De data asta nu mai cântă Sinatra ci păsărelele. M-am trezit la 5 dimineața pentru că azi e zi de scos camere foto puse acum 6 luni pentru depistat populația de leoparzi din Phinda. Deja e foarte cald, când ne oprim, soarele plonjează din cer direct la mine în poală.
Girafe placide, zebre psihotice, antilope în pragul infarctului, elefanți nepăsători, gheparzi vigilenți, lei trândavi și bivoli iritați, e atât de simplu aici să știi cu cine ai de-a face.
În țară, animalele se comportă diferit. Elefanții sunt psihotici, zebrele vigilente, girafele nervoase, gheparzii placizi.
Deși crezi că înțelegi ce se întâmplă, perplexitatea anatomică a participanților te zăpăcește.
Și iată-ne din nou, într-un alt ianuarie, cu trompetuțe, steaguri, tobe, fluiere și luminițe de telefon, luptând împotriva unui regim inept care și-a dat jos al doilea prim ministru, împletincindu-se în propria mizerie.
Ne întoarcem în anii 90?
Nu.
Ne întoarcem în 1977. În anii letargiei în care ne mințeam că e bine, Ceaușescu e mișto. În anul în care făceam bancuri cu șopârle și eram mulțumiți că înțelegeam subtilitățile.
Cutremurul nu se întâmplase încă.
Cutremurul va să vie.
Suntem în februarie 1977. Mai sunt doar câteva zile.