dacă Fenianul trimite, din greșeală, o nucleară peste noi.
De fapt, Coreea de Nord nu trimite în Vladivostok decât muncitori. De câteva luni a apărut un nou feryboat care leagă Rusia de ultimul bastion al comunismului din lume.
Disperat să facă bani, nepotul supraponderal trimite la ruși forță de muncă și partidul înhață 80% din veniturile muncitorilor. Chiar și așa, cu doar 20% din bani rămași în buzunar, nord coreenii sunt disperați să muncească aici, dau șpăgi să fie trimiși în Vladivostok, trudesc ca niște sclavi, de dimineață până seara, nu fac nimic decât să muncească, să mănânce și să doarmă. Și rușii care îi angajează spun că dorm foarte puțin.
Pe promenada ruptă în picioarele miilor de oameni veniți să aplaude spectacolul marinei rusești nu sunt nord-coreeni. Sunt undeva la marginea orașului, înghesuiți într-o batistă, păziți ca ultima pereche de păsări dodo de oamenii partidului.
Nu au cum să scape și nici nu cred că ar vrea să fie aici, în răgetele rușilor rupți de șpriț, agitați de răpăitul artileriei navale care ar fi trebuit să spulbere armada de hidrobiciclete dar uite că nu o face.
Fluturând stegulețe cu secera și ciocanul, potrivindu-și în oglindă chipie de amiral sau băști de ofițer, vladivostokenilor li se rupe de tragedia coreenilor. Stalin privește undeva în viitor de pe un poster lipit la intrarea într-o cafenea.
Orașul și machismul lui îmi aduce aminte de sistemul de camuflare folosit de un anumit tip de liliac din Amazon. E atât de mic și de plăpând încât are nevoie să ascundă asta. De aceea, atunci când doarme, în timpul zilei, liliecii se așează pe trunchiul unui copac, înșirați unul în spatele altuia, arătând astfel exact ca un șarpe care se odihnește la soare.
Când ești slab, ascunde asta și pretinde opusul.
Kim-Jong-un știe asta.
Putin știe asta.
Mai rău este atunci când joacă atât de credibil încât o lume întreagă nu vede că împăratul e în penisul gol.
Buuuuuummmmmm!!!!

Tunurile de pe nava de război risipesc fum care se așează în V deasupra apei.

VVV.

V for Vendetta. Poate.