Cenușăreasa din Drumul Taberei

Taximetristul numărul 1 întreabă unde merg. În Tei. Nu vrea în Tei, vrea în Rahova, se retrage spre casă.
Taximetristul numărul 2 zice că el se retrage în Militari.
Taximetristul numărul 3 îmi este suflat din față de un domn grăscior cu privire mânioasă. Taximetristul numărul 3 are încă om înăuntru, grăsciorul zice că vrea la Rin Otopeni, șoferul zice că nu merge, că nu vrea să se întoarcă gol din Otopeni. Nu se merită.
Taximetristul numărul 4 are o căciulă neagră, trasă pe ochi. Urc, zic să oprească la Nic, trebuie să cumpăr ceva.
Păi și dacă e coadă?
Plătesc dacă e coadă și trebuie să așteptați. Nu se taxează staționarea?
Își trece mâna după tetiera scaunului de lângă, se întoarce abrupt, ca și cum ar fi simțit că este pipăit pe fund în troleibuz, capul i se repede spre mine, ca un pui de cobră țâșnind din coșulețul unde dormea până să-l trezesc.
Vă bateți joc de mine? Vă bateți joc de mine?, sâsâie și căciula neagră ajunge la 10 centimetri de fața mea.
Mă uit la el uimită, figura îi este deformată de ură, pupilele dilatate.
La 13 lei pe oră staționarea, ăia sunt bani, ăia sunt bani?
Înșfac bagajele, cobor din mașină, de sub căciulă continuă să iasă mormăieli ursuze, dar am noroc, taximetristul 3 nu a plecat și uite că vrea și în Tei și vrea să oprească și la Nic.
Dacă aveți nevoie doamnă, oprim, cum să nu oprim?
E perfect. E țigan, zice el. E taximetrist de 27 de ani, zice el. Este fostul pedichiurist al Danei Năstase, zice el. I-a făcut pedichiura, la Igiena, la Favorit, și lui Adiță pe vremea când nu era un om de seamă, doar un om înalt.
Acum Igiena nu mai are spații, le-au luat toți nemernicii, acum el e doar taximetrist, nu pedichiurist și oricum nu mai știe nimeni să lucreze pedichiură cum o făcea el, acum îți bagă flexu la unghii și polizoru la călcâie și te trimit acasă.
Dracu ne ia doamnă cu ăștia. Nu ați văzut ce au făcut, au furat tot! Tot au furat și după au ieșit jandarmii și polițiștii și au strigat hoții!!!! Eu zic că trebuia să ieșim toți, cu câte un ciomag, când au făcut polițiștii miting și au urlat hooooțiiiii!!!! și să îi batem și noi așa cum ne bat ei pe noi când ieșim și strigăm hoțiii!!!
Că ei, polițiștii, îi protejează pe ticăloșii ăștia, pe nemernicii ăștia care au furat toată țara că știți ce am făcut noi doamnă? Am înlocuit un comunist cu mai mulți comuniști. Am omorât unul și am pus în loc o sută.
Popor de cretini, conchide și apoi intră pe strada pe care stă Ștefan Bănică Junior și își aduce aminte că a fost la botezul lui sau al copilului lui sau al…
P.S. Și ziceți, doamna Dana avea piciorul fin?
Da. Dar și Adiță, așa îi zicea doamna Dana, atunci nu era mare doamnă, atunci stătea în Drumul Taberei, ca un om normal. Adiță avea piciorul fin, pe cuvânt de țigan vă zic, era domn față de ăștia. O seară splendidă ca dumneavoastră vă doresc, îmi spune.
Și seara e splendidă și eu mă gândesc la piciorul fin al lui Adrian Năstase pe care o nație întreagă l-a simțit 4 ani pe grumaz.
Era fin, dacă acum am ajuns să-l regretăm. Mirosea a piersicuțe și papuci de pâslă.

6 comments
  1. Olivia Tutankamonareasa said:

    Taxi romania = horror. Si nu inteleg cum naiba ca toti taximtristii pe care i-am intalnit poti spund ca sunt facuti de o mama.

    • aSDASAASA said:

      de mama omida

      • Olivia Tutankamonareasa said:

        Dupa cat cerebel au in cap este posibil ca mama lor sa fie omida 🙂

  2. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Un lord cumpără un castel cu fantome și se culcă cu revolverul sub pernă. La miezul nopții aude ceva, aprinde lumina și, pe tăblia de la picioarele patului, vede ZECE DEGETE NEGRE. Scoate arma, trage mai multe focuri și… își retează DEGETELE DE LA PICIOARE.

  3. George said:

    Cand scoti una ca asta, momentul citirii devine unul din momentele bune ale zile. Spala mizeria care ni se scurge in cap de la etajele superioare ale democratiei.

  4. Florin said:

    Sinistra lume nene, ne apropiem de Kafka..Mai, tu scrii despre realitatile reale, care exista, si asa e cu presa normala, cred, ce ma nedumireste e ca multi scriu niste aberatii din ce in ce mai aberante, despre ce basini mai trag descompusii aia din “politica”, sau despre fufele distruse (vorba lui Exarhu) din “shoubiz”, ca cica stiri de genul asta se vind, in timp ce tara o ia la vale..Mare prostie, si alergatura dupe ieftinaturi; astia ar trage societatea de tite daca ar fi femeie, sau de penis, daca ar fi barbat, poate obtin ceva, orice, nu conteaza ca e lapte matern sau sperma, sa fie acolo, ca decit deloc, na..
    E trist ca vezi ca societatea ro isi calca proprii locuitori in picioare, in toate felurile, si sub toate formele..Trebuie o revolutie de catifea, un flower power, orice, ca sintem cu citeva revolutii in urma fata de West, cred..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: