Odã contabilului român

Pentru cã Misu conduce finantele în continuare si pentru cã declaratia 600 si pentru cã doamna contabilã se apucã de prãjituri sau baby-sitting sau sã steargã bãtrâni la fund, orice numai sã nu mai munceascã în minele de rahat ale statului român, revin cu acest post. Pentru cã desi ai crede cã cei care fac alpinism utilitar sau hamalii, pirotehnistii sau soldatii din Afganistan trãiesc cel mai periculos, te-ai însela. Contabilii sunt cea mai lovitã profesie din România.

Irina a murit de cancer la sân acum vreo 2 ani.

-Dacă mă întrebi pe mine, stresul a omorât-o. Lucra la direcția de recuperare impozite și taxe, ăștia sunt sub primărie. O distrugeau, teste, examene, teren. Peste tot este un stres monstruos. O mai știi pe Corina, colega noastră din liceu? A fost directorul șef la primărie. Mi-a zis că era să ajungă la pușcărie, a semnat tot felul de chestii, că o puneau ăștia să semneze, și noroc că a fost deșteaptă, de fiecare dată s-a asigurat că e acoperită, că semnătura aia a ei vine după ce există o cerere oficială din partea șefului. Și a scăpat. Razant. Dar a albit. Are 3 copii acasă, și Irina avea 2.

Ăștia te bagă-n mormânt cu tot cu familie. Știi că toate colegele mele de la administrația financiară care ies la pensie se curăță în 2-3 ani de un cancer? Stres. Nu mai rezist.

Monica ia o gură de must. Suntem la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății, secția de contabilitate și informatică de gestiune, nu am ajuns decât 13 din peste 20 câți eram în `92, când am intrat. Avem o moartă, vreo 10 directori economici pe la diverse întreprinderi de stat și particulare, experți contabili și consultanți, un băiat la minister-acum la muncă, la doamna Olgu, după ce înainte fusese la mediu și și mai înainte la finanțe. Și io, omu care trage cu urechea și se chinuie să-și îndese poveștile ăstea în sutien, ca pe niște șervețele care să îmi umfle cupa de la A la D.

-Nu sunt niciodată bani. Mi se blochează computerul când vorbesc cu contribuabilul, ce fac? Îi spun: mi s-a blocat calculatorul 40 de minute, reveniți? Un scaun costă 100 de lei, mă chinui luni de zile să obțin aprobarea să îmi schimbe scaunul că mă rupe spatele. IT-ul a zis clar că serverele sunt vechi și o să crape. Și atunci să te ții.

Monica lucrează de 20 de ani la administrația financiară. Oferă consultanță agenților economici. Îi place ce face. Mult. Evită politica, Mircea, director de la o firmă care produce acumulatori, zice: Feher, fără politică, te rog. Nu pot să mă abțin și zic Sooooroooooșșșș în timp ce facem poza de grup.

Ei râd, Feher, cine dracului te-a pus să dai la contabilitate?

Păi altfel nu vă cunoșteam pe voi.

Mira zice că deși a fost mai nasol pe vremea lui Boc când le-au tăiat salariile bugetarilor și ei mergeau acasă cu 900 de lei, frică atât de mare ca acum nu a fost niciodată. Oamenii se uită dreapta, stânga, spate, față, sus, jos înainte să semneze o hârtie. Își fac trei cruci, pupă trei moaște, aprind 3 lumânări până să decidă în favoarea unui furnizor.

Ești de capul tău. Instituția aia care îți ia bani pentru asigurări sociale, șomaj, sănătate, dracu să te ia, face pasul la ofsaid și te lasă singur în careu.

Tot Monica spune că știe de la colegele de la inspectoratul financiar, că sunt date în judecată de agentul economic pe care l-au “călcat” și că instituția care le-a trimis în control le lasă în acest Vietnam juridic fără apărător sau bani care să le acopere cheltuielile de judecată.

Cum mă, că și pe noi când ne dădeau baronii în judecată în anii `90, ziarul se constituia parte civilmente responsabilă. Că doar eu nu am deturnat redacția amenințând-o cu unghiera că dacă nu publică articolul, le dau panarițiu la toți.

Ehh, alte vremuri, alți oameni.

Contabilul. Cine ar fi crezut că este una dintre meseriile cele mai periculoase din România? Ținuți în țarcuri birocratice de către elita politică din administrația centrală sau locală, prinși între etajele sociale ca o Ană a lui Manole, sacrificându-se pentru binele comun, contabilii și-au scos capetele din bugete și și-au dat seama că zăbrelele din jur nu sunt puse ca să nu lase hoții să intre cât să nu îi lase pe ei să iasă.

Beau un rachiu de gutui și mă gândesc la Shawshank redemption. Monica și Mira și Corina, toți colegii mei de la Contabilitate și Informatică de Gestiune care nu sunt în mormânt sau în ministere, ar trebui să învețe ceva de la bancherul Andy. Că ei sunt stăpâni pe caiete, că ei știu unde au toți baroneții banii, că ei au deschis conturile din paradisurile fiscale și tot ei le pot goli, că evadarea lor din pârnaia pe care au construit-o politicienii în jurul nostru înseamnă totodată eliberarea noastră.

Aș face proiecții cu Shawshank Redemption la administrația financiară, la direcția de recuperare impozite și taxe, la inspecția financiară, la gardă și la ANAF, oriunde niște contabili mici, îngropați în cifre nu înțeleg că pe spatele lor, pe frica sau nepăsarea lor s-au ridicat munți de abuzuri, hoții și ticăloșii.

Și atunci când s-or simți copleșiți de furie că directorul x a mai adus o verișoară sau nepoată sexi să plimbe niște foi pe 5000 de lei la vreun serviciu financiar din primărie, aș respira adânc de 3 ori, mi-aș aduce aminte vorbele lui Andy și aș arunca dosărelele cu toate abuzurile șeficilor în presă.

I guess it comes down a simple choice: Get busy living, or get busy dying.

2 comments
  1. feher said:

    Reblogged this on feher and commented:

    Am poprire pe conturile bancare pusă de ANAF pe suma de 455 de lei. Am fost executată, extrajudicial killing, ANAF a decis că datorez bani pe D, DO și PI-nu că aș ști ce dracu înseamnă-și băncile au blocat banii. Am sunat la una din ele, am zis că sunt plecată din țară, ce fac? Păi putem să plătim noi banii în contul ANAF dar să știți că vă costă 15 lei și conturile vor fi deblocate în 3-5 zile. De ce dacă mi-au fost blocate într-o secundă?
    Pentru că așa e procedura.
    Care procedură?
    Procedura.
    Nu știu cum a calculat ANAF suma pe care i-o datorez și nu știu de ce executările ăstea tip rachetăp trimisă din dronă peste un sat de afgani nu se aplică și în cazul lui Voiculescu-Dragnea-Șova-Ghiță-Udrea-Popovici-Mazăre-dracusăîiiapetoți.
    De ce ANAF poate să facă asta dar nu poate să pună poprire pe toate conturile cumnaților, copiilor și mămicilor de primari și alți bugetari care au de la 1 an vile de 2 milioane de euro.
    Nimeni nu simte nevoia să explice cum dracu se face că exact atunci când nu mai sunt bani de pensii și de mărit salariile primarilor, se dă năvală peste cretinu de plătitor de taxe, i se rupe un picior cretinului de plătitor de taxe, i se ia un rinichi și se fuge cu el în pungă la băieții de la partid, hai că am peticit-o și de data asta.
    Victime cu short term memory loss.
    Asta suntem.
    Și poate ar trebui să ne organizăm un pic.
    Scrieți aici experiențe cu ANAF din ultimele 6 luni când ați avut conturile blocate pentru diverse datorii neștiute și promit că găsesc avocat/avocați să ne reprezinte în instanță într-un proces împotriva acestor cozi de topor pesediste.
    Mulțumesc.

  2. O fostă contabilă, director executiv la Apele Române a făcut pușcărie degeaba. Nu a furat niciun leu, dar a semnat, de frică, niște hârtii, deși l-a atenționat pe directorul P.S. că nu sunt în ordine. Aveți grija ce semnați, vă rog.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: