Bar, restaurant, magazin de țevi, magazin de butelii, magazin de sariuri, magazin de cartele de telefon, tarabă cu pepeni și jackfruit, tarabă cu pește uscat, tarabă cu lozuri, vacă, autobuz, tuktuk, templu, Buddha într-o cutie de sticlă ca un duh obraznic pe care trebuie să-l încui ca să nu fugă cu banii de pensie.
Niciun magazin în care poți să găsești o carte. Nu spun librărie.
Spun loc-ghișeu-troiță unde să existe o carte de vânzare. Cartea care nu a mai încăput în casa cuiva. Cartea care a făcut de rușine pe cineva și acel cineva vrea acum să scape de ea. Cartea care nu ar fi trebuit să existe și pe care ar fi trebuit să o distrugi dar știi că poate să te blesteme și mai bine o distrugi prin umilința de a cere pe ea prețul unui kil de orez.
Nu există cartea asta de vânzare nicăieri. Nici de închiriat. Nu există cerere de cărți și nici ofertă de cărți.
Viața e redusă la cerere și ofertă, unduiește 2D în universul ăsta al superficialității mărunte care nu te lasă să te ridici pe vârfuri și să vezi oceanul de după gardul tău.
Viața-i piața.
Dacă piața asta vrea, îi dai pieței ceea ce cere.
Dar ce vor oamenii este egal cu ceea ce cumpără oamenii?
Oamenii poate vor să enlarge their penis și cu penisurile lor mari să se plimbe prin lume și să dărâme de pe gheridonuri porțelanurile de Sevres ale mătușii Tamara.
Poate asta vor dar, în lipsa poțiunii de mărit penisul, oamenii își cumpără in kil de vodcă și, căzuți cu capul pe masă, visează că dărâmă porțelanurile de Sevres.
Vodca e opțiunea cea mai bună și în cazul în care oamenii vor iubire, să fie respectați de societate, să ajungă la Paris, să fie Miss Univers, să nu-i mai doară măseaua.
Decât să ai un magazin pentru iubire, o tarabă pentru respect, o agenție de turism, o școală de manechine și un dentist, nu mai bine ai doar o prăvălie cu vodcă?
Eu așa aș zice, pentru că piața asta cere, pieței asta îi dăm.
Nimeni nu vrea o carte.
Cartea e bună să faci vânt cărbunilor din grătarul cu mici.
Dar mai bun e un carton rupt de la cutia televizorului-plasmă-luat la Black Friday cu o reducere considerabilă, sumă care, ulterior, a fost dată pe vodca cerută de sărbătoarea intrării unui televizor atât de mare într-o casă atât de mică.
Ești pe drumul cel bun doar atunci când vecinii văd pe geam flicărul electronilor de pe plasma ta chinezească.
Vecinii nu au cum să vadă pe geam flicărul spiritului dintr-o carte. Deci la ce folos să îți iei o carte? Nu mai bine iei o vodcă și călătorești exact ca domnul ăla cu Gulliver care a văzut pitici? Uite, la televizor toți oamenii sunt pitici, nu poți să ai oameni mari la televizor că nu încap, chiar dacă plasma ta are 1,2 metri diametru, tot nu încap înăuntru decât copiii și copiii sunt simpatic de văzut dar mai simpatic sunt de făcut și să vezi ce copii faci după o vodcă!
Ați auzit voi vreodată de copii făcuți după o carte?
Eu nu.
Nu sunt librării în acest oraș. Și nici în următorul. Și nici în următorul.
Cititul strică ochii. Noi ne protejăm populația de boala orbirii pe care cititul o dă.
Cunoașterea e febră, se zice febra cunoașterii, cine ar vrea să fie posedat de febra cunoașterii ăsteia din care poți să mori, așa, ca prostul sau ca deșteptul dar ce contează dacă ai fost deștept și ai murit ca deșteptul când tot prost ai fost că ai murit pentru că ai citit?
Hotarul dintre civilizație și lipsa ei nu este dat de șosele, canalizare, iluminat stradal, spitale, vehicule ordonate frumos la semafor, ci de prezența librăriilor. Când nu ești capabil în 3 zile de la venirea în respectiva țară să faci contact cu magazinele în care se vând cărți, fugi.
Fugi.
Cât.
Te.
Țin.
Picioarele.
Pentru că nimicul are splina bună și e un sprinteur de excepție. Dacă nu te miști rapid, te va ajunge din urmă și îți va spune: păi de ce nu ai spus domnule că, de fapt, cauți o librărie? E una după colț, hai să citim împreună o vodcă. Ieri am citit două sticle și am ajuns pe urmele lui Thoreau și a lui Ibn-Battuta.
Și veți pleca împreună, oferta decisă și cererea imprecisă, și veți trăi fericiți până la adânci bătrânețe.
Nu e nevoie de o carte ca să știi asta.