În anul 1992 am intrat la Universitatea Transilvania din Brașov, facultatea de Științe Economice. În primul an de facultate, nu mai știu dacă un semestru sau două, am studiat furnalul, ce e pirita și la ce temperatură se obține fonta. Pentru că trebuia să mănânce ceva și gura profesorilor de la Poli a căror recoltă de viitori ingineri se împuținase dramatic. Am dat și examen din cuptoare, casare și zăcăminte de fier, am luat 9 și astfel am reușit să-mi păstrez bursa de merit. Profesorul era un cetățean ușor dezorientat, cu demnitatea șifonată după ce revoluția l-a scăpat pe jos cât să i se crape ecranul. Nu cred că apucase să fie uns cadru didactic universitar pe vremea lu Piticu, dar se obișnuise să primească plocoane de la studenți, să fie respectat și acum hop, ăștia cu jos comunismu îl treziseră în toiul nopții și-l scoseseră-n pijama în stradă. Singura cale spre recăpătarea demnității era să predea profesionist și să ceară entuziasm din partea studenților.
-Dar noi suntem la Științe Economice, de ce ne-ar interesa ce-i cu furnalul?
-Pentru că o să ajungeți, poate, contabili la combinat la Galați și nu o să știți cu ce se mănâncă antracitu și pirita.
Tot în anul întâi, posibil și în anul doi, ne-a predat economie domnul Moraru. Singurul lucru proaspăt la domnul Moraru era mirosul de pământ reavăn de pe sicriul din care ieșea în fiecare dimineață să vină să predea la Universitate. Domnul Moraru părea să aibă în 1992 107 ani. Înainte de revoluție fusese profesor de economie politică și atât dicția cât și vocabularul lui erau perfect cioplite dintr-un buștean mare, de plop. Avea ceva din atmosfera de Scornicești, cred că inclusiv spunea ca nea Nicu pretini.
Domnul Moraru dicta și câte 12 pagini pe ora de curs. Citea dintr-o carte definiții, concepte, enumerări și noi scriam, idiotizați și apoi la examen trebuia să reproducem, la fel de idiotizați, cele 12 pagini de concepte, definiții și enumerări.
Nici domnul Moraru nu a putut fi lăsat de universitate fără studenți. Cum nici doamna ahhhh, am uitat cum o cheamă, care ne-a predat probabilități matematice tot în anul întâi nu a putut fi lăsată să-și ia salariul împuținat de trădarea politehniștilor fugiți să facă bișniță în Turcia. Și câți profesori, lectori, asistenți de care habar nu am or mai fi fost vârâți în programă la umplutură, șpăguiți de studenți ca să treacă anul, hrăniți la petrecerile de absolvire. Din anul doi nu m-am mai dus la cursuri, doar la examene pe care le-am luat cu brio, tocind ca o vită sute de pagini de text cules de mâinile obosite ale colegilor de grupă. Totul ca să am o diplomă pe undeva într-un sertar, un capac care închide un borcan gol, educația primită în sistemul universitar românesc.
Nu cred că există vreun absolvent onest de facultate din România care să nu se recunoască în descrierea mea de mai sus. Eu am 5 ani de studii superioare-ahhh, ce minciună glazurată, ce trigon cu rahat e această formulă: studii superioare.
Ăștia mai tineri faceți sau ați făcut 3. Cred că fără să exagerez pot să spun că 75% din cursuri sunt nimic învelit în hârtie de cadouri, sunt cumetrii, sunt datorii stinse pe seama timpului nostru, al studenților, sunt șpăgi sau operațiuni de salvare a vreunui securist văduv căruia îi murise recent și peștele și vroia să socializeze ca să scape de depresie.
Scrisoarea rectorului Mircea Dumitru vorbește despre o criză politică dar ignoră totuși o boală sistemică. Peste tot, absolut peste tot în sistemul universitar, există câțiva profesori foarte buni pierduți într-un ocean de incompetență și impostură pe care nimeni nu l-a denunțat până acum. Oare nu tocmai lipsa curățeniei în cancelariile facultăților și infestarea cu profesori incapabili sunt cauzele care au condus la erupția molimei corupției care, la rândul ei, a dus la episodul de acum câteva zile la care se referă domnul rector? Poate că da, poate că nu. Un lucru este cert: când 29 de ani mergi la curve fără prezervativ, nu te plânge că te ustură când faci pipi.

Mâinile bărbatului înghesuit în scaunul 11 F sunt roase, roșii, torturate de frig, apă rece, stau ca niște animale bătute în poală. Îmi spune sărumâna când mă așez lângă el. Dar cu stewarzii vorbește cu: ai cafea? dă și mie un croasant d-ăla!
Mâinile bolnave țin acum paharul de cafea, croisantul, un păhăruț cu lapte condensat și o linguriță de plastic, un șervețel. Bărbatul nu știe cum să desfacă măsuța, îi arăt, tresare speriat și apoi păstrează o sfioasă recunoștință.
În fața noastră e o familie de țigani, soțul, soția, 3 copii, cei mai cuminți copii din lume. Se întorc acasă, cei doi mai mici nu au mai fost aici niciodată. Tatăl, macraon, față de spărgător de mașini, are o privire umilă, de câine care urmărește mișcările dresorului atunci când se uită la instrucțiunile făcute de stewarzi.
Tot avionul aplaudă încântat aterizarea. E plin de muncitori, veniți acasă pentru Paște. Oameni cu copii în treninguri înflorate care știu ce înseamnă snack dar nu și pufuleți. Oameni cu mâinile arse și lovite, care nu știu să folosească tacâmurile. Oameni care vorbesc cu făăă, fir-ai a dracului dar și cu: sărumâna, mulțumesc frumos.
E prima zi de Paști, nu sunt taxiuri. La cele 6 mașini care scuipă bonuri, un text însoțește plimbarea stingheră a autoturismului animat de pe ecran: nu sunt taxiuri, vă rugăm reveniți.
Afară, jarul sutelor de țigări înroșește noaptea.
Și dumneavoastră vi s-a anulat avionul?
Femeia e subțire, are un cercel în nas, 35 de ani.
-Nu. Eu aștept să găsesc un taxi. Dar ce s-a întâmplat?
-Ryanair a anunțat că zborul la Roma nu mai există. Ne-a oferit pentru miercuri un alt zbor. Nici banii nu ni dă înapoi, nu pe toți. Și zborul de miercuri trebuie să-l plătim.
-Trebuie să-i dați în judecată, nu se…
-Da, clar, am vorbit cu avocatul meu din Roma. Dar problema e că eu am de recuperat prețul biletului de 100 de euro și despăgubiri pentru că m-au ținut aici, pe aeroport, de la ora 4 după-masa. Fără să ne dea nimic. Dar cât am de plătit avocatul? Nu pot să îi dau 150 de euro, nu? Dar știți ce, tot o să îi dau în judecată, pentru binele nostru, al tuturor.
-Dar ceilalți călători ce au făcut?
-Italienii s-au organizat, am cerut o soluție, românii au plecat capul și au înghițit. De 18 ani sunt plecată din țară, nu mai am nimic aici, casă, familie, nimic, dar mereu m-am simțit româncă. Până azi. Ne-am dus la polițist, să cerem să facă ceva și știți ce ne-a zis polițistul? A zis așa: eu sunt responsabil cu ordinea publică și cu protecția aeroportului, nu să vă dau bilete. Mă doare-n cur de problema voastră. Așa a zis, ca pe vremea lui Hitler ăsta al nostru, ca pe vremea lui Ceaușescu. Polițistul a zis că îl doare în cur. Și atunci am zis că de azi nu mai vreau să fiu româncă. Sunt italiancă pentru că în Italia, chiar dacă sunt probleme, cu banii, cu salariul, cu politicienii, oamenii se ajută între ei. Oamenii sunt oameni, nu sunt mâncați de răutatea asta de la noi.
Găsesc după o oră jumate taxi. Șoferul e vesel că într-o săptămână pleacă în Norvegia. A lucrat acolo în construcții. E frig dar oamenii țin de cald. Stă 3 luni, 3 săptămâni vine acasă, încă 3 luni, încă 3 săptămâni acasă. Până cînd acasă va deveni acolo și aici va fi un loc în care vii să te cerți cu polițistul pe care îl doare în cur de tine.
Preferă să aibă mâinile rupte, decât sufletul plin de vânătăi.
Dumneavoastră locuiți aici?, întreabă.
Da. Încă.
Ciudat, păreți intactă.
Nu sunt. Pe dinăuntru sunt spartă și nu e niciun lipici să mă pună la loc.

Managerul restaurantului e o fată creață, cu zâmbet cald, moldoveancă de la Piatra Neamț care s-a mutat în Dublin de 11 ani: Doamne, ce bine că nu am mers după frate-miu în Firenze, cum îi zice, că nu pot să-i suport pe italieni, sunt groaznici cum sunt ei așa, făloși. E minunat în Dublin, banii sunt buni, lumea se poartă frumos cu tine, totul e să vrei să muncești. Nu se merită să ai mașină că parcarea e 3 euro pe oră, și casele în centru sunt scumpe, 1500 de euro pe lună un apartament cu două camere dar banii ăștia îi faci aici dacă vrei să muncești, totul este să vrei să muncești.
Fata creață privește plină de speranță în ochii mei, căutând dorința de muncă, parcă era sub fusta asta, nu-i, atunci în sertarul ăsta cu perii, chiloți și bigudiuri?
Fata cu părul lins și zâmbet radiant e șefa de salon la Chapter One, restaurant cu stea Michelin în frunte. E din Cluj, a venit acum 5 ani aici, are două joburi și, la început, spunea că e italiancă de teamă să nu se ia lumea de ea că e româncă. Plătește taxele, toate, și rămâne cu bani cât să-și permită să meargă la coafor săptămânal, la cosmetician, sală, pedichiurist și să-și plătească și faimoasa chirie de 1500 de euro pe lună. Aici salariul se ia joia, în fiecare săptămână. E perfect căci știi cum să-ți aranjezi uichendul, viața e mult mai organizată.
Reapare marota muncii care îți aduce numai lucruri bune. Dacă muncești, dacă vrei să muncești, atunci porțile raiului se vor deschide și tu vei fi lăsat să intri și să bei apă La Fântâna din păhărele albe, de plastic ceresc.
Îți dau lacrimile când te gândești cât de puțin cerem.
Cerem să fim lăsați să muncim, două joburi nu sunt prea multe, e ok și cu trei. Dar să ni se plătească taxele de către patroni, să fim respectați, să ne permitem o locuință decentă, să mergem la pedichiură și coafor săptămânal, să avem acolo o pensie, acces la un credit.
Fetele ăstea au venit aici una la 19 ani și una la 31. Ce făceam eu la 19 și la 31 de ani? La 19 lucram la un ziar unde eram plătiți la 3 luni, ni se spunea: joi vine clar salariul. Nu venea, cred că trebuia să ne ducem noi după el dar nu știam în ce cârciumă se oprise, se făcuse pulbere și nu mai știa drumul spre redacție. Oricum banii ne ajungeau doar pentru bere și țigări. Nu aveam contracte. Nici măcar convenții. Nu primeam diurne pentru deplasări, nici nu știam că există așa ceva. Ni se rupea că eram plătiți la negru, că nu avem cărți de muncă. Doar nu eram ca mama și ca tata, la fabrică, nici nu vroiam să avem cărți de muncă, ăstea erau niște chestii comuniste. Eram niște călugări tibetani, trăind din mila patronilor care ne aruncau în tigăița de cupru, din când în când, niște firfirei. Și noi ne aveam unul pe altul și cu toții pe Mami de la barul presei care ne dădea pe datorie să bem și să mâncăm sendvișuri cu șuncă și cașcaval.
La 31 câștigam mai bine, banii veneau la sfârșitul lunii, aveam și carte de muncă dar pe ea era pus salariul minim pe economie, că nah, mai reduci și tu din costuri când ești tânăr patron și vrei să faci profit. Și ce dacă am pe cartea de muncă salariul minim, cui îi pasă de pensie sau de credite? O să continui să stau cu chirie, cine vrea să-și cumpere casă în mizeria asta de București.
Din Irlanda au plecat la marea foamete din secolul XIX 1 milion jumate de oameni, abia acum, 150 de ani mai târziu, populația a ajuns-după un influx gigantic de imigranți-la nivelul de dinainte al catastrofei. Migrația a continuat în anii 70 în timpul crizei petrolului și apoi în timpul crizei din 2008 din care abia acum 2 ani Irlanda a dat semne că începe să-și revină.
Din România au plecat în ultimii 10 ani peste 4 milioane de oameni. Catastrofa nu a fost inevitabilă ca mana cartofului irlandez sau prăbușirea unui sistem financiar planetar. Noi nu am fost ocupați și torturați de o forță străină. Și cu toate astea, 4 milioane de români s-au mutat, zeci de mii dintre ei pe o insulă unde trage umezeala la șale, fericiți să își ia 2 servicii dacă asta înseamnă că pot rămâne aici, să meargă la coafor și pedichiură o dată pe săptămână.
Noi nu am avut foamete, ocupație, război.
Noi am avut securitate, Ion Iliescu, FSN și tot parcul de dinozauri scăpat în zarzavaturile din grădina bunicii.
Vreau să trăiesc decent. Asta zicea moldoveanca și asta zicea și clujanca, vreau să muncesc și să trăiesc decent.
În România decența există la Antipa, e împăiată imediat lângă condor. Ultimul exemplar a fost zărit acum 11 ani, undeva în județul Sălaj, și a fost omorât de un sătean cu un par.

“ALDE va rămâne partidul cel mai vocal pe direcţia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, având în vedere abuzurile, excesele de putere care s-au manifestat în ultima vreme (…) În cadrul acţiunii noastre politice şi parlamentare, astăzi am convenit cu colegii ca în următoarele două săptămâni să definitivăm proiectele pe care le-am anunţat – legea privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi legea privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale Unice de Interceptări, care vor fi depuse la Parlament ca iniţiative legislative ale noastre”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, după şedinţa Delegaţiei permanente a ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă în procesul retrocedărilor. În același proces este inculpat și domnul Tal Silberstein.  Acesta este un consultant politic israelian implicat, printre altele, în încercarea de deraiere a alegerilor din Austria.

“The Silberstein Affair draws attention to how important social media has become for political campaigns. Persily (2017) has recently explored the role of fake news and social media in the context of the last US election. He points to the advantages viral posts may provide to political campaigns, as information, whether correct or false, becomes widely disseminated. Especially, the FPÖ takes social media very seriously: while the party did not get the most votes, it consistently dominated interactions on Facebook and Twitter. Among the many narratives of dubious informational content, they published stories suggesting that Jewish billionaire George Soros, the bête noire of reactionary forces, finances Sebastian Kurz. A post on the Facebook page “Die Wahrheit über Sebastian Kurz”, now managed by Silberstein’s former team, echoed the sentiment. Yet, their attempt to remain camouflaged as an FPÖ fan page backfired: by publishing negative content on Soros and Kurz, the affair was colored with an anti-Semitic undertone that shaped subsequent media coverage of the scandal.[3]“
Tot materialul aici.

Tal Silberstein, urmărit penal în același dosar cu domnul Tăriceanu, este formatorul lui Asaf Eisin, consultantul lui Dragnea, Firea și PSD-ului în general. Revista 22 scria: Eisin a lucrat intr-o campanie electorala din Serbia alaturi de firma Majoritas, fondata si detinuta de Lucian Despoiu, scrie sursa citată. Informatia initiala care arata ca Majoritas a lucrat alaturi de Asaf Eisin in campania PSD din 2016 a fost contrazisa de Lucian Despoiu, care susține ca Majoritas a furnizat doar o prezentare, fara a se implica in campanie. Lucian Despoiu este fondator şi CEO al Majoritas, o firma de comunicare politică si tehnologie.

Prezent la o dezbatere de acum 4 ani, șeful Majoritas era descris așa:  “Lucian is an influential persona in the political marketing world, having successfully led more than 20 political campaigns in Ghana, Albania, Serbia, Bulgaria, Greece and Austria. Under his supervision and strategic thinking, the two companies have grown to offer full services and technologies to political parties, politicians and public institutions.”

Acum câteva zile a apărut, doar în albaneză, acest material care conectează Cambridge Analytica de Majoritas și domnul Despoiu.
http://tirana-times.blogspot.ro/2018/03/skandali-cambridge-analytica-midis.html

Interesant este că domnul Despoiu lucrează pe campaniile electorale din Africa și Balcani cu Dorin Marian, fostul consilier al lui Emil Constantinescu și fost șef al cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, urmărit pentru mărturie mincinoasă în dosarul…ghiciți, hai că e simplu. Dosarul retrocedărilor, unde mai este domnul Tăriceanu, Tal Silberstein și, am uitat să spun prima oară, faimosul Beny Steinmetz. Cum, nu știți cine e? Black Cube? Băieții care au torpilat-o pe doamna Kovesi acu vreo 2 ani?
Beny Steinmetz, eheee, hai să o lăsăm pe altă dată. Sau dați google și vedeți în ce este implicat.
Revenind la Majoritas, Cambridge Analytica și manipulările campaniilor electorale, avem deasemenea români bãgati in alegerile din Tanzania și Zanzibar prin firma Revitalco. Nu vreau să vă obosesc, mai bine vă duceți direct la comentariile acestui articol destul de greu de urmărit: http://www.bursa.ro/scandalul-intre-smart-si-transelectrica-in-faza-penala-dupa-acuzatia-de-furt-iacov-il-invinuieste…&s=companii_afaceri&articol=291149.html.
Și uite așa ajungem la asta http://sorinamatei.ro/baietii-destepti-ai-serviciilor-lupta-sa-puna-mana-pe-contractul-sri-de-255-milioane-de-euro-de-analiza-a-bazelor-de-date-ce-i-vizeaza-pe-toti-romanii/.
Adică la lista firmelor care se luptă să implementeze Big Brotherul românesc, Revitalco, de pildă, fiind una dintre ele. Citiți și vă îngroziți.
Toate informațiile ăstea sunt sub nasul nostru. Nu sunt jurnalist de investigații, sunt contabil, știu să adun și să scad.
Ce-mi dă este așa, puterea de la București, prin Tăriceanu, Dragnea și cine o mai fi, se hrănește cu un cocktail de consilieri israelieni, contractori israelieni, serviciile secrete trimițându-și piciorușele la plimbare în Austria, Africa, Albania, Bulgaria, Grecia și, cel mai amuzant, totul se întâmplă sub ochii noștri larg închiși.
Totul sub pretextul apãrãrii libertãtilor noastre si cu bani europeni. Noroc bun.