Cea mai lungă crimă din lume
Mi-am propus ca până luni să termin cartea. Se cheamă “Cea mai lungă crimă din lume”. E despre familia mea și alte familii, despre femei, mame și copii.
Lucrez la ea cu sughițuri, doar când reușesc să-mi dau singură șuturi în fund și să mă întorc de pe fundul gropii feisbuc unde admir pierdută peștii.
Sper că vara asta să o pot publica, șaidiridiridida.
Și după să mă apuc de ailaltă cu Mexicu, Africa de Sud, Rusia și Australia. Până atunci, selecțiuni din capitolul 5.
“Cum să arunci atâtea portocale în aer și să reușești să le prinzi pe toate? Cum, când ai doar două mâini?
De ce ai făcut copii? am întrebat-o și ea mi-a spus că din dragoste.
Dar tu știi că tu nu ești aptă să crești un copil, am continuat. Și ea a început să plângă, poate pentru că alt răspuns mai bun nu există, lacrimile ălea conțin regret și milă și sare și neajutorare.
De unde dracu să știu eu asta la 24 de ani când l-am făcut pe frate-tău și la 27 când te-am făcut pe tine, eram o idioată de la țară, habar nu aveam ce vreau, nici acum nu știu. Asta am vrut să spună dar ea a deschis gura și mi-a zis așa:
-Nu ți-e rușine să vorbești așa cu mama ta care ți-a dat cel mai prețios dar, darul vieții.
Și atunci am știut că întreaga ei existență suntem noi, copiii ei, dar nu dintr-o rațiune spirituală sau devotament matern ci pentru că biologic are nevoie de noi, această prelungire a ei, carne din carnea ei, piele și unghii, păr și mațe din mațele ei, să facem lucrurile pe care rahatu ăsta de ghinion de a se fi născut în Găujani după un război mondial pierdut, sovietizare, colectivizare, naționalizare, nu i-au dat voie să le facă.
Să fie cineva prin noi, căci și noi suntem vii datorită ei, e simbioză, ea, mama, nu se termină niciodată, pielea ei nu este o limită a corpului, este doar un sertar în care încape o parte din ea, partea aia care nu a avut noroc. Dar mai are două sertare în care ține alte două vieți. Ale ei, căci ea le-a dat. Așa că am face bine să trăim cum vrea ea.
Ce groază trebuie să fi simțit când a găsit sertarele ăstea încuiate atunci când și eu și Vlad am intrat în adolescență, o panică de om pălit de un atac cerebral care își pierde controlul asupra unei mâini sau unui picior.
Cu ce drept să vrem să ne trăim viețile așa cum vrem noi? Sunt viețile ei, ea ni le-a dat cu împrumut, a fost și un contract acolo dar nu ne aducem noi aminte. Ne-am angajat să o ascultăm, să o respectăm, să nu o supărăm niciodată.
De ce nimeni pe lumea asta nu își ține promisiunile?
Și atunci Mily s-a gândit că poate totuși cineva le ține. Și a început să meargă la biserică.”
feher 
Cred ca situatia noastra e din cauza mai multor factori, era si sovietizarea, comunismul, saracia, aparenta prietenie colectiva, speranta de atunci, de pe vremea cind am aparut pe lume, prostia masiva derivata din asa o eficienta spalare pe creier, si multe-multe-multe altele. Eu sint nascut in ’67 in Galati, cu parinti profi, dar care erau copii de la tara, cu mentalitatea aia de straini de orasul ala urias si masiv industrializat pe atunci, simpli in esenta lor, si speriati, cred, de ce vedeau, pentru ca ce vedeau era o alta realitate, pe care nu cred ca o intelegeau prea bine..Desi sint un copil nascut in urma decretului ala dat de Nae, de asta exist, probabil, mai mult decit din dorinta alor mei de a avea un urmas, desi era si asta..Am multe sa le reprosez alor mei, adica aveam, pentru ca ei acuma nu mai sint..Diferenta dintre mine si ei era uriasa, noi eram mental complet diferiti, cu o alta gindire, alt stil, alt fel de a simti, si asta a durut enorm, pentru ca presiunile puse pe mine ca sa “imi bag mintile in cap” erau enorme..Asta te instraineaza de tot, de ai mei, rude, etc.. Si eram si singur la parinti, deci nu aveam cu cine sa ma aliez..De asta cind am avut sansa sa plec, clar am plecat, ca am zis ca oricum va fi, sigur va fi mai bine..Am fugit, pentru ca totul imi devenise complet aiurea, lumea romaneasca deviase pina sa devina complet absurda, ca normalul era anormal, si anormalul normal..De asta si societatea a luat-o razna dupa revolutie, pentru ca ea a mers inainte din inertie pe drumul ala gresit, cred, in fine..
E bine ca ai un frate, si eu as fi vrut sa am, dar nu a fost sa fie, tot ai mei n-au vrut, ca ziceau ca sa nu ne batem pe mostenire, o timpenie sinistra, si pentru ca ei au vrut asa, a trebuit sa o trag eu..Pe mine nu m-au intrebat daca vreau sa am un frate sau o sora, desi, orice as fi spus, tot acelasi drac, ca oricum eu eram copilul care trebuia sa accepte orice, ca, vezi tu, ei mi-au dat viata, si ei au drepturi asupra mea..A fost sinistra lumea in care am crescut, desi, aparent totul era frumos si decent..E foarte mult de spus. Si iti dai seama, ca a trebuit sa ma adaptez sa supravietuiesc la mediul ala, ca pe urma sa se schimbe tot, dupa revolutie, si sa continui sa supravietuiesc, chiar daca, in noile conditii ale noii societati, oamenii erau tot aia cu mentalitatea aia..
Daca as spune tot, in detaliu, cred ca as scrie un raft de carti:)), desi parca nu mai vreau sa-mi amintesc, chiar daca lucrurile profund-frumoase sint cam tot de atunci..Lumea de acum cred ca nu ar fi interesata de ce a fost atunci, pentru ca azi sint multe alte tentatii (dar, care si ele sint pentru un fel de confort al auto-spalarii pe creier)..In fine, sintem ca generatie izolata si de aia de dinainte, si de aia de dupa..Plutim, asa, ca o nava spatiala prin cosmos..
Huh, eterna povara .
…*eu te-am facut ,eu te omor*
Vreau musai cartea, pune-mă pe o listă de favoriți