Angajez super-erou să ne salveze de noi înșine

Taman ce m-am întors de la film.
Și am găsit pe blog o altă poveste cu un film văzut în vara lui 2012.
5 ani mai târziu, întunericul din sală s-a lăsat pe întreaga țară.

Șopotopo-șopotipi, cu voci mici perechea din față meșterește o conversație, mai în față, pe rândul cu bilete scumpe și scaune negre, de piele, 6 cetățeni slurpăie cole și aruncă pe gât floricele. Reclamele nu au început încă, lumina e aprinsă și în sala de cinema intră cu chiote un echipaj de vreo 10 țigani.
Unul gras strânge-n mână un clondir cu ceva verde, fiere, trage din el cu sete și rage: “care-s fă locurile noastre?”
“Ajută-mă fă că nu știu să citesc” zice altul, un voinic cu tricoul plesnind pe pieptuț. Intelectualii șopotitori întorc capetele speriați, invazia barbară, cei 6 din rândul cu scaune VIP privesc nedumeriți peste umăr. Singura alfabetizată din grupul gepizilor ia biletele și îi înșiră de la 6 încolo, haideți, haideți de la numărul 6 încolo sunt ale noastre.
Dar grasu n-are stare. “Ce-s cu scaunele ălea negre?”
E mai scumpe, îi zice o femelușă cu prețiosul cap așezat pe un soclu de țâțe.
“Păi vrei să vezi că mă duc și eu acolo?”, grasu își face vânt, nimeni nu-l urmează. Se așează pe locul din capăt, trage din verdeața din recipientul dubios și, simțindu-se singur, își strigă perechea: “iubitaaaa!!!”
Nicio reacție.
“Făăăăăăăăăă!!!!”
Ceata explodează în râs, chiar și perechea de la ICR din fața mea își permite un zâmbet. Intimidat, grasu se refugiază în mijlocul colectivului și reîncepe distracția.

“La ce film am venit fă?”,
“Ca-va-le-rul ne-gru” îi răspune sacadat țiganu-n tricou strâmt,  de parcă îl ține diafragma. “Păi n-ați zis că Batman?”
Uuuuuohoho, se urlă de râs și pe acest fundal vesel fetele decid că e cazul să meargă la pipi, că au auzit ele că filmu-i lung.
Hai că-ncepe. Lumina se stinge.
“Fratelo, v-am zis că se stinge lumina?”, ua-ha-ha-ha-ha, comisarul Gordon bagă-un spici, Batman e praf cu sănătatea și nu se bate, servitorul bătrân îl părăsește și, după 20 de minute, de pe rândul din spate se aude un horcăit-sforăit și femeile încep să râdă isteric.
Sforăitul reîncepe la discuțiile despre energia sustenabilă și la poveștile comisarului despre legile care devin cătușe. Țiganii s-au plictisit grozav. Se entuziasmează o leacă atunci când se prind că cimentul turnat de Bane conține explozibil.
“Avem și gresie și vindem și faianță” adaugă iute grasu. Mare comedie cavaleru ăsta negru, ce tot atâta action-drama-thriller că noi murim de râs.

În rândul 6, pe mine mă îneacă plânsul. Zice un personaj în film: I learned here that there can be no true despair without hope. Asta am avut în ultimii douăzeci de ani, speranță că vom scăpa de Iliescu, de hoție, de cocălărie, de nespălați parfumați, de caterincile vulgare din rândul 7 la cinema, de răutate, fățărnicie și meltenism cu legitimație de parlamentar.
Douăzeci de ani am sperat, acum adevărata disperare s-a instalat. Rimă involuntară, spre deosebire de râgâitul voluntar-satisfăcut al grasului la ieșirea din sală.
Happy end la Florenza, Batman bea un fernet cu doamna Catwoman.
Ei se țin de șprițuri. Poate d-aia nu găsim niciun supererou să ne salveze și pe noi.