Pe lume a rămas doar bezna. În faruri se reped picături de ploaie imense și ceața strânge în paranteze drepte ecuația șoselei. La intrarea în Giurgiu, pe câțiva kilometri sunt trase TIR-uri cu stopuri lucind roșii, în sfârșit un pic deculoare. Și apoi intrăm în iarna umedă a unui Teleorman cu drumuri roase de șoreci de câmp, cu CAP-uri părăsite și case unde la 7 seara e beznă. Doar în fața cârciumii din Găujani, doi supraviețuitori aprind jarul țigărilor, trăgând cu o sete pe care ploaia asta rea nu poate să o stingă.
E nămol și calc cu grijă, fleoșc, fleoșc, arunc noroiul în spate, câinelelatră scurt, albul blănii lui e înghițit urgent de întunericul de sub pătul.
E țuică și e salată de boeuf ornată cu gogoșari, e vin de țară și mă uit la mătușă-mea, văduva, ochi negri, mereu plânși, “Raluco, când moare soțul, Dumnezeu ar trebui să…