Afacerea secolului

Vocea unei femei aflată la 9000 de kilometri depărtare iese din telefonul chinezesc și umple vagonul. Cei 6 bărbați au fiecare câte 2 mobile, abia au urcat în tren și surescitați au sunat neamurile undeva în Asia unde e întuneric și lumea s-a băgat în pijamale. Cei 6 bărbați spun cuvinte scurte, ha, țio, șî, mo, tu, șuom, femeia de la 9000 de kilometri depărtare răspunde cu o rafală de silabe care ciuruiesc și mai rău cadavrul liniștii prăbușit între scaune.
Conversația se încheie dar cei 6 bărbați, toți deodată, încep să butoneze telefoanele, țiu-țiu,poc-țiu-poc, cântece, jocuri, filmulețe, apoi râd, apoi chelălăie, apoi mai răstoarnă o roabă de cuvinte  mici, ca niște puieți de vorbe care au fost smulse prea devreme din pământ și apoi, toți, deodată, adorm. Cu gurile deschise, un huruit mic, de motoraș leneș, ieșindu-le din corpurile mici.
Sunt vietnamezi, lucrează la decorațiuni interioare la Avantgarden, fac blocurile ăstea pe dinăuntru, zice taximetristul. Sunt mici, de 7 palme, ridică mâna până-n dreptul șoldului să-mi arate cât de înalți sunt vietnamezii. Stă pe scaunul lui de șofer, asta ar însemna ca vietnamezii au 45 de centimetri, sunt mai mici decât pigmeii din insula Flores.
Au adus vietnamezi că nu mai sunt oameni care să facă treabă la noi, toți au plecat din țară, sunt prin Anglia și Spania, nu mai sunt șoferi, nu mai sunt croitorese, nu sunt chelneri și nici zugravi. Stau la coadă la nea Săndel să vină să-mi repare chiuveta de 3 săptămâni. Mi-a promis că încearcã după Paște. Mă programează ca profesorul Blidaru, singura diferență este că nea Săndel nu are 2 asistente care să-i țină hârțoagele și să-i rezolve administrativele. Încă.

Nu mai sunt tapițeri și nici oameni care să știe să spele covoare, nici vânzători sau electricieni. Ca-n Never Ending Story, țara dispare mâncată de nimic, pentru că nimănui nu-i pasă de nimic. E nimic, cum să-ți pese? Și, oricum, atunci când am nevoie de ceva sun la centrală: trimiteți-mi 6 vietnamezi să-mi repare acoperișul și să-mi zugrăvească bucătăria.

-Să știți că sunt foarte buni, nu consumă nimic. I-am văzut odată în cartier, ei stau în niște barăci lângă șantier, era ușa deschisă și stăteau toți, vreo 20, în jurul unui ceaun cu orez. Ca un mușuroi. Sunt foarte economicoși. Singura problemă este că 2 ca ei fac cât unul de-al nostru. Îți trebuie 2 să facă treaba unui singur român. Dar nu mănâncă mult. Ăsta e viitorul, să importăm vietnamezi și chinezi, că la ei e rău acolo în junglă.

La noi e bine în junglă.
Animalele lenevesc, așteptând ajutorul social, pensia, uleiul și făina înainte de alegeri. Ofițerul de cont de la bancă spune că prietenul lui care are firmă de transport nu mai găsește deloc șoferi. Refuză salarii de 4500 de lei pe lună. Mai bine stau acasă și-mi dă mama bani de țigări, așa spun. Nici la bancă nu reușesc să găsească personal. Vin fără pic de experiență și-ți cer salarii de 5000 de lei, 7000 de lei. Când le spui că nu poți să-i plătești atât de mult, că nu au cv, că abia au terminat școala, că banii ăștia o să-i ia după 3 ani de muncă, te-njură și pleacă spunând că o să-și găsească ceva la stat, la primărie, la administrație, la RADET sau la vreo companie d-asta nouă, făcută de Firea, unde, se știe, pleci cu 1600-2000 de euro în mână.
Sunt bani în țară, economia duduie.
Iar tu, corporație ticăloasă, stând cu ochii după profit pe care oricum îl scoți în afara țării,  minți cu nerușinare că nu sunt bani. Dacă nu sunt, atunci înseamnă că nu-ți permiți să-l ai pe el, omul care a așteptat acasă, până la 33 de ani, fumând banii maică-sii, să primească un post de conducere, că doar nu se deranjează pentru o funcție de subaltern și oricum nu se dă jos din pat pentru mai puțin de 1500 de euro.
Poate să stea acasă până la 56 de ani, nu are nevoie să vină 8 ore la serviciu și tu să-l plătești în bătaie de joc cu 1000 de euro când poate să stea între perne, să mănânce mucenici și să se uite la Românii au talent căci așa e băi corporație ticăloasă, românii sunt deștepți, au talent, s-au prins că au fost atâția ani furați de Occidentul mișel și acum nu se mai lasă scărmănați.
Ba, mai mult, aduc vietnamezi care să pască oi, să spele la cur bătrânii din Vaslui, să ude panseluțele din ronduri.
Nu mai suntem sclavii nimănui.
În 2019, în noiembrie, Iohannis pleacă la Bruxelles, în 2020, juma din parlamentul penal va fi fugit din țară, în Costa Rica, Thailanda sau Azore. Ce punem în loc?
Vietnamezi. Mă duc să depun o comandă fermă pentru 400 de bucăți.

2 ca ei fac cât unul al nostru, deci o să fure jumate.

Sute de milioane de euro vor fi astfel salvate.
România își va rezolva problema forței de muncă și pe cea a corupției.
Spuneți după mine: chúng ta có một tương lai vàng!

5 comments
  1. Nscandal said:

    Ma ung pe inima si pe intelect articolele dvs.
    Cind n-am ce comenta, spun sarut-mina si plec.
    Sanatate multa va doresc!

  2. amicu said:

    “2 ca ei fac cât unul al nostru, deci o să fure jumate.” Nu se stie, depinde citi sint, depinde cum sint. “Sute de milioane de euro vor fi astfel salvate.” Desigur, e vorba de miliarde. Si sa nu amestecam vietnamezii cu chinezii ca se iau la paruiala si scade productivitatea. =D

  3. feher said:

    Reblogged this on feher and commented:

    Chelnerii au ba 16 ani și dermatită seboreică, ba 67 și pareză pe stânga. Terasele sunt pline, se aleargă cu tăvi, comenzile se pierd ca iubirile de tinerețe, cad printre picioarele bețivilor.
    E criză de personal, România s-a spart și din ea au curs oamenii și alții nu s-au făcut că a fost secetă și cald și s-au uscat semințele de oameni.
    Dar la Tulcea au adus la șantierul naval vietnamezi. Și la Brăila. Și la hotel Teleferic în Poiană e plin de vietnamezi care zic: bu-na țiua și mulțiumesc și surâd ospitalier ca la Danang.
    Pe scenă, danezii cântă despre Texas în timp ce urmașii Vietcongului sparg semințe pe ciuci în părculețul de lângă biserică.
    Oare Iohannis a învățat să spună chúng ta có một tương lai vàng?

  4. alicioaica said:

    “Avem un viitor de aur!” pe dracu’

    • amc said:

      Ha ha ha, și eu am intrat pe Google Translate să aflu ce înseamnă. Dacă apăs de suficiente ori pe butonelul ăla cu un difuzor mic o să învăț și să pronunț, și voi uimi lumea cu cunoștințele mele de limbi orientale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: