Afacerea secolului
Chelnerii au ba 16 ani și dermatită seboreică, ba 67 și pareză pe stânga. Terasele sunt pline, se aleargă cu tăvi, comenzile se pierd ca iubirile de tinerețe, cad printre picioarele bețivilor.
E criză de personal, România s-a spart și din ea au curs oamenii și alții nu s-au făcut că a fost secetă și cald și s-au uscat semințele de oameni.
Dar la Tulcea au adus la șantierul naval vietnamezi. Și la Brăila. Și la hotel Teleferic în Poiană e plin de vietnamezi care zic: bu-na țiua și mulțiumesc și surâd ospitalier ca la Danang.
Pe scenă, danezii cântă despre Texas în timp ce urmașii Vietcongului sparg semințe pe ciuci în părculețul de lângă biserică.
Oare Iohannis a învățat să spună chúng ta có một tương lai vàng?
Vocea unei femei aflată la 9000 de kilometri depărtare iese din telefonul chinezesc și umple vagonul. Cei 6 bărbați au fiecare câte 2 mobile, abia au urcat în tren și surescitați au sunat neamurile undeva în Asia unde e întuneric și lumea s-a băgat în pijamale. Cei 6 bărbați spun cuvinte scurte, ha, țio, șî, mo, tu, șuom, femeia de la 9000 de kilometri depărtare răspunde cu o rafală de silabe care ciuruiesc și mai rău cadavrul liniștii prăbușit între scaune.
Conversația se încheie dar cei 6 bărbați, toți deodată, încep să butoneze telefoanele, țiu-țiu,poc-țiu-poc, cântece, jocuri, filmulețe, apoi râd, apoi chelălăie, apoi mai răstoarnă o roabă de cuvinte mici, ca niște puieți de vorbe care au fost smulse prea devreme din pământ și apoi, toți, deodată, adorm. Cu gurile deschise, un huruit mic, de motoraș leneș, ieșindu-le din corpurile mici.
Sunt vietnamezi, lucrează la decorațiuni interioare la Avantgarden, fac…
View original post 690 more words
feher 